Bojin a votat ca sa nu mai fie „rautate” in Romania / FOTO

Președintele PSD Timiș, Titu Bojin, a votat duminică la Remetea Mare. A vut însă surpriza ca, la intrarea în secție, să dea peste „prietenul” lui, liberalul Liviu Cocean. Puțin supărat deoarece tocmai fusese acuzat de ACL că are „antemergător” de la Poliție, Bojin l-a făcut pe acesta „penibil”.

bojin la votare4

Reprezentanţii PDL Timiş au sesizat faptul că „președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, și-ar fi „contractat antemergător în ziua votului, pe nimeni altcineva decât pe șeful Poliției Rutiere Timiș, comisarul șef Marcel Crăciunescu”. Potrivit purtătorului de cuvânt al PDL Timiş, Oana Gaita, acesta l-a însoțit pe Bojin într-o secție de votare, după care au plecat, mai departe, în „inspecție” prin județ. Liderul PSD a votat însă câteva zeci de minute mai târziu, la secția de la școala din Remetea Mare. Când a ajuns acolo, Bojin a dat nas în nas cu preşedintele TNL Timiş, Liviu Cocean, cu care a avut un scurt schimb de replici. „Sunteţi nişte penibili”, i-a spus Bojin.

Alături de soția sa, Titu Bojin a votat repede și apoi a explicat ce s-a întâmplat, de fapt, mai devreme. „Am venit la Recaș cu echipa PDL-istă, care venea cu pachete, am stat de vorbă cu ei. Nu am controlat în pachete. Erau niște pachete pe care le împărțeau. Din bun simț, nu m-am dus ca să filmez. Ei au făcut și o poză în fața secției de votare de la Recaș și întâmplător domnul Crăciunescu de la poliția circulației a venit acolo cu mașina, la primărie, în fața secției. Am dat mâna și am vorbit ca niște oameni civilizați. După aceea, ei (n.r. – PDL) au scris că am fost în turism electoral, cu antemergătorii în față. Nu am circulat niciun metru, nici în față nici în spate, cu mașina poliției. Astea cred că sunt mai nou obiceiurile pe care le-a instituit șeful ACL-ist pe județ și eu cred că după aceste alegeri se vor încheia acele declarații pe care le-ați văzut în permanență mincinoase și cu direcționare într-o anumită zonă”, a spus șeful PSD Timiș. El admite totuși că în „pachetele” respective ar fi putut fi și mâncare pentru membrii biroului secției de votare.

Am votat astăzi pentru o Românie liniștită, pentru o Românie unită, pentru un conducător care să poată să se încheie cu răutatea (…) cred că am avut zece ani suficienți de demonstrații a modului în care a fost condusă România și eu cred că ar trebui să avem un președinte care să ne poată reprezenta cu cinste în afara țării, care să poată să încerce să adune guvern, parlament, ministere, oameni din toate zonele și să putem avea liniște în țara românească. Cred că-i cel mai important lucru pe care ni-l dorim toți”, a mai spus Bojin.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Xxxlutz a spus: (noiembrie 16th, 2014 at 14:10 )

Ba tractoristule!!! Voi face ti sa fie ura in diaspora ma gunoi menajer infect!! Jos comunismul!!! Jos psd!! Iesim in strada buldozerist opintit!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top