Dan Alexa, interesat de jucatori de la Olimpia Satu Mare, CSM Caransebes si CSM Ramnicu Valcea

Poli Timişoara nu va face mai mult de trei sau patru transferuri în această iarnă, iar de la liderul seriei a II-a a ligii secunde vor pleca tot atâţia jucători. Antrenorul Dan Alexa a pus ochii pe câţiva jucători care evoluează pentru echipe din aceeaşi serie.

Ovidiu-Bic

Cei mai mulţi joacă pentru codaşa FC Caransebeş. Este vorba despre fundaşul dreapta Alexandru Manea şi mijlocaşii Andrei Artean şi Sabin Lupu. Alexandru Manea are 25 de ani şi a mai jucat pentru CSM Iaşi, Gloria Arad sau UTA. Andrei Artean este o mai veche cunoştinţă a timişorenilor, mijlocaşul central de 21 de ani fiind un fost junior al clubului din capitala Banatului. Sabin Lupu are tot 21 de ani şi este un produs al celor de la Pandurii Târgu Jiu. Acesta ar putea evolua în flancul stâng al liniei mediane. Tot un stângaci i-a atras atenţia lui Alexa, dar de la CSM Râmnicu Vâlcea. Marius Briceag este considerat cel mai bun fundaş stânga al seriei. Fundaşul este un produs al şcolii de fotbal din Piteşti, dar a părăsit oraşul lui Dobrin după ce FC Argeş Piteşti nu mai evoluează în niciunul din primele trei eşaloane. La cei 22 de ani, Briceag are la activ mai multe sezoane în Liga a II-a şi este decis să facă următorul pas spre o echipă din prima ligă sau la una cu şanse de promovare, cum este şi cazul lui Poli. Pe lista lui Dan Alexa se mai află şi un mijlocaş de 20 de ani al Olimpiei Satu Mare. Ovidiu Bic (foto), care a mai trecut pe la Liberty Salonta sau FC Bihor, l-a impresionat pe Alexa în jocul direct dintre Poli şi Olimpia Satu Mare. Acesta evoluează cel mai bine în spatele vârfurilor, dar şi în ofensivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

ion a spus: (decembrie 21st, 2014 at 16:22 )

ce să-ți povestec….!? Că cei de aici sunt de ciumă!!! Și Alexa, de altfel ca și toți ceilalți de odinioară, caută valori prin alte părți. Sigur, acompaniat de aceiași trepăduși care se bagă în seamă… Așa au plecat de aici o grămadă de jucători care au explodat pe aiurea. Asta din pricina marilor vizionari, în frunte cu Jackie, Velcea, Rosenblum și continuând, iată, cu Timofte, Alexa și toți care sug din banii publici!

@ ion a spus: (decembrie 21st, 2014 at 17:42 )

nu teoria chibritului nene,concre3t ce nume de fundasi dreapta si stanga ai ……..Belu si Motreanu 16 ani, fundas stanga ce ai Neagu si Friederich 16 ani,spune-mi un mijlocas central de profesie – Mezin cati ani are sti,Dragomir 16 ani,cu astia vrei sa joci la toamna in prima liga etapa de etapa…..Mai terminati cu postari din astea cu AVEM NOI MAI BUNI,dar fara nume concrete……

Cristi S. a spus: (decembrie 21st, 2014 at 18:30 )

Stim ca la juniorii lui ACS sunt mai multi jucatori extrem de talentati, unii dintre ei chiar la nationalele de juniori. Dar oricat ne plac tinerii trebuie sa stim ca nu se pot construi echipe cu pretentii doar cu acestia. Ai nevoie si de oameni din afara. Ovidiu Poescu a confirmat, Henrique la fel. Si vor mai confirma unii dintre cei noi adusi.

ddt a spus: (decembrie 21st, 2014 at 20:48 )

anul trecut s-a vazut ca nu ai ce cauta cu jucatori fara experienta in liga 1, daramite cu juniori.

pif a spus: (decembrie 21st, 2014 at 21:21 )

merge asa pentru atmosfera, descoperim jucatori din Liga 2 cu putina experienta si in asta. dar daca am fi mai seriosi ne-am uita la jucatori cu care poti juca in Liga 1, cea de 14 echipe de la anul. nu cred ca baietii astia de 20 de ani, daca nu sint deosebit de talentati, nu numai un pic asa, ar intari echipa in lupta impotriva retrogradarii ce se va desfasura anul viitor pe timpul asta. am crezut ca Alexa ne va scuti de aiureli din astea, echivalente cu „selectia” anului trecut inaintea returului cind a fost clar ca retrogradam cu ce avem, si am retrogradat, nici Alexa nu ne-a ajutat din cale afara.

teo musante a spus: (decembrie 22nd, 2014 at 09:02 )

E bine ca exista preocupare pentru imbunatatirea lotului {foarte slab valoric ptr liga 1-a } . Jucatorii enumerati au varsta optima ptr performanta si ptr un salt valoric . Sunt si unele semne de intrebare vis-a-vis de calitatea lor , de ex baietii de la Caransebes , echipa de unde Alexa vede chiar 5 jucatori „interesanti” . Daca au atatea „revelatii” in lot , cum draqu sunt pe ultimul loc ? Asta pe langa faptul ca in afara de cei „interesanti” Caransebesul mai are un Gosa , Coca , Busu , jucatori care au in picioare chiar meciuri de prima liga . Ce criteriu de selectie e acela in care observi un jucator doar in meciul direct ? Bica de la Satu -Mare e mijlocas ofensiv dar are un gol in 15 meciuri . Cred ca doar Briceag este jucatorul care de 2-3 ani evolueaza constant bine in liga 2-a . Alexa si conducerea ar trebuii sa analizeze bine aportul jucatorilor legitimati apoi sa vada ce intariri pot aduce pentru a fi un plus valoric pentru echipa . Degeaba tot incerci cu poparadu si boldea la mijloc ptr ca ei sunt limitati valoric asa cum o petre si canu sunt jucatori terminati datorita accidentarilor si a varstei . Cred ca Poli are nevoie nu de 2-3 jucatori ci de 12-13 . Bineinteles ca nu din aceia adusi de prin ligile 3-4 din portugalia sau din cei dati afara de pe la acs berceni . In primul rand ei trebuie sa caute in zona . La becicherecul mic sunt vre-o doi , la giarmata e un fundas bun si tanar , chiar mediop de la ripensia . Apoi sa se orienteze spre alte zari dar sa fie convinsi ca fara 3 jucatori mai „grei” si valoric peste cei enumerati , NU poti emite pretentii de prima liga . Astia mai „grei” nu pot fi adusi si platiti de primarie , doar un investitor poate face asta . Domnul Robu ar trebuii sa realizeze faptul ca „voluntariatul” , sponsorizarile , impreuna cu banii de la buget sunt doar ptr a „tine in viata” un club nu pentru performanta . Altfel fotbalul va ramane ca si baschetul si handbalul , sporturi care creaza locuri de munca pe bani publici , pentru tot felul de diletanti .

pif a spus: (decembrie 22nd, 2014 at 23:54 )

bine zis, dar noi spunem, noi auzim.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile

Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8

Meciurile din play-off-ul Ligii a 3-a au ajuns la etapa a patra, prima din retur, iar unele lucruri s-au lămurit în seriile în care evoluează și echipele din Timiș. În C7, liderul Ghiroda a fost condus cu 3-1 la Deva, dar a reușit o revenire spectaculoasă fiind chiar la un pas de victorie. S-a terminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Top