Grindeanu vs. Ciobanu sau epoca anti-coruptie din PSD incepe cu un act de coruptie?

Așadar, după aproape cinci ani de „domnie”, Titu Bojin a demisionat din fruntea PSD Timiș. O demisie cât o demitere, fiindcă nu mai era cale de ales pentru încă liderul CJ Timiș. Demisia/demiterea sa vine nu atât din cauza ultimelor probleme penale (care au contat însă foarte mult), fiindcă să fim serioși, Bojin e un îngeraș în comparație cu un Oprișan, Mazăre, Duicu sau ce mai au PSD-iștii prin ograda lor. Bojin a căzut mai ales în urma frământărilor de la nivelul conducerii PSD unde a fost demarată o campanie de „rebrenduire” prin „deparazitarea” de baronii locali, dar și de imaginea de partid profund corupt. Înfrângerea din alegerile prezidențiale i-a obligat pe PSD-iști să ia unele măsuri extrem de dure, unele atingând chiar fibra acestui partid. Fiindcă un PSD fără baroni pare ceva inacceptabil, ca un Crăciun fără brad și colinde. Separarea funcției administrative de cea politică pe care o încearcă acum PSD e o primă lovitură dată baronilor. Lovitură care urma să-l atingă și pe Bojin. Având în plus problemele pe care le are, Bojin a făcut însă un pas lateral absolut normal și de așteptat.

Prin „decapitarea” baronilor locali, liderii PSD fac o lucrare cu bătaie lungă, fiind conștienți că alegerile parlamentare din 2016 sunt pierdute. Sau mai exact spus, accesul la guvernare după 2016 este ca și ratat, în condițiile în care viitorul premier va fi numit de Klaus Ioohannis. În atare condiții, social-democrații sunt obligați să facă unele mutări pe muchie de cuțit, cum este și cruciada anti-baronilor. În cele din urmă, liderii PSD au devenit conștienți că trebuie să scape de imaginea de partid tolerant cu corupția, partid prizonier propriilor baroni. În paranteză fie spus, deși titulatura de baron local este lipită de PSD, nu poți să spui că PDL și PNL n-au avut sau nu au astfel de exemplare. Exemplu concret în Timiș: cu cât mai „baron” a fost Bojin decât Costi Ostaficiuc? Paradoxul e că acțiunea anti-baroni a venit la inițiativa unul fost mega-baron de Teleorman. Evident, toată lumea se poate întreba cât este ipocrizie aici și cât un demers chiar dorit de social-democrați.

Pe de altă parte, prin decuplarea baronilor de funcțiile politice, problema nu e ca și rezolvată. Contează în continuare calitatea oamenilor promovați de PSD și modul în care se vor comporta în viitor actualii baroni, chit că nu vor mai mai fi președinți de filială. De exemplu, atâta timp cât un măscărici ca Radu Mazăre, cu sau fără funcția de staroste de filială, vorbește în numele PSD, totul e de prisos. Ca să nu spun că se poate ajunge ca în cazul prefecților. Se știe, în marea majoritate a cazurilor, au fost unși pe funcții de prefect slugoi ai baronilor. Dau iar un exemplu din Timiș, dar din trecut: fostul prefect Mircea Băcală doar pantofii nu-i lingea lui Ostaficiuc. Și acum există riscul ca președinți de filiale să ajungă niște obiedenți ai baronilor. Și iar n-au rezolvat nimic. De altfel, PSD Timiș a trăit această decuplare a funcției administrative de cea politică în perioada 2001-2004, când Dan Poenaru era șeful filialei de partid, iar Dan Ioan Șipoș al CJT. Comportamentul de multe ori deviant al celui de-al doilea nu doar că i-au pus eticheta de baron, dar a adus PSD-ului mari și irecuperabile pierderi de imagine.

Trecând peste această poate prea lungă paranteză, să ne întoarcem la problemele din PSD Timiș. Așa cum se știe, gestul lui Bojin a fost urmat – tot pe motive penale – de cel al președintelui executiv Adam Crăciunescu, cel care trebui să-i ia locul. În mod normal, îndrituit să preia prima funcție în filială ar fi Sorin Grindeanu. Numirea sa nu este însă foarte sigură, aspirând la aceeași poziție și actualul deputat și fost vameș Gheorghe Ciobanu, cunoscut traseist politic. Potrivit unor surse, Ciobanu s-a autopropus pentru șefia filialei, unul din argumentele invocate de el fiind faptul că – spre deosebire de Grindeanu – ar avea control asupra presei din Timișoara. Bravo lui! Cu Ciobanu președinte, nu vor lipsi subiectele despre PSD Timiș, ziariștii având o pită de mâncat. Atât la propriu pentru cei care mănâncă din palmele fostului vameș, cât și la figurat.

Nefiind un admirator al acestui partid, personal mi-ar plăcea și m-aș amuza copios ca în fruntea filialei să fie numit, de exemplu, Traian Stoia. Sau Dorin Cândea în tandem cu Matei Suciu. Sau duetul Dorin Cutu – Sorin Cociobea, dacă tot se mizează pe traseiști. Fără a-i ridica statuie lui Grindeanu, chibițând de pe margine cred însă că este cel mai îndreptățit să ocupe această funcție. Adică, a avut o ascensiune normală în partid, parcurgând pas cu pas toate etapele unei evoluții politice. În schimb, ascensiunea lui Ciobanu în PSD a avut loc pe altfel de criterii decât cele ale travaliului dintr-un partid. Și nu mă feresc să spun, o eventuală numire a fostului vameș în fruntea filialei, ar face ca PSD să înceapă marea epocă anti-corupție cu un profund act corupt. Mă repet însă, e treaba celor din PSD cum își aștern patul.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (decembrie 13th, 2014 at 17:19 )

De ce se spune in popor ca nu sluga-i vinovata cand fura , vina o poarta gazda ca asa e invatata ,pai gazda PSD-ului nu e la Bucuresti.?

deardeal.ro a spus: (decembrie 14th, 2014 at 13:14 )

ILIESCU ”COMUNISTU’ ” !

Dintre toate motivațiile eșecului de la prezidențiale și îndemnurile cu care vin în fața opiniei publice politicienii aflați la conducerea PSD și mai mulți naivi aflați în postura de avocați neplătiți : două: 1. vinovația lui Iliescu ”comunistu’ ” și 2. să ne spălăm rufele în familie, în partid, nu în public.
Prezentarea lui Iliescu, ”comunistu’ ” , ca vinovat pentru eșecul din alegeri nu este o tactică nouă în PSD. Ea are drept scop camuflarea responsabilităților și menținerea în funcții a adevăraților vinovați. Această tactică a mai fost folosită cu succes pentru cei din interiorul PSD, la Congresul din 22 aprilie 2005, dar fără succes la opinia publică.
Iată ce declara ION ILIESCU ÎN FAȚA CONDUCERII PSD ÎN MAI 2005: ” Unii, în numele ruperii de un trecut din care fac și ei parte, dar pe care nu au onestitatea să și-l asume, încearcă să deturneze atenția de la problemele de fond ale partidului, sugerând că Iliescu ar fi fost elementul vulnerabil, și, deci, perdant, în sânul PSD. Cred că fiecare poate să-și răspundă dacă votul negativ dat de cetățeni PSD a fost datorat prezenței lui Ion lliescu, sau, dimpotrivă, aceasta prezență a limitat pierderile și a permis un scor mai mare și mai apropiat de ceea ce ar fi meritat, dacă se debarasa la timp de o serie de profitori, care l-au impiedicat să fie cu adevărat un partid al celor mulți ?
Precum se știe, de mai bine de 15 ani, se duce o campanie continuă de demonizare și de discreditare a mea, deși orice analiză obiectivă nu poate să ignore schimbările pozitive profunde petrecute în economie și în societate, noul statut al României, de țară membră a NATO și a UE, realități care nu pot fi separate de prezența și de contribuția celui care a deținut funcția de președinte al statului timp de 11 ani.
Când aprecieri negative sunt exprimate de adversari politici, ele sunt de înțeles. Când însă atitudini și poziții similare apar și se propagă în sânul PSD, acest fapt devine preocupant nu atât pentru mine, cât mai ales pentru evoluția climatului din partid și a orientării unora dintre membrii săi.” . Dacă schimbați anul 2005, cu 2014 și alegerile din 2004, cu alegerile prezidențiale din acest an, veți vedea că tactica și scenariul sunt identice.
Ion Iliescu are trei categorii de adversari, chiar dușmani: în interiorul partidului, frustrații de la Revoluție și personaje din afara PSD. După ce ultimele două categorii de dușmani au pierdut ”războiul” cu Iliescu, ele au ales calea ocultă, au căutat și găsit colaboratori-trădători în PSD pentru a-l învinge dinspre interior. Racolarea acestor trădători le-a fost ușurată de corupția ….. și de veleitarismul unor lideri, pentru care nu exista nimic mai presus de promovarea propriilor interese. Spectacolul la care asistăm azi în PSD e …………… Oameni, care stăteau umili la ușa lui Iliescu cu tot soiul de cereri, strâmbă acum din nas, se leapădă, dau cu tămâie când e vorba de președintele de onoare al partidului care le-a oferit nemeritate onoruri.
Iliescu a lansat sintagma ”capitalism de cumetrie” în 2003, când era Președintele României, și a dat de înțeles că, după încheierea mandatului la Cotroceni și preluarea conducerii PSD, va acționa împotriva corupției instalată în partid. E lesne de înțeles că Iliescu devenea o amenințare la adresa afacerilor necurate ale unor lideri, așa încât l-au preferat pe nevolnicul Geoană, sub conducerea căruia au făcut orice au dorit în ”parohiile” lor și nu numai. Și uite așa, din partid social-democrat, PSD a devenit un fel de SRL în care se împart funcții, privilegii, si alte asemenea.
Îl citez din nou pe ILIESCU, CEL DIN 2005: ”S-a afirmat în presă că PSD e un partid nereformabil, că oportunismul, spiritul clientelar și puterea grupurilor de influență și de interese sunt atât de mari, încât orice încercare de a-l reforma pe baze morale și principii etice este sortită eșecului. Eu am crezut că se poate face o schimbare în PSD. Contam pe faptul că, prin muncă perseverentă în următorii doi ani, până la viitorul congres al PSD (Iliescu și-a dorit un mandat de doar 2 ani – n.a.), sprijinindu-mă pe nucleul sănătos de militanți ai partidului să ducem la bun sfârșit reforma morală în PSD. Se pare că m-am înșelat, că în locul reformării și însănătoșirii partidului, avem parte de consolidarea unor practici profund dăunătoare.
De ce s-ar identifica simpli membri ai partidului cu unii lideri care îi disprețuiesc, îi privesc de la înălțimea averilor strânse pe căi obscure ? Câștigarea autorității morale este esențială pentru forța PSD. Ce au în comun acești lideri cu social-democrația ?
Avem în partid membri și lideri vulnerabili, percepuți negativ de opinia publică. Aceștia trebuie să se retragă, fie de bună voie, fie la cererea factorilor de decizie din partid, iar la nevoie să fie înlăturați din partid. Nu putem accepta culpabilizarea întregului partid, a membrilor săi onești, din cauza unora care au văzut în PSD doar un instrument pentru satisfacerea unor interese personale sau de grup. Noi ne simțim profund jigniți de această etichetă pusă nouă și partidului din cauza lor.” Nu mă poate contrazice nimeni că acest discurs este perfect valabil și azi.
……..despre frustrații Revoluției. Iliescu a condus Revoluția care a dărâmat sistemul totalitar și a luat decizii extrem de concrete împotriva comunismului, pe care odinioară l-a considerat ca pe o soluție valabilă pentru asigurarea justiției sociale. Unii dintre telespectatorii Revoluției, acum mari anticomuniști și mari revoluționari, care nu au făcut altceva decât să privească la desfășurarea evenimentelor istorice din 1989, sunt extrem de activi și viteji post-factum, se zbat din toate puterile să intre în atenția publicului. Condamnă comunismul, îl stigmatizează pe Iliescu, își rescriu trecutul, într-un cuvânt se proclamă eroi și lideri de opinie, prefăcându-se că-și uită calitatea de telespectatori pasivi la Revoluție.
………..Încercarea de a transfera atenția și vina pe Ion Iliescu nu este altceva decât o diversiune menită să facă uitate responsabilitățile pentru situația dificilă în care a fost târât PSD de-a lungul mai multor ani.
Iliescu s-a declarat public pentru o analiză responsabilă în partid a cauzelor eșecului de la prezidențiale. Așa cum evoluează lucrurile ………… Dacă în partid nu se poate discuta despre adevăratele cauze ale eșecului, mai există oameni de onoare care țin la acest partid și care înțeleg că a ascunde mizeria sub preș nu este o soluție care să poată înșela opinia publică nici măcar pe termen scurt.

NOTA : Sustin din toata inima pe dl. Sorin Grindeanu pentru Presedinte PSD Timis.

falus a spus: (decembrie 15th, 2014 at 10:49 )

niste golani! au furat pana acum cu amandoua mainile! si grindeanu apare acum ca un fel de mesia care sa refaca pesedeu…bai ipocrtilor! stim toti ce faceti voi pe acolo pe unde umbltati! ati distrus tara asta!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Busoi Nicolae Robu

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
Top