La Timișoara a căzut, duminică, prima ninsoare din această iarnă. Conform primăriei, teoretic, s-a intervenit pe principalele artere de circulaţie, pe poduri și pasaje, în cele mai mari intersecții, dar și pe traseele mijloacelor de transport în comun. Practic, inclusiv în zonele centrale nu se vede că ar fi trecut vreun utilaj…
La Timișoara ninge de câteva ore, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă. Orașul este împărțit în șase sectoare, care acoperă doar aproximativ 700 din cele peste 1.1000 de străzi. Conform primăriei, în partea de nord, activitatea de deszăpezire este asigurată de S.C. Retim Ecologic Service S.A, care a intervenit cu opt utilaje răspânditoare de material antiderapant și a folosit 35 de tone de sare. În partea de sud lucrează S.C. Drumuri Municipale, care a scos pe traseu șase utilaje răspânditoare de material antiderapant și a folosit 20 de tone de sare. „În momentul în care stratul de zăpadă se va apropia de cinci centimetri, pe arterele principale se va interveni cu utilaje cu lame și pluguri. De asemenea, pe străzi vor ieși și patru utilaje de dispersare a clorurii de sodiu”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu. Practic însă, sunt străzi în zona centrală pe care stratul de zăpadă e neatins…
Comentarii prin facebook