Timisenii platesc unul dintre cele mai mici preturi la apa rece din Romania

În 15 ani, consumul de apă în Timișoara s-a înjumătățit, iar acum un locuitor al orașului de pe Bega folosește cam tot atâta apă cât un neamț sau un francez. Pentru că au învățat să facă economii, iar pierderile nu mai sunt atât de mari, timișorenii plătesc, în prezent, unul dintre cele mai reduse tarife la apă din România.

apa rece

Din 1999 încoace, consumul de apă în Timișoara a scăzut constant. Asta nu înseamnă că oamenii beau mai puțină apă sau își udă mai puțin grădinile, ci doar că ei au învățat să facă economii și au înțeles importanța contorizării. În plus, operatorul de apă-canal a făcut investiții însemnate.„În prezent, consumul mediu este cam la 115 litri /om / zi. A mai scăzut puțin, de la 130 litri cât era… De câțiva ani, e între 110 și 120 litri, deci putem face o medie de 115 litri. Aceasta este, de altfel, și media în Uniunea Europeană”, a declarat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. Timișorenii plătesc, în prezent, unul dintre cele mai mici tarife la apă din România. După o comparație cu toate reședințele de județ, orașul de pe Bega este în coada clasamentului: doar șapte orașe au prețuri mai mici decât cel practicat de Aquatim. Este vorba, în ordine, despre Sibiu, Giurgiu, Ploiești, Cluj-Napoca, Alexandria și Tg. Jiu. Vlaicu spune însă că nu se prea pot compara mere cu pere, în condițiile în care, de exemplu, la Târgu Jiu și Giurgiu operatorul de apă-canal abia s-a înființat, iar în județe acesta acoperă doar câteva localități. Aquatim operează, în Timiș, în 100 de localități și facturează un metru cub de apă cu 3.53 lei, cu tot cu TVA. Cele mai scumpe orașe, din acest punct de vedere, sunt, în ordine, București, Buzău și Constanța.

Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Cel mai nou proiect de spaţii de birouri din Timişoara, Isho, are deja primii chiriaşi. O societate deja prezentă pe piaţa locală îşi va extinde activitatea şi va angaja 200 de noi oameni care vor fi locaţi în spaţiul din clădirea aflată în construcţie. Lucrările urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara estimează, doar la școli, pagube de aproximativ 20 de milioane de lei în urma furtunii. În Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost aprobată, marți, în prezența premierului Mihai Tudose, o sumă de 1,5 milioane de lei. Pe listă votată în CJSU nu sunt toate școlile afectate din Timișoara și niciuna din județ, dar miercuri vor fi aprobate și alte solicitări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timisoara cere 20 de milioane de lei pentru reparatii la scoli. Guvernul da momentan 1,5 milioane
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top