Protest la ISJ Timis! Profesorii de la Colegiul „Coanda” nu vor sa fuzioneze cu „Leonida”

Câteva zeci de profesori și angajați ai Colegiului Tehnic „Henri Coandă” au protestat, vineri, la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, împotriva anunțatei fuziuni cu Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Profesorii sunt nemulțumiți că nu au fost anunțați din timp și susțin că nu există spațiu necesar pentru a găzdui cele câteva sute de elevi de la „Leonida”. UPDATE: Comasarea ar urma să fie discutată marți, la primărie.

protest isj4

Reprezentanții Colegiului Tehnic „Henri Coandă” au fost înștiințați, în urmă cu doar câteva zile, că s-a decis comasarea școlii lor cu Liceul „Dimitrie Leonida”. Acest lucru i-a nemulțumit pe profesorii de la „Coandă”. „Am aflat foarte târziu, când lucrurile erau deja puse pe tapet, că a fost făcută comasarea dintre Colegiul «Leonida» şi Colegiul Tehnic «Henri Coandă». Exclus să nu fim de acord cu oamenii de acolo, noi pledăm pentru faptul că şcoala noastră nu este în situaţia de a trebui să participe la o astfel de alianţă. Noi chiar nu avem deocamdată probleme. Am dori foarte mult să nu intrăm în acest malaxor, avem o imagine de păstrat. Toată lumea a pus osul puternic la imaginea şcolii. Nu avem spaţiu excedentar pentru găzduirea acestor elevi, noi nu avem laboratoare pe câte specializări avem, avem clase care funcţionează în cămin”, spune Daniela Pârva, profesor de specialitate discipline tehnologice, care predă la „Coandă” din 1984.

Dacă fuziunea va fi dusă la bun sfârșit, la „Coandă” vor fi peste 600 de elevi noi. Asta, în condițiile în care în școală învață deja 682 de elevi, iar clasele sunt pline. Inițial, Colegiul „Leonida” ar fi trebuit să fuzioneze cu Liceul Tehnologic Transporturi Auto, dar reprezentanții Colegiului „Dimitrie Leonida” au refuzat acest lucru. Profesorii și angajații de la „Coandă” au redactat un memoriu pe care l-au trimis la Ministerul Educației, la ISJ, dar și la Primăria Timișoara. Ajunși la sediul ISJ Timiș, profesorii au scandat: „Coandă-i școala noastră, nu tarlaua voastră!”, „Am muncit eficient, vrem să ne tratați corect!”, „Școala-i temelia ta, ISJ n-o dărâma”. După ce au fost ignorați, pe hol a ieșit inspectorul general adjunct Francisc Halasz, care le-a spus dascălilor că va discuta cu cinci reprezentați după ce se termină Consiliul Administrativ de la ISJ. Oricum, inspectorul general Aura Danielescu a comunicat deja Ministerului Educației că fuziunea este făcută și că problema liceului „Leonida” este rezolvată.

UPDATE: Discuțiile dintre reprezentanții ISJ Timiș și cei ai Colegiului Tehnic „Henri Coandă” au durat câteva zeci de minute. „S-a ajuns la concluzia că trebuie reevaluată situația. Școala noastră nu are capacitatea de a primi încă zece clase de la Colegiul «Dimitrie Leonida». Noi facem cursuri doar de dimineață, ne-am străduit să ne utilizăm spațiile și nu suntem de acord cu această soluție. Rămâne ca primăria și inspectoratul școlar să reanalizeze situația”, a declarat directorul Colegiului „Coandă”, Constantin Rotariu. Comasarea ar urma să fie discutată marți, la Primăria Timișoara. Inspectorul școlar general Aura Danielescu susține, pe de altă parte, că fuziunea se va face. „Nu acesta a fost subiectul (n.r. – dacă cele două licee vor fuziona). (…) Dialogul a fost constructiv și cred că am reușit să explicăm foarte clar care a fost punctul de vedere al instituției noastre vizavi de această comasare”, a declarat Danielescu. Acesta admite că au existat diferite probleme de comunicare între cele două instituții. Mai precis, profesorii nu au fost anunțați despre fuziune, dar au fost discuții la nivelul conducerii liceului. Aceasta a mai spus că, într-adevăr, Colegiul „Leonida” ar fi trebuit să fuzioneze cu Liceul Auto, dar s-a renunțat la această variantă pentru că distanța dintre cele două instituții este prea mare.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Maria a spus: (ianuarie 30th, 2015 at 19:21 )

Pentru gasirea unor solutii rationale, echilibrate si in interesul copiilor e necesar sa ai viziune si responsabilitate. La cine ?

andrei a spus: (ianuarie 31st, 2015 at 06:40 )

Si stiti de ce ?? cuiva , adica HOTILOR de CLADIRI le trebuiesc aceste spatii scolare, terenuri,baza materiala etc. ale Liceelor LEONIDA si AGRICOL, ce e greu de inteles.!!??..iar cu Silvicul mi-e rusine ,e o simpla Casa , dupa cum ii este si denumirea , este situata si intr-o zona vai s-amar unde a zis dracu noapte buna , dar se prefera ca elevii sa invete in padure ,nu la oras ,,iar spatiile de invatamant trebuie eliberate pt HOTI, asa cum au facut si cu fabricile din TIMISOARA, poate ne ajutati sa scapam de silvic care nu este o scoala , este o …..cabana de vanatoare care trebuie intretinuta de primarie …

ada a spus: (ianuarie 31st, 2015 at 22:36 )

Eu îi înțeleg că nu le convine.Asta înseamnă concurs de dosare,o parte din angajati vor rămîne fără posturi.Secretarele,femeile de serviciu,profesorii,toată lumea are de pierdut.Degeaba zice madam Danielescu că o să le fie bine….oamenii ştiu adevărul.Nu va fi uşor pt nimeni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top