Elena d’Arc, fecioara din Plescoi, fata cu Inchizitia (DNA si SRI)

Aprig dezbătut pe toate părțile și de toată lumea, mi-am zis că nu prea are rost să-mi mai dau cu părerea despre show-ul mediatic întreținut în ultima vreme de „cel mai onest politician” român. Dar prea e mișto ce se întâmplă ca să nu mai intervii câte puțin, chiar și de pe o terasă. Mai ales că, luni, doamna în cauză a confirmat ce scriam în precedentul articol. Și anume, că e pregătită să-și tragă „fusta morții” și să purceadă la război.

udrea

Așa, singurică, înarmată doar cu o poșetă Louis Vuitton într-o mână și un ruj în cealaltă. Și asta în timp ce „marii bărbați ai țării” și-au dat adunarea pe sub mese. (Acum, hai să fim serioși, un „mare bărbat”, chiar Traian Băsescu să te cheme, oricâte sticle și pahare ar da pe gât, nu cade lat pe sub masă.) Deci marea luptătoare a continuat în interviuri răzbelul cu SRI, în mod special cu generalul Florian Coldea, o întruchipare a răului suprem. Despre care iar a venit cu „dezvăluiri” senzaționale. Acum a povestit că acesta l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis. Așa cum același Coldea l-a pus pe Cocoș să-i dea o jumătate de milion de euro lui Ghiță pentru RTV. Mare pișicher Coldea ăsta! Pe deoparte, el l-a făcut președinte pe Iohannis, iar pe de altă parte a susținut financiar postul de televizune care a avut cele mai abjecte atacuri posibile și imposibile la adresa actualului președinte. Dar cine știe, poate s-a mers pe psihologie inversă, iar tonele de rahat din capul „neamțului” au fost deversate intenționat, pentru a-l victimiza și a-i scoate pe oameni la vot. Pe scurt, de fapt, Ghiță, la fel ca SRI, a făcut jocul lui Iohannis, nu al bunului prieten Victoraș Ponta. Un joc foarte subtil, de care numai Nuți s-a prins. Pe aceeași logică de fier forjat, probabil Antena 3 face jocurile lui Băsescu și ale ei, personal.

Ca să nu mai spun că, pe când era prima „protejată” a țării, se întâlnea cu șefii SRI, Maior și Coldea, când voia… Vuittonul ei. Probabil erau întâlniri gen polițistul bun/polițistul rău, fiindcă am aflat de la ea că George Maior era un înger, iar Coldea, un demon, care vrea răul atât al ei, cât și al întregii țări. Țară care, precum Franța începutului de secol XV, își mai leagă speranța în lupta cu Inchiziția (citește DNA și SRI) doar în această Elenă d’Arc, fecioară din Pleșcoi. Pe capul căreia s-a pus probabil un premiu mai mare decât cel pus pe al lui Bin Laden, de unde și afirmațiile ei că se bucură măcar de protecția Poliției.

Lăsând însă gluma la o parte, această așa-zisă bătălie pornită de Elena Udrea și fiecare ieșire a ei, după câte un alt dosar, îmi confirmă ce am mai scris, că la mijloc există o bună doză de paranoia. De fapt, precum ultima mahalagioaică, ea și-a ridicat poalele în cap și lovește cu o poșetă imaginară pe toți cei din jur. Nici nu mai contează că e vorba de instituții importante ale statului. Ca o adevărată madame de Pompadour, după ea poate să vină potopul. Unii comentatori, cu voce gravă, spun că ar trebui demarate investigații serioase, că Florian Coldea ar trebui să-și dea demisia, că ar trebui să vină DNA, Parlamentul, NATO, CIA etc. să verifice toate aceste zise fără acoperire. Personal, cred că ar trebui chemată Salvarea! A, în paranteză fie zis, gașca lui Cocoș a vrut să privatizeze și Serviciul de Ambulanță la un moment dat. Tot pe șest, fără să știe și soața din dotare. Care, în schimb, știe tot ce mișcă în țară, mai mult decât toate serviciile la un loc. Că nu degeaba a ajuns să fie principalul izvor de informații al fostului președinte, nescăpând nicio bârfă de la coafor, manichiuriste sau fufele de pe Dorobanți.

P.S. Din păcate, acest scandal a acoperit, din nou, probleme mai importante pentru țară și chiar pentru Timișoara. De exemplu, am ratat noile promisiuni fără acoperire ale lui Victoraș Ponta privind șoseaua de centură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top