Eugen Dogariu, audiat la DNA in dosarul coruptiei de la IPJ

La o lună și jumătate de când numele său a fost vehiculat în dosarul de corupție de la IPJ Timiș, prefectul Eugen Dogariu a fost chemat, luni, la audieri la DNA. La vremea respectivă, Dogariu susținea că habar nu are despre ce este vorba, aflând despre caz din mass-media.

dogariu

Pe 19 ianuarie, procurorii DNA și ofițeri de la Direcția Generală Anticorupție au descins la sediul IPJ Timiș, dar și la poliția și primăria din Recaș. Perchezițiile îi vizau pe inspectorul șef al IPJ Timiș, cms. șef Sorin Muntean, adjunctul acestuia, cms. șef Florin Bolbos, dar și șeful de la Rutieră, cms. șef Marcel Crăciunescu, precum și alți ofițeri de la același serviciu. Acțiunea avea legătură cu mai multe fapte de corupție comise de ofițeri superiori din IPJ Timiș, printre care mită, trafic de influență și abuz în serviciu. Încă de atunci s-a vehiculat, în acest caz, numele prefectului Eugen Dogariu, însă aceasta a negat de fiecare dată orice implicare, susținând că tot ce știe a aflat din mass-media. Luni, Dogariu a fost audiat ca martor la DNA TImișoara și nu a putut fi contactat telefonic, pentru a oferi mai multe informații. Tot luni a ajuns la aceeași instituție, pentru a fi audiat, și președintele CJ Timiș, Titu Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Timisoara are buget, cu metrou, fantana cantatoare, poduri si pasaje. A fost o singura abtinere

Nu s-a ținut cont de partide, vineri, la plenul CL Timișoara. Bugetul a fost votat aproape în unanimitate, notă discordantă făcând. Vor primi bani studiile de fezabilitate pentru metrou, sala polivalentă de 16.000 de locuri sau fântâna cântătoare, dar și o mulțime de lucrări de infrastructură, la școli sau spitale. Au trecut și mai multe amendamente susținute de PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara are buget, cu metrou, fantana cantatoare, poduri si pasaje. A fost o singura abtinere
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD vrea sa mute primaria: Se scapa astfel de sute de masini din centrul Timisoarei

Consilierii PSD revin oficial, la aproape un an de când au propus prima dată așa ceva, cu un studiu de oportunitate pentru mutarea primăriei! Ei au identificat și terenul unde ar putea fi construit un centru administrativ modern. Social-democrații susțin că mutarea PMT ar rezolva și o parte din problema aglomerării din trafic.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD vrea sa mute primaria: Se scapa astfel de sute de masini din centrul Timisoarei
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Angajatori de Top, cel mai mare targ de cariera din Romania, din nou la Timisoara

Peste 200 de companii vor fi prezente la noua ediție a târgului de carieră Angajatori de Top. Va fi cel mai mare târg de până acum, atât ca număr de angajatori cât și ca număr de joburi. Dacă sunteți în căutarea unui nou loc de muncă, în 16 și 17 martie treceți neapărat pe la CRAFT.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatori de Top, cel mai mare targ de cariera din Romania, din nou la Timisoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu s-a ținut cont de partide, vineri, la plenul CL Timișoara. Bugetul a fost votat aproape în unanimitate, notă discordantă făcând. Vor primi bani studiile de fezabilitate pentru metrou, sala polivalentă de 16.000 de locuri sau fântâna cântătoare, dar și o mulțime de lucrări de infrastructură, la școli sau spitale. Au trecut și mai multe amendamente susținute de PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara are buget, cu metrou, fantana cantatoare, poduri si pasaje. A fost o singura abtinere
Nu se mută, dar se... extinde! Aceasta este propunerea de rezolvare a problemei spațiului din PMT. Primarul Nicolae Robu propune construirea unui nou corp de clădire pe CD Loga 1. Consilierii PSD ceruseră studiu de fezabilitate pentru un centru administrativ modern.Nu se mută, dar se... extinde! Aceasta este propunerea de rezolvare a problemei spațiului din PMT. Primarul Nicolae Robu propune construirea unui nou corp de clădire pe CD Loga 1! Consilierii PSD ceruseră studiu de fezabilitate pentru un centru administrativ modern, in altă parte a orașului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timisoara ar putea deveni… careu! Robu propune construirea unui nou corp de cladire
Compania low cost Ryanair a anunțat că, din martie, renunță la 5 din cele 7 curse pe care le opera din orașul de pe Bega, invocând motive comerciale. Conducerea aeroportului din Timișoara susține însă că, dacă vrem să avem mai multe zboruri spre Europa, trebuie ca zona să devină cu adevărat atractivă pentru turiști!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administratia AIT, dupa retragerea Ryanair: Daca vrem mai  multe zboruri, trebuie sa facem zona atractiva pentru turisti
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top