Expert Consulting, la 15 ani: compania de consultanta in afaceri are planuri mari pentru 2015

15 de ani de activitate, peste 120 de milioane de euro din fonduri europene aduse la Timișoara și nu vor să se oprească aici. Membrii echipei Expert Consulting merg mai departe și vor să obțină cât mai mulți bani pentru proiectele României.

mocan

Peste 100 de persoane au participat la aniversarea a 15 ani de la înființarea Expert Consulting, una dintre cele mai importante firme de consultanță în afaceri din România. „Nu-mi vine să cred ca au trecut 15 ani! Am emoții, dar o să îmi treacă. Mă bucur foarte mult când vad că la o sărbătoare așa de importată pentru firma noastră au venit atâția prieteni, colaboratori și clienți”, spune Marian Mocan, liderul echipei. Succesul firmei se poate vedea direct din cifre: rata de succes a cererilor de finanțare aprobate pentru proiectele depuse este de 89%, numărul proiectelor câștigate este de peste 250, volumul finanțărilor nerambursabile atrase depășește 120 de milioane de euro, iar firma are un portofoliu de peste 180 de clienți. La fel de notabile sunt și câteva dintre proiectele de proporții pentru care Expert Consulting a reușit să obțină fonduri europene. Printre acestea se numără Centrul de Terapii Genetice și Celulare Timișoara (finanțare nerambursabilă de peste 60 de milioane de lei), Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile al Universității Politehnica Timișoara (sumă nerambursabilă de 54 de milioane de lei) sau construirea a două corpuri de la City Business Centre din Piața 700 (fonduri nerambursabile de peste 29 milioane de lei). Marian Mocan și echipa sa și-au făcut planuri mari pentru 2015. De anul acesta, compania se va concentra pe proiectele de invenții și inovații.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Teleormanul, județul care l-a dat pe adevăratul conducător al României, continuă să se afle, alături de Vaslui și Mehedinți, în topul celor mai sărace județe din țară. Teleormanul se află în top și în ceea ce privește șomajul și numărul de persoane abonate la ajutoare sociale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărăcia vine din Teleorman
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com