La Michelangelo nu se stie cand reincep lucrarile, fiindca e prea frig noaptea

Vremea bună s-a instalat de câteva zile la Timișoara, însă lucrările de la pasajul subteran Michelangelo sunt încă în stand by. De vină este… prognoza meteo, care, conform primarului Nicolae Robu, nu se mai adeverește în ultima perioadă! În aceste condiții, e posibil ca traficul să nu fie redeschis până la Paște.

michelangelo2

Teoretic, pentru ca intersecția de la Michelangelo să fie 100% funcțională, ar mai fi nevoie de două săptămâni de lucru efectiv. Asta susține, încă din iarnă, primarul Nicolae Robu, conform căruia, pentru deschiderea circulației, este nevoie de finalizarea hidroizolației în subteran, urmată de așternerea a trei straturi de asfalt. În prezent, operațiunea este aproape încheiată la intrarea, respectiv ieșirea în „tunel”, unde asfaltul a fost deja așternut în două straturi. Totuși, încă nu se lucrează, deși vremea s-a încălzit simțitor. „Vedeți ce variații de temperatură sunt. În noaptea de joi spre vineri au fost -2 grade, deși în timpul zilei este cald. Noaptea trebuie să fie constant peste 5 grade”, explică Robu stagnarea. Edilul recunoaște că nu știe când va fi gata pasajul subteran. „Nu vă pot spune când vor fi reluate lucrările. Vremea se schimbă, vedeți că și prognozele meteo nu se mai adeveresc. Vom începe dacă vom vedea că temperaturile vor fi ridicate. Pe săptămâna viitoare se anunță că noaptea vor fi peste 5 grade, dar trebuie să și vedem, că nu ne mai putem baza pe prognoze”, spune primarul Timișoarei. Realizarea pasajului subteran și reamenajarea intersecției costă aproximativ 50 de milioane de lei, cea mai mare parte din fonduri europene.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca

Probabil o echipă despre care face lucruri mari, dar se vorbeşte puţin este ACS Ghiroda. Echipa de lângă Timişoara a fost premiantă în ultimii ani ai Ligii a 4-a Timiş, mereu în luptă cu Politehnica şi Ripensia, echipe ce au ajuns în „Divizia B”. În această vară a făcut pasul mult dorit de comunitatea locală, accesul în fotbalul de performanţă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Imprumut de peste 3,2 milioane de euro pentru „orasul” de pe Circumvalatiunii

Împrumut de 15 milioane de lei, pentru finanțarea unei noi etape a construcției complexului rezidențial de pe terenul fostului Electrometal. Dezvoltatorul de hale industriale Mara Com Mixt va lua bani de la OTP, pentru a putea continua investiția în complexul care va avea sute de apartamente, spații comerciale și parcări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imprumut de peste 3,2 milioane de euro pentru „orasul” de pe Circumvalatiunii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Probabil o echipă despre care face lucruri mari, dar se vorbeşte puţin este ACS Ghiroda. Echipa de lângă Timişoara a fost premiantă în ultimii ani ai Ligii a 4-a Timiş, mereu în luptă cu Politehnica şi Ripensia, echipe ce au ajuns în „Divizia B”. În această vară a făcut pasul mult dorit de comunitatea locală, accesul în fotbalul de performanţă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Ghiroda vrea sa fie premianta si in Liga 3, cu „dirijorul” Paul Codrea pe banca
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top