La Sannicolau Mare da, la Timisoara nu: primaria are „casuta” pentru iepurasi

Primăria Timișoara a decis, în acest an, să renunțe la iepurașii vii de la Târgul de Paște. Asta, pentru a nu se repeta incidentele din trecut, când animăluțele au murit. Într-un alt oraș din județ însă, tradiția se păstrează. Cu grilaje de protecție.

casuta iepuri

Iepurașii vii plasați în cuibul de la Târgul de Paști au fost, în anii trecuți, una dintre atracțiile incontestabile ale evenimentului organizat de Primăria Timișoara în centrul orașului. În 2015 însă, s-a hotărât să se renunțe la această tradiție. Asta după ce, anul trecut, nu mai puțin de 11 iepurași au murit: șapte în zona Soarelului și patru chiar în Piața Operei. În cazul primilor, s-a speculat că moartea s-a produs din cauza vandalizării cuibului, iar în ceea ce privește cele patru animăluțe decedate în centrul orașului, de vină a fost frigul. O altă primărie din Timiș insistă însă în această tradiție. „Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână copilașii din familiile catolice așteaptă iepurașul, am ridicat Căsuța Iepurașului, locul unde, an de an, micuții pot veni să mângâie și să facă poze cu cei mai frumoși îmblăniți. Deocamdată încă se lucrează la câteva detalii, însă în curând își vor face apariția și iepurașii”, anunță reprezentanții Primăriei Sânnicolau Mare. În orașul de pe Aranca a fost pregătită o căsuță specială, unde iepurașii sunt protejați cu grilaj, astfel încât ei să nu poată fi „atacați”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top