Timișoara se poate lăuda cu unul dintre cei mai tineri scriitori din țară! Este vorba despre Lee Soo-Jun, o adolescentă de clasa a XI-a pasionată de literatură, a reușit să publice patru cărți. Cea mai recentă dintre ele, „100 de zile până mâine”, a fost lansată de câteva zile, dar tânăra pregătește deja… alte trei romane.
Lee Soo-Jun a decis să-și ia acest nume pentru a-l cinsti pe Bruce Lee, omul care a inspirat-o cel mai mult. În acte o cheamă Ramona și s-a născut în Germania. Din 2007 locuiește însă la Timișoara și, în prezent, este elevă la Liceul Pedagogic. Nu e preocupată de modă și cluburi, ci de literatură. Și-a descoperit această pasiune când era foarte mică, dar s-a apucat serios de scris din 2012. În luna aprilie a aceluiași an, tânăra a scris prima carte. „Destinul unei flori de primăvară” a fost terminată într-un timp record: 28 de ore. Au urmat „Îmi pare bine, Înălțimea ta” și „Amintiri oarbe”. Cel de-al patrulea roman „100 de zile până mâine”, a fost lansat acum câteva zile. Cartea spune povestea unui om care își pierde viața și se trezește într-un ținut paranormal. Aici, face o înțelegere cu spiridușul Mu-Ku, pentru a-și recăpăta sufletul pentru 100 de zile. Tânăra are în pregătire alte trei romane și speră că acestea să fie finalizate în cel mai scurt timp. Lee Soo-Jun este pasionată de simboluri și spune că încearcă să transmită câte un mesaj puternic în fiecare text pe care-l scrie. Adolescenta susține că și-a creat propriul stil de a scrie și nu vrea să imite alți autori. „Nu vreau să fiu a doua din cineva, vreau să fiu prima din mine”, a spus Lee Soo-Jun.
Comentarii prin facebook