Prinsi la fumat etnobotanice pe strada!

La Timișoara se fumează într-o veselie substanțe interzise pe stradă și în parcuri! La finele săptămânii trecute, jandarmii au prins încă trei tineri care își făceau țigările în văzul lumii.

droguri legale

Acum ceva mai mult de o lună, jandarmii au prins, în două seri la rând, mai mulți tineri care fumau „iarbă” în Parcul Civic. La finele săptămânii trecute, alți trei timișoreni au avut… ghinion. Ei au fost săltați sâmbătă seară, de jandarmii de la Gruparea Mobilă, pe strada Nicolae Titulescu, după ce au devenit agitați la vederea oamenilor legii. Este vorba despre doi tineri de 20 ani și unul de 19 ani, care tocmai își pregăteau țigările. „În continuare s-a procedat la efectuarea percheziției corporale a celor în cauză, ocazie cu care asupra a doi din cei trei, s-au găsit țigarete confecționate manual, conținând o masă vegetală de culoare verde și mai multe pliculețe conținând semințe”, precizează reprezentanții Grupării Mobile. Duși la unitatea de jandarmi, cei trei au declarat că au vândut, respectiv cumpărat, substanţe etnobotanice, pentru suma de 60 lei/gram, pentru consumul propriu. Ei au fost predați polițiștilor de la Crimă Organizată, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!

SCM Timişoara - CSBT Alexandria se anunţa un meci obişnuit din campionatul primei ligi de baschet feminin, cu două echipe de valori apropiate, în care orice se poate întâmpla. Chiar aşa a fost, s-a întâmplat de toate pe un final nebun de joc, cu un arbitraj incredibil de slab, dar şi cu nervi de necontrolat din partea oficialilor echipei gazdă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum sa pierzi un joc pe care l-ai dominat, in doar 13 secunde?!
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Orasul din oras: Openville, proiectul de 220 de milioane de euro din inima Timisoarei, inaugurat in 2018

Cel mai mare parc suspendat și cea mai înaltă clădire din România: doar două dintre componentele ansamblului de 220 de milioane de euro care va fi inaugurat la Timișoara. În ianuarie 2018, tot ca parte a Openville, va porni și construirea pasajului subteran din Piața Consiliul Europei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orasul din oras: Openville, proiectul de 220 de milioane de euro din inima Timisoarei, inaugurat in 2018

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top