Timisorenii din Calea Urseni nu vor „blocuri” intre case! Dezbatere publica cu scandal la primarie

Câteva zeci de locuitori din Calea Urseni au venit joi la dezbaterea publică de la Primăria Timișoara, pentru a le spune autorităților locale că nu vor „blocuri” pe strada lor. Este vorba, de fapt, despre o nouă zonă rezidențială care ar urma să se construiască pe un teren privat de 35.000 de metri pătrați despre oamenii susțin că este zonă verde.

dezbatere publica2

Terenul care a iscat întreaga tevatură este fosta pepinieră a Horticola și a fost naționalizat abuziv în anii 50. A fost recuperat de foștii proprietari, după 15 ani de procese, și, în prezent, este invadat de vegetație. Acesta este, de altfel, una dintre nemulțumirile oamenilor care au case în apropiere, care susțin că, prin ridicarea cartierului rezidențial pentru care se cer autorizațiile, va fi distrusă zona verde. „Nu a fost niciodată o zonă verde (…) PUZ-ul prevede o suprafață de 10% pentru spații verzi, 10% pentru zone sportive (…) De exemplu, zona verde propusa este de dimensiunea Parcului Justiției, cel de lângă primărie. Deci este propus un parc adevărat, întreg. O altă zonă este exact cât Parcul Alpinet din spatele Catedralei. Zona sportivă este de dimensiunea bazei Știința (…) Astea sunt câștigurile comunității. O să spuneți că nu sunt câștiguri, că este zonă verde. Dar acum este abuziv zonă verde, e terenul cuiva”, explicat arhitectul Radu Radoslav, reprezentantul firmei care a realizat proiectul. Conform acestia, urmează să fie construite imobile în regim de înălțime P+2, de genul locuințe familiale pentru maximum două familii și locuințe colective pentru cel mult șase familii.

Locuitorii prezenți la dezbatere – câteva zeci la număr – au fost foarte vocali și, neconvinși de argumentele arhitectului, au spus că nu doresc ca, lângă casele lor, să apară blocuri. „Locuiesc în acea zonă, chiar sunt singura casă lângă acel PUZ. Ne băgați pe gât acest PUZ, nici nu ați notificat pe cine trebuie, eu sunt singurul proprietar din zonă (…) Nu vreau să mă trezesc cu un bloc la trei metri de mine. Am o casă cu parter și mansardă, proprietatea mea are șapte metri înălțime”, a spus Sorina Daniela Popa. A încercat s-o convingă că lucrurile sunt în regulă cu noul PUZ arhitectul șef Ciprian Cădariu. „Există un articol în Legea 50 care spune că se poate etaja un singur nivel, o singură dată. Nu poate fi depășită înălțimea de 12 metri”, a spus acesta, iar replica a venit imediat. „În acea zona nu sunt clădiri nici de o parte, nici de alta, mai mari decât parter + mansard. De ce nu se face așa cum sunt în zonă? Dacă n-au făcut-o Ceaușeștii, înțeleg că doriți dvs? Dacă eu mi-am făcut P+M, dumneavoastră vreți să faceți la 12 metri? De ce nu se poate construi parter și mansardă?”.

Slide2

O altă problemă ridicată de oameni a fost cea legată de utilități. Ei spun că, dacă în zonă vor fi construite noi unități locative, sistemul de canalizare și cel electric nu vor mai face față. „Nu a fost comunicare, dacă firma venea la noi în cartier și făcea o dezbatere publică cu noi, cu cetățenii, era mult mai simplu. La noi tot timpul au fost probleme cu canalizarea”, a spus Ovidiu Tănase, președintele Consiliului Consultativ de Cartier Ciarda Roșie. Reprezentantul Aquatim susține, pe de altă parte, că, în momentul de față, conducta existentă face față și poate transporta debitul de apă uzată menajeră, dar n-a putut oferi garanții pe viitor. Totul depinde o nouă stație de pompare, a cărei construcție n-a început încă. Sunt probleme și cu energia electrică, spun oamenii. Unii se plâng că au rămas în beznă chiar în noaptea de Revelion și cer ca autoritățile să pună condiții stricte pentru orice nouă investiție. „Enel are probleme din 2010. Rog autoritățile locale să condiționeze orice autorizări de investiții. Avem dreptul la un trai decent”, a spus una dintre cele prezente la dezbatere.

dezbatere publica1

O altă femeie care locuiește în zonă a prezentat niște fotografii cu terenul în discuție, susținând că acolo se află o pădure în care cresc și arbori din specii protejate. Unul dintre proprietarii terenului, care locuiește la Oradea, s-a arătat dispus să le prezinte oamenilor toate actele care dovedesc că nici vorbă de pădure acolo. După aproape trei ceasuri de parlamentări, multe pe un ton ridicat, consilierul Nistor Geană i-a întrebat pe participanții la dezbatere dacă sunt de acord cu ridicarea unor noi imobile, iar răspunsul a fost unanim: „Nu”. Președintele Consiliului de Cartier Ciarda Roșie susține că există deja 100 de oameni care se opun acestui PUZ, dar decizia finală va aparține consilierilor locali. Unii dintre ei – Romanița Jumanca, Alfred Simonis, Dan Idolu, Lucian Taropa, Grigore Grigoroiu, Nistor Geană și Vasile Vesa – au asistat la dezbaterea de joi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

antecombega a spus: (martie 27th, 2015 at 11:55 )

Dragă doamnă Otilia G., sunteţi aşteptată înainte de Sfintele Paşti 2015 în Csarda Rouge, ca naşă maximă. Fin vă este deja președintele Consiliului Consultativ de Cartier pe care l-aţi botezat cu pricepere diabolică Ovidiu Tănase, când pe el, până şi în buletin, îl cheamă Ovidiu… TĂNĂSIE. Petrecere plăcută, botez fără surprize!

demis a spus: (martie 27th, 2015 at 12:01 )

Pai cei din Braitim credeti ca au vrut blocuri ? Putin le pasa celor de la primarie !

gabi a spus: (martie 27th, 2015 at 13:38 )

Vocea cetatenilor este foarte rar ascultata in primaria Timisoara, pentru o situatie asa de grava precum e aceasta, in care o zona verde atat de mare se prevede sa fie transformata in zona de construinte, primaria inchide ochii? Se pare ca nimanui nu ii pasa…

m a spus: (martie 27th, 2015 at 13:39 )

Consilierii PSD au fost prezenti la dezbatere, dar cei din grupul PNL nu au fost interesati, ca deobicei PNL ul e nepasator in situatii de genu.

un timisoarean a spus: (martie 27th, 2015 at 16:33 )

Stati putin! Ce spune arhitectul proiectant? Ca acolo este „abuziv ” zona verde? Se vede din satelit ! Stimati arbori, va rugam nu-l mai abuzati de „domnul specialist” permitandu-va sa cresteti?

ema a spus: (martie 27th, 2015 at 23:44 )

Problema nu e Tănase sau Tănăsie, problema e ca vor sa faca BLOCURI !!! TIMISORENI, NU VA LASATI ASUPRITI DE AFACERISTII IMOBILIARI. TIMISOARA ESTE IN PRIMUL RAND A VOASTRA !

dsz a spus: (martie 27th, 2015 at 23:57 )

Noi am cumparat teren in zona Mures/Tosca acum 12 ani. In zona erau putine case construite. Dar planurile Primariei aratau excellent: strazi largi, loc pentru o viitoare scoala, loc pentru gradinita, loc pentru spatiu commercial si zone de agreement; plus continuarea bulevardului Sudului pana la Muzicescu. Numai minuni! Inca nu s-a implinit nici una! Ba mai mult, pe langa case au aparut blocuri. Regimul de inaltime acceptat e P+2+M, dar sunt blocuri care au clar 3 etaje (probabil 15-20 de metri). Strazile sunt atat de inghesuite in unele zone, ca nu vor avea dublu sens. Cred ca nu vor avea nici de trotuare! Unde sunt bulevardul, scoala, gradinita, magazinele? Au fost inghitite de lacomia unora care au putere de decizie! Bunul simt sau simtul civic au fost „desenate” pe un PUZ de acum 15-20 de ani, dar au disparut cu desavarsire din viata reala!
P.S. Am aflat din „surse” ca cel/cei care a/au obtinut parte din pepiniera au cumparat-o de la Primarie, pe maruntis, pentru Crestere CAPRE!!!!

anteconbega a spus: (martie 28th, 2015 at 08:49 )

Domnişoară Ema, problEMA e că cititorii trebuie să ştie cum îl chemă pe liderul revoltaţilor din Csarda. Nu-i putem lua acest drept obţinut prin naştere. Numele unui om adevărat, al unui foarte bun cunoscător al limbii italiene, spun vecinii dânsului, nu e un amănunt de neglijat.Cât despre turnurile impuse de Marele Edil celor din zonele vechi ale oraşului, aici nu cred că se mai poate face ceva, pentru că domnia sa e de neclintiti în obsesile sale maladive, toate acceptate fărăr crâcnire de prăpădiţii de consilieri municipali. Asta am votat, asta consumăm. Ca fapt divers, corpul profesoral de la Politehnică ar fi făcut un chef fabulos când au scăpat de Rect(or)ul devenit Edil, că li se aplecase de atâtea fantezii brunete…

Justitiarul a spus: (martie 28th, 2015 at 11:24 )

Am un mesaj adresat tuturor celor care l-ati votat pe Prea Estompatul dus cu pluta: meritati tot ce vi se intampla!

ahile a spus: (martie 28th, 2015 at 12:28 )

Anteconbega, sigur ca revoltatii cunosc numele liderului lor, logic daca le este lider. Problema e ca parca nu este atat de revoltat ca ei! Singura problema e canalizarea, sa intelegem! Oamenii se dau de ceasul mortii ca acolo se contruiesc blocuri !!!!
Important nu este numele in sine ci ceea ce face pentru cetateni si interesele lor si probabil asta ii intereseaza si pe cititori , nu un i in plus sau in minus!
Omul demonstreaza ca este OM prin ceea ce face, nu prin numele obtinut la nastere!

Gruia a spus: (martie 28th, 2015 at 13:49 )

1 – primarul a lipsit de la dezbaterea convocata chiar de …el
2 – marele mahar al „densificarii” orasului , fostul si , cine stie , poate viitorul , architect sef a lipsit si el
3 – actualul architect sef nu a fost in zona respectiva de 7 ani , chiar dupa aparitia problemelor cu PUZ-urile (sunt vreo 3) , deci interes … maxim
4 – inspectorul de zona se pare ca are chiar acest nume si nu este de gasit pe site la primarie
5 – proiectantul a prezentat un „exercitiu de admirarie” fata de propria lucrare , marsand pe estetica (daca pare frumos e bine … nu ? ) . Adancit in argumentatie si-a asumat prerogative ale primariei pana in momentul in care a fost unii consilieri s-au sesizat si l-au atentionat . Greseala scuzabila , avand in vedere ca de obicei reprezentantii primariei bagat pumnul in gura cetatenilor . Acum fie lipseau ca marele mahar , fie erau foarte sfiosi de fata cu consilierii (de ex. dna de fier a urbanismului , doamna G , spaima cetatenilor ….recalcitranti) .
6 – unul dintre consilieri a facut eroarea de a vizita Calea Urseni in dimineata zilei de dezbatere . Mare minune ca si-a putut reveni din soc pana la sedinta !
7 – canalizarea , inceputa acum 2 ani cu termen 5 luni nu este functionala si oricum nu ar face fata , trebuie refacuta daca se aproba BLOCURI
8 – alimentarea cu energie electrica , gaz nu sunt problema primariei (care sunt problemele primariei ramane un mister )
9 – soseaua , trotuarele , restul amenajarilor ….se vor face candva … departe
10- cei 3,5,30 sau 43 de mostenitori (pe terenul obtinut la schimb in compensare) , numar variabil pe parcursul sedintei (culmea variante date de acceasi persoana din … Oradea) au dreptul constitutional sa construiasca pe terenul lor ce vor . Ciudat , toti ceilalti locuitori de pe Calea Urseni nu sunt , probabil , demni de un asemenea drept , ei avand restrictii clare si de neevitat (cel mai recent caz este din 2014 dar nu era … „investitor” sau „mostenitor” , doar cetatean !)
11- nefiind posesor al unei licente in domiul jocurilor de noroc ma limitez la doua pariuri formale : dezbaterile sunt praf in ochii cetatenilor si PUZ-urile vor merge mai departe si vor mai aparea derogari pe parcurs (acordate tot de omnipotentul birou de urbanism) pana o sa se ajunga la ceea ce s-a dorit de la inceput … minim P+2+etaj retras .
12- nu inteleg rostul PUG si a planurilor de urbanism in general daca activitatea de baza cosnta in acordarea de derogari si exceptii . Mai exista varianta ca PUG este gresit fapt ce ar impune sanctionarea drastica a celor ce l-au elaborat precum si varianta ca dai un ban si se face exact cum doresti . Cum de sanctiuni nu am auzit ramane varianta 2 pana la proba contrarie .
13- asta-i cu ghinion pentru cei politici . Functionarii publici scapa ei cum scapa (mai ii dam afara , ii reangajam , ii rotim , gasim o formula) dar alesii au o problema cel putin odata la 4 ani . Din pacate pentru unii dintre ei 3 aproape au trecut . Sa vedeti ce imbold de vot „anti” vor reprezenta mizeria , betonierele pe soselutele de acolo , scandalul , praful , zgomotul , canalul ce refuleaza , apa ce nu mai vine , curentul lipsa samd . Sa nu aiba surprize ! Mai sti , poate atentiile sunt mai presus de cariera politica , n-ar fi de mirare in tara lingourilor si tablurilor din peretii dubli .
14- o copita si talibanilor „locali” : care-i totusi diferenta aia esentiala fata de mitici ? Atentie orzasi , ca Robu nu e singurul politician pro , lupta cu entuziasm si ceva „independenti” proiectul fiind o mostenire a fostei administratii . Asta vis a vis de schimbarea adusa de alegeri . Vax albino , crema puca , cand e vorba de bani nimic nu mai conteaza de la Vespasian incoace !!

Gruia a spus: (martie 28th, 2015 at 14:05 )

„PUZ-ul prevede o suprafață de 10% pentru spații verzi”

Masterplanul spune : „cresterea procentului de spatii verzi pentru noile investitii de la 25% actual la 40% pentru noile zone de dezvoltare urbana (pag.51 4 P5) „. Masterplanul este semnat si asumat de primaria Timisoara si arhitectul sef , adica tocmai cei ce fac acum ….. derogare , nu numai de la masterplan ci si de la cei 25% actuali ! Mai sa fie , legea-i lege nu gluma ??!!

bia a spus: (martie 28th, 2015 at 16:16 )

„Proprietarul” din Oradea nu stie ca padurea nu creste in acte ? Padurea se vede in poza . Ia sa mai mearga oradeanul cu actele lui cu tot de unde a venit si sa nu mai incerce sa ne stearga creierul! Ce dumnezeu, nu suntem toti copii….

Ana a spus: (martie 28th, 2015 at 20:58 )

Implementarea unor blocuri („locuinte colective”) intr-un cartier destinat caselor?! Si noi ne consideram o tara civilizata… Va invit sa calatoriti sau sa va informati sa vedeti cum se gandeste o zona in tarile cu adevarat civilizate: sunt zone speciale pentru case unde sunt DOAR case sau spatii de agrement si zone speciale pentru blocuri. Daca se doreste neaparat exploatarea acelei zone de pe Calea Urseni (desi acolo s-au dezvoltat, in timp, arbori care sunt INEVITABILI pentru combaterea aerului extrem de poluat din Timisoara), sugerez dezvoltarea unor spatii de agrement (parc de distractii, spatii verzi, locuri de joaca) sau chiar un magazin, elemente necesare in aceasta zona.

ecou a spus: (martie 29th, 2015 at 17:17 )

NU DORIM SA SE CONSTRUIASCA BLOCURI PE STRADA CALEA URSENI DIN TIMISOARA

Corina a spus: (martie 31st, 2015 at 15:29 )

RUSINE! NU SE POATE ASA CEVA! Inca aprox. 25 de hectare de blocuri…Ati auzit de Timisoara,orasul trandafirilor? sau Timisoara, orasul florilor? Cred ca suntem perfect capabili sa schimbam numele in Timisoara,orasul blocurilor la ce stadiu am ajuns in ultima vreme…Spatiul verde nu e necesar pentru cetateni mai nou? Ca din cate stiu eu, fara BLOCURI intr-un cartier de case se poate, dar fara spatiu verde considerabil nu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top