Adoptiile, intre mit si realitate: aproape 170 de copii pot fi luati acasa in Timis, dar… nu sunt

Dacă vreți să adoptați un copil, nu căutați informații pe Internet. În mediul virtual e plin de povești care n-au nicio legătură cu realitatea. Un lucru e însă cert: bebelușii abandonați în maternitate nu pot fi adoptați direct, decât în cazuri foarte rare. Câteva zeci de timișoreni au aflat toate aceste informații de la specialiștii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în timpul unei dezbateri publice.

bebe

Câteva zeci de timișoreni interesați de procedurile de adopție au participat la o dezbatere organizată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş. Alături de cei de la Asociaţia AdorCopiii, specialiștii DGASPC au răspuns întrebărilor cuplurilor interesate de adopție. Cea mai discutată problemă a fost cea a vârstei micuților. Din punctul de vedere al părinților, acesta trebuie să fie cât mai mică, însă, din punctul de vedere al legii, adopțiile atât de rapide, chiar din maternitate, nu sunt permise. Deși în spitale sunt copii părăsiți imediat după naștere, ei nu intră automat în categoria celor adoptabili. Dacă sunt vizitați de mamă, tată sau rude până la gradul patru, zece minute la… șase luni, nu pot fi adoptați. În aceste zile urmează să fie modificată legea adopției, iar din Timiş au fost făcute mai multe propuneri legate exact de familia extinsă şi părinţii biologici.

„Familiile adoptatoare fac cel mai sublim gest uman. Media la nivel naţional a aşteptării este de un an şi două luni, un timp de aşteptare suficient de scurt, dacă facem comparaţie cu alte state. Nu vă luaţi după ceea ce se discută în mediul virtual sau în alte locuri”, spune Emilia Milutinovici, directorul DGASPC Timiş. În România sunt 4.000 de copii adoptabili şi 1.700 de familiii adoptatoare. În Timiş sunt 167 de copii adoptabili, însă mare parte dintre ei sunt deja mărișori pentru preferințele potențialilor părinți sau au probleme de sănătate. Conform statisticilor, românii ar vrea să adopte, în principal fetițe de până la 3 ani, fără probleme de sănătate. Dacă sexul copilului nu contează, şansele de a lua acasă un copil cresc considerabil.

Totuși, până la finalizarea procedurii de adopție trebuie urmați niște pași foarte stricți. „Nu orice copil poate fi adoptat, aşa cum nici orice părinte nu poate fi întotdeauna adoptator. Sunt mai mulţi copii decât familii. În momentul în care o familie este atestată, este atestată pe profilul unui copil. Perioada de aşteptare diferă”, spune Alina Mayer, de la serviciul de adopţii. În Timiș sunt însă și 1.100 de copii aflați la cei 650 de asistenți maternali. Micuții pot fi și ei adoptați. „Am vrut să demontăm nişte mituri care circulă în mediul virtual pe această temă. Cele mai frecvente sunt legate de vârsta copiilor, apartenenţa la etnie, starea de sănătate, procesul de adopţie în sine. Vin familii care solicită adopţia unui copil direct din maternitate, lucru interzis de legea adopţiei. Un alt mit este acela că o persoană necăsătorită nu poate adopta un copil. Fals. Orice persoană aptă, după evaluare, poate să adopte”, spune Emilia Milutinovici. În 2013, în Timiș au fost finalizate 29 de adopții. Anul trecut au fost 60, inclusiv cea a unui copil de 12 ani, vârstă destul de înaintată pentru această procedură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

petrescu laura a spus: (decembrie 8th, 2015 at 13:27 )

buna ziua.ma numesc petrescu laura,si sunt in mare dificultate,nepotul meu a disparut in 1990 in maternitatea bega,cei de aco;o au spus ca a murit dar noi nu am primit corpul copilului.cand sora mea sa dus cu sicriul sa ridice corpul copilului au spus ca lau incinerat.sunt convinsa ca traieste si lau vandut spre adoptie,dar nu stiu de unde sa incep sal caut,poate puteti sa imi sugerati ceva,de unde sa incep cautarea.multumesc.

Ionela a spus: (februarie 24th, 2016 at 23:16 )

Bunaziua.Ma numesc Ionela ,am 34 de ani si as dori sa situ cat mai multe despre adoptarea unui copilas. Ce implica asta ,cat Costa si cad timp duriaza?

Multumesc frumos.

Ionela a spus: (februarie 24th, 2016 at 23:17 )

Bunaziua.Ma numesc Ionela ,am 34 de ani si as dori sa situ cat mai multe despre adoptarea unui copilas. Ce implica asta ,cat Costa si cad timp duriaza?sunt romanca stabilita in U.S.A

Multumesc frumos.

Hall Erzsebet a spus: (aprilie 18th, 2016 at 19:52 )

Nu as dori si eu urgent dc se poate sa infiez in bebelusi fetita dar poți sa fie si băiețel nu contează doar sa fie sănătos sau sănătoasă, ca eu din păcate nu pot sa am! Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat de unde sa incep si cum si cu un nr de tel dc se poate ca sa putem tine legătură! Va multumesc din suflet!

Liana a spus: (iulie 30th, 2016 at 01:54 )

Salutare tuturor.

Suntem un cuplu de romani (cu dubla cetatenie romano-canadiana) si dupa cativa ani de tratamente fara rezultatul mult asteptat, ne dorim sa devenim parinti prin adoptie. Iubim copii si vrem sa dam o sansa la o viata mai buna unui copil din Romania. Am dori mai multe infos legat de acest subiect.

Multumim si va doresc toturor sa va deveti visul implinit.

Nedelcu Natalia a spus: (aprilie 11th, 2019 at 14:17 )

Buna ziua imi puteti spune de unde sa adopt un bebelus ,am cautat pe GOOGLE o gramada si am intrat in toate saiturile!,dar nimic! Va rog ajutatima!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Top