Bomba la ACS Poli: Ioan Timofte a demisionat!

Ioan Timofte și-a dat demisia din funcția de manager al echipei ACS Poli Timișoara, în urma unor dispute cu președintele Liviu Anton. La insistențele primarului Nicolae Robu, demisia va fi pusă în practică la finalul campionatului, respectiv pe 16 iunie.

timofte

Revenirea mai mult decât certă a lui ACS Poli Timișoara în prima ligă nu a avut darul să aducă liniștea la club. După mai mai multe neînțelegeri cu președintele clubului, Liviu Anton, Ioan Timofte și-a dat demisia din funcția de manager. El și-a trimis scrisoarea de demisie încă de acum două săptămâni atât primarului Nicolae Robu, cât și președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. Edilul Timișoarei a refuzat să o pună în practică, însă „Tim” și-a anunțat cunoscuții că o demisie este un act unilateral, așa că nu va reveni asupra gestului. Totuși, la stăruințele lui Robu, Timofte a acceptat să rămână la club până la finalul sezonului din care mai sunt de jucat șase etape. Motivele demisiei sunt legate de divergențele tot mai mari dintre manager și președintele clubului, Liviu Anton, fost prieten bun al lui Timofte. De altfel, fostul internațional l-a adus și la club în vara anului trecut.

Situația este destul de complicată fiindcă, potrivit unor surse, antrenorul Dan Alexa a anunțat că, în cazul în care pleacă Timofte, va pleca și el. Fostul jucător al lui Porto n-a vrut să comenteze situția, afirmând că va sta la club până la finalul campionatului, atunci când va și spune mai multe. „Nu se întâmplă nimic până la promovare. După aceea, vom vedea cine vrea să mai rămână, în ce condiții și cine vrem noi să mai rămână sau să vină”, spune și Robu. Deja în unele medii se vorbește de revenirea într-o funcție din club a lui Daniel Stanciu, dat afară de la Dinamo cu câteva zile în urmă. Se pare că Stanciu ar mai fi fost contactat și pe când era manager la Târgu Mureș.
Ioan Timofte a venit la Poli în luna martie 2014 în calitate de președinte al clubului în tandem cu Dan Alexa pe banca tehnică. La acea vreme, Poli era deja cu un picior în Liga a II-a, iar obiectivul menținerii în primul eșalon a fost ratat. În vară, Timofte a renunțat la funcția de președinte pentru cea de manager. La propunerea sa, a fost adus Liviu Anton, agreat și din punct de vedere politic, atât de Robu, cât și de Bojin. Noul obiectiv, respectiv al revenirii în prima ligă, este ca și atins, peste două etape, Poli urmând să fie și matematic promovată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Lae Baro$$anu a spus: (aprilie 29th, 2015 at 10:45 )

Nu va faceti griji, cel mai mare manager, bo$$ de bo$$, prof.dr.ing. samd, ramane cu alaturi de club, pana la capat!

@Sima C. a spus: (aprilie 29th, 2015 at 11:06 )

Daca pleaca cei doi, Timofte si Alexa, se alege praful de tot proiectul lui Robu.

anonim a spus: (aprilie 29th, 2015 at 11:29 )

Fara boss de boss, faceam inca deplasari cu bicicletele…

@Sima C. a spus: (aprilie 29th, 2015 at 11:38 )

Daca boss de boss nu s-ar da asa mare specialist la fotbal ar fi mult mai bine.

$ a spus: (aprilie 29th, 2015 at 12:53 )

Nici o pierdere! Sa vedem cine vine pe salar de 4.000 de lei si fara „atentii” !

++ a spus: (aprilie 29th, 2015 at 15:44 )

nu cred ca ar fi o schimbare buna. Timofte a jucat la Politehnica Timisoara, e un nume un fotbalul rominesc, si-a facut treaba bine si foarte bine, a stat in B si in A chiar destul sa invete tot ce-i trebuie. o demisie a lui ar slabi clubul. nu sint de acord, si probabil cu mine inca multi, cu demisia asta. Robu e politicean si rolul sau e sa conduca oameni nu sa le accepte demisiile. ne trebuie la club cei mai buni manageri locali care au iesit din echipa Politehnica Timisoara si Timofte e unul dintre astia.

INO a spus: (aprilie 29th, 2015 at 19:39 )

CE BOMBĂ CITIȚI CE AM SCRIS ACUM O SĂPTĂMÎNĂ PE ACEST SUBIECT!TIM VA PLECA PENTRU CĂ A PROMIS CĂ VA ADUCE INVESTITOR PORTUGEZ ȘI JUCĂTORII PORTUGHEZI ȘI NU A DUS DECÂT UNUL!MAI APOI ALEXA A RETROGRADAT ECHIPA ȘI ARE DATORIA DE A O ADUCE ÎNAPOI ȘI POATE SĂ PLECE LA GUGULANY LUI LA CARANSEBEȘ!ÎNSĂ NICI DANIEL DE LA DINAMO NU ARE CE CĂUTA LA TIMIȘOARA!A FOST LUAT DE PAPAGAL DE TOȚI FRAIERII CE SĂ CAUTE LA TIMIȘOARA!IAR UN ANTRENOR CU EXPERIENȚA LIGI1 AR FI BINE VENIT!ORICUM ALEXA ESTE DEPĂȘIT ȘI VA PLECA DE LA POLITIMIȘOARA!POLI VA PROMOVA DAR PENTRU UN SUCCES ESTE NEVOIE DE UN ANTRENOR CU EXPERIENȚA LIGI1 ȘI UN INVESTITOR ȘI MAI VORBIM DE PERFORMANȚĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

GASCON a spus: (aprilie 29th, 2015 at 21:09 )

Mah…. ce pierdere!!! Si tocmai acum cand cei doi mister, si-au imbogatit vocabularul, trecand de la 7 cuvinte la 9 cuvinte in exprimare!!!
Stati ma linistiti, unde sa plece astia doi???!!! Mai mult de minim pe economie nu le da nimeni, mor de foame… unde mai gasesc ei gaini ca la Timisoara!!!
NU PLEACA NIMENI NICIUNDE DACA NU ESTE DAT AFARA!!! E FOAME MARE !!!!

Kiki a spus: (aprilie 29th, 2015 at 22:44 )

Se alege praful!Iar vin penibili gen velcea,rosemblum de ne facem de rasul țări!

Marius a spus: (aprilie 29th, 2015 at 22:48 )

Când ceva merge bine trebuie stricat cumva!Alexa și Timofte au pus echipa asta pe picioare,asta poate vedea si unu de 7 ani.Sper sa fie doar zvon

Marius Dan a spus: (aprilie 30th, 2015 at 00:19 )

Am impresia ca traim intr-o lume ciudata . Un om se chinuie sa promoveze , iar cand reuseste se retrage . Cred ca ambitiile personale si orgoliile sunt pericol pentru echipa. Nu uitati VANITATEA este cel mai mare handicap pentru un manager . Atunci cand vrei totul pentru tine vei ramane cu „nimic”. Fi barbat Tim si continua lupta la echipa !

sorin a spus: (aprilie 30th, 2015 at 04:57 )

Este opera in exclusivitate a lui nicolae…Ce cauta comunistul de anton la club,stie doar acelasi nicolae.Va fi distractiv in div.A.

dani a spus: (aprilie 30th, 2015 at 08:17 )

nici o paguba! atentie carcotasi:acest ,,super manager” e o mare fasaiala…ca jucator e altceva….
ce au facut cei 2 super mani?au retrogradat echipa…si acum au promovat-o ..in ce conditii?..mai bine nu spunem nimic…deocamdata… sa vedem ce zice DNa -ul…

Kiki a spus: (aprilie 30th, 2015 at 08:43 )

La victorii trec saptamâni si nu scrie unu un comment… Mâncători de rahat,plini de interese! Echipa asta merge super,defilează si voi postaci când aveți un subiect apareti,doar doar v-o baga careva prin seama.Uitati-va încă o data pe clasament si poate realizati penibilul in care sunteți. Dar sincer nu realizati,aveți voi ambițiile voastre personale…Asta e,Poli in liga 1 detașat,oficativa in continuare

@KIKI a spus: (aprilie 30th, 2015 at 17:08 )

CAND CONCUREZI DE UNUL SINGUR AR FI CULMEA SA IESI PE LOCUL DOI! VORBESTI NUMAI PROSTI! TU NU VEZI CU CE FALIMENTARI JOACA!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top