Finantarea sportului timisorean – intre Daciada si performanta

Timișoara capitală a sportului in România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, noua sală polivalentă, nou bazin de înot etc. – o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. –inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină.” Am citat din programul electoral al primarului Nicolae Robu din urmă cu exact trei ani. Trec peste investițiile în infrastructură, unde intervin și alți factori decât cei interni, ca de exemplu investițiile guvernamentale. (Cu toate că și aici ar fi o discuție amplă despre promisiunile făcute și pe ce te bazezi când le faci.)

Hai să vedem însă ce am făcut cu sporturile de echipă unde doar „rutina” ne împiedică să nu câștigăm an de an campionate. Eternul fotbal a cunoscut în acești ani două promovări (am trecut-o și pe cea virtuală din acest moment), dar și o retrogradare din primul eșalon. ACS Poli este cea mai finanțată echipă din sportul timișorean, însă tot sub nivelul uneia care emite pretenții la perfomanță la vârf. La baschet s-a câștigat o Cupă a României chiar în acest an, singurul trofeu notabil din ultimii ani, cu excepția rugby-ului. În campionat însă, baschetbaliștii timișoreni n-au performat în ultimii ani. În privința bugetului, BC Timișoara se află pe locul VII în campionat, așadar în afara zonei cu pretenții. Cu handbalul, altădată gloria sportului timișorean, atât la băieți, cât și la fete, ne zbatem în subsolurile campionatului. Și acolo bugetul e de criză, astfel că e greu să pretinzi mult mai multe lucruri. La volei masculin, de doi ani, echipa e în liga a II-a cu speranțe de promovare în acest an. Singurele performanțe din ultimii ani s-au înregistrat la rugby, dar acolo e mai degrabă o investiție privată, culmea din partea unui arădean, nu timișorean. Plus, din păcate, rugbyul nu mai este ce-a fost, are o vizibilitate și audiență reduse, iar campionatul se joacă doar în șase echipe.

Cam acesta este bilanțul sportului pe echipe timișorean, la trei ani de la promisiunile actualului primar cu „rutina” câștigării titlurilor de campioni. Dacă nu era nici cupa la baschet, era chiar catastrofal. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că sportul timișorean este bugetat mai mult decât decent atât de la consiliul local, cât și de la consiliul județean. Într-un top pe județe având drept criteriu banii investiți în sport, Timișul se află pe locul I, cu excepția Capitalei, anul trecut cele două entități administrative vărsând împreună 22 de milioane de lei în acest sector. Și atunci ce se întâmplă?

Ei bine, spre deosebire de alte orașe unde se pompează mult în performanță, în Timișoara se merge pe un principiu socialist, câte puțin la mulți. E un fel de Daciadă, cu mulți participanți, unde contează mai puțin adevărata performanța. Nu susțin că această strategie ar fi chiar rea. Dar ea nu are absolut nimic în comun cu proiectul clamat de Robu în urmă cu trei ani. Orașe cu bugete mult inferioare Timișoarei, ca Târgu Mureșul de exemplu, se bate acum la titlu și la fotbal, și la baschet. Se știe, Baia Mare este campioana handbalului. Constanța are handbal și volei, renunțând la fotbal. Ploieștiul are baschet masculin, iar Târgoviște are baschet feminin. Timișoara n-are nimic, cu excepția rugby-ului, repet un sport care strânge pe stadioane la o etapă, o jumătate de sală de baschet.

La Timișoara (includ aici și CJ Timiș) se dau în continuare bani pe tot felul de criterii discutabile, primul fiind cel politic, apoi pe prietenie. De la doi motocicliști apropiați de PSD, la nu se mai știe ce sporturi de care n-a auzit nimeni. Are un consilier odrasla la pescuit sportiv, dăm bani la pescuit sportive! Or, așa, niciodată nu vom avea performanță în niciun sport. Cazul cel mai bizar este la baschet. Cu toate că municipalitatea (și CJT ajută) are propria echipă de baschet, se dau bani și la un club privat, care retrogradează an de an și tot an de an e invitat pe relația Ponta – PSD să continue în prima ligă. Probabil că primarii din alte orașe ar râde copios de astfel de ipostaze de-a arunca cu banii în van. Ideea este următoarea. Vrem performanță și titluri? Se alege o echipă, maximum două unde se investește masiv. Fie fotbal, baschet, handbal, oricum un sport cunoscut, nu popice sau aruncatul cu piatra. Vrem actuala bălteală? Dăm în continuare bugete de subzistență la „n-șpe” mii de sporturi. E clar însă că nu poți pretinde și la titluri, dar și la Daciada actuală cu bani aruncați de jur-împrejur. Primarul Robu ar trebui să decidă totuși ce dorește.
P.S. Unii vor comenta ca sportul se face pe bani privați. Din păcate, nu prea mai există investitori mari în sport, nici în Timișoara, dar nici în țară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

yksman a spus: (aprilie 27th, 2015 at 13:09 )

@Are un consilier odrasla la pescuit sportiv, dăm bani la pescuit sportiv! Or, așa, niciodată nu vom avea performanță în niciun sport.@
Nu doar la pescuit sportiv. Ani de zile, pe vremea lui Sipos și a lui Ostaficiuc, un consilier personal de presedinte, la bază fost plutonier de SRI, a susținut activitatea de pușcas sportiv a feciorasului cu banuti publici pe aceeasi …Agenda culturala.

cip a spus: (aprilie 30th, 2015 at 11:03 )

Trebuie investit in sportul de masa asta ca regula generala, cand vorbim de banii din bugetele locale si judetene avand clar un beneficiu pe termen lung( sanatate, dezvolatre fizica armonioasa, mai putin acces la sistemul sanitar).Infrastructura sportiva nu insemna sa faci numai o sala cu zeci de mii de locuri, sau un stadion.Sigur e nevoie si de asta, dar ca sa le sustii financiar, sa produca valoare adugata, sa le umpli, sa scoti bani de pe urma lor, trebuie sa ai continuitate, sa ai echipe de copii si juniori care sa furnizeze tineri talentati pentru a face ca echipele de seniori sa joace cu casa inchisa sau un management sportiv, care sa iti faca/aduca un buget de unde sa sustii, transferuri, salarii, marketing etc, .Ca sa faci show sportiv, sa faci bani din asa ceva iti trebuie cunostinte destul de aprofundate de management sportiv.(vezi SUA si modul de promovare al sportului si tot ceea ce se poate lega de acest fenomen social in baschet, hochei, baseball etc) La nivel de performanta prioritare ar trebui sa fie centrele ce copii si juniori si infrastructura pentru ele, altfel degeaba se aloca bani la 2 echipe din ramuri diferite si ies campioane, ca sa ce?ce beneficii aduce pe termen lung faptul ca azi castigi un campionat?ai facut investii in echipa, ai dat salarii mari, ai adus jucatori scumpi si aia e, nimic nou, ai luat o cupa, un campionat si mai departe?ce se intampla dupa?de management sportiv se aude oare prin vreun birou al administratiei locale, sau al asociatiilor sportive judetene?Sa nu mai zic ca nu avem brand-uri locale, in afara de POLI Timisoara, nu cred ca poti face ceva dpdv al marketingului sportiv, la noi, ma refer in Romania in general, exista doar suporteri de rezultat, si anume, cand esti pe val sunt langa tine, dupa primele 2 caderi esti cu tribuna goala…sa nu mai vorbim ca cei din Timisoara nici nu mai stiu exact care POLI e chiar POLI!Si ce si pe cine mai reprezinta, ca sigur pe timisoreni nu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top