In sfarsit! Se lucreaza ceva la Michelangelo!

E destul de primăvară și destul de cald, pentru ca lucrările la pasajul subteran de la Michelangelo să poată fi reluate. Marți, muncitorii au revenit la lucru. Primarul Nicolae Robu spune că, din cea de-a doua jumătate a lunii mai, intersecția va fi 100% funcțională. UPDATE: Edilul nu a putut preciza exact data la care șoferii vor putea intra cu mașinile în pasajul subteran.

michelangelo 28 april1

Prea lungă iarna, prea rece primăvara, dar acum lucrurile par să fi reintrat în normal. „Firmele au fost anunțate că începe numărătoarea inversă a zilelor pe care le mai au la dispoziție pentru operațiile ce ne-au mai rămas de făcut. Mai precis, pentru realizarea hidroizolației, care necesita condiții meteo speciale, temperature de peste 5 grade Celsius și ziua, și noaptea. Ea trebuie făcută în maximum 10 zile. Ne mai lăsăm o rezervă, că vremea este foarte capricioasă și s-ar putea să mai apară zile în care să nu se poată lucra. Practic, de lucru nu mai este decât pentru zece zile full-time, spune primarul Nicolae Robu.

michelangelo 28 april2

„Apoi probabil vom mai lăsa, trebuie să mă consult cu specialiștii, încă zece zile pentru asfaltare, trei straturi de asfalt trebuie puse, și pentru alinierea gurilor de canalizare. Dacă socotim, am spus trei săptămâni de acum, că lăsăm o rezervă, din cauza vremii foarte capricioase, cam la mijlocul lunii mai. Încă nu știu cum vom inaugura pasajul”, a mai spus edilul. Marți dimineață, muncitorii reintraseră în tunel, unde spărgeau de zor unul dintre trotuarele deja realizate. Șantierul de la Michelangelo ar fi trebuit terminat în septembrie 2014, dar termenul a fost prelungit din cauza vremii ploioase. Lucrarea costă 50 milioane de lei, mare parte din bani provenind de la Uniunea Europeană.

UPDATE: UPDATE: Primarul Nicolae Robu e încântat că au fost reluate lucrările la pasajul subteran de la Michelangelo, dar a fost iritat de întrebările legate de ce se întâmplă exact acolo. Edilul nu a putut preciza de ce lucrările au fost reluate cu spargerea a ceva construit anterior. „Nu ştiu eu. În orice caz, nu se face pe banii municipalităţii, ci pe banii celor care fac lucrarea, pe profitul lor. Noi plătim o lucrare conform contractului, indiferent ce intervenţii vor mai fi pe parcurs. Nu este nimic neobişnuit dacă se mai intervine şi se remediază ceva ce se constată că nu a fost corespunzător. Ce este important pentru cetăţeni cred că este că nu se cheltuiesc bani în plus pentru aşa ceva”, a replicat primarul. Robu nu știe nici care este termenul până la care va trebui finalizată lucrarea. „Nu mai ştiu… Totul este în baza contractului, cu prelungiri legale, aprobate, nu încercaţi chiar să duceţi cel mai important obiectiv pentru timişoreni iarăşi în derizoriu, că nu e drept. Doar nu vă închipuiţi că cineva face prelungiri ilegale acolo (…) De unde să ştiu eu toate termenele? (…) Dacă dumneavoastră vreţi din nou să creaţi vâlvă pe alte teme care sunt chiar lipsite de interes… (…) În loc să se aprecieze că s-au trecut toate dificultăţile cu bine şi s-a înfruntat o vreme total nefavorabilă, cu 150 de zile de ploaie într-un an calendaristic, cu un 2015 care a început în aceiaşi termeni şi că lucrarea va fi dusă la bun sfârşit cât de curând, căutați nod în papură”, a mai spus edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dinu a spus: (aprilie 28th, 2015 at 12:43 )

In Norvegia cum dracu construiesc?

anteconbega a spus: (aprilie 28th, 2015 at 13:21 )

Dar în Finlanda?

Marcelul a spus: (aprilie 28th, 2015 at 15:41 )

A dracu’ jeg: el nu stie termenele de executie, da’ cand s-o termina lucrarea o sa stea-n tunel cu p**a-n mana, falos ca un falus „Uite ce-am facut io”.
Gunoi stradal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top