Robu admite: Nu pot sa dau un termen ferm pentru santierul din Cetate / FOTO

Dacă s-ar găsi pietrari, lucrările din centrul istoric ar merge strună. Dar nu sunt, sau cel puțin firma care a câștigat licitația nu i-a găsit, așa că nu poate fi avansat un termen clar pentru finalizarea pavării celor zece străzi și patru piețe. Primarul Nicolae Robu spune că de vină sunt, în plus, vara ploioasă de anul trecut și iarna lungă abia încheiată. Totuși, edilul e convins că banii nu vor fi pierduți.

piata unirii in santier6

Lucrările de pavare din zona Cetate au fost reluate în ultima săptămână, după pauza din perioada Paștelui. Primarul Nicolae Robu spune că e mulțumit de cum se lucrează acum. „S-a progresat semnificativ, acel pavaj foarte greu de făcut se face cu forţa de muncă pe care o avem. S-a încercat, de către firma care efectuează lucrările, suplimentarea forţei de muncă, dar, din păcate, meşterii care au fost aduşi aici nu au trecut testele de pricepere. (…) Firma care execută lucrarea a înţeles că ar fi păgubos să lucreze cu meşteri nepricepuţi, care să facă ceva rău (…) Se preferă atunci lucrul cu un număr mai restrâns de muncitori, dar care să facă o treabă ca lumea (…) S-au depus toate strădaniile de a se găsi mai mulţi pietrari, dar din păcate nu sunt uşor de găsit. Se lucrează cu meşteri pietrari din Maramureş şi din Moldova, ei sunt atâţia câţi sunt şi îşi iau programul lor”, explică edilul.

Robu nu știe câți oameni muncesc efectiv pe șantier, dar știe că nu sunt destui pentru a se putea lucra într-un program prelungit. „Nu s-a renunţat la ideea de a se lucra şi noaptea, numai că nu avem suficienţi ca să-i rotim ca să lucreze şi noaptea. Munca asta e grea, nu pot să lucreze 15 ore pe zi, ei lucrează cam 10 ore pe zi. Lucrările avansează. Dacă vă uitaţi în Piaţa Unirii veţi vedea progrese semnificative (…) pe Savoya se lucrează, pe Carusso este aproape gata, am cerut să se facă cu prioritate acum pe Blaga şi Mercy”, spune primarul. El admite că pavarea străzii Mercy durează de prea mult timp, dar oferă, din nou, scuze constructorului: piatra din Italia „nu vine ritmic”.

La ritmul în care se lucrează, e 100% sigur că șantierul nu va fi închis pe 29 iulie, așa cum este trecut pe panourile care îl marchează. Primarul nici măcar nu poate avansa o dată certă pentru finalizarea lucrării. „E foarte greu. Până la sfârşitul anului va fi gata (…) Mi-e foarte greu să vă dau termene ferme (…) Interesul firmei este să încheie cât mai repede şi să îşi ia banii, dar sunt atâtea situaţii neprevăzute, care scapă de sub control, că depinzi de alţii, încât se depăşesc termenele. Până una-alta, eu zic că, dacă ţinem seama de condiţiile meteo de anul trecut, când au fost circa 150 de zile cu ploaie, nu ne putem declara chiar nemulţumiţi”, spune edilul. Acesta susține că termenul va fi prelungit cu siguranță, deși încă nu s-au făcut demersuri oficiale: „Autoritatea de management îţi acceptă prelungiri pe motive temeinice. Or, aici există motive temeinice, n-avem nicio grijă: motive meteo, motive ce ţin de cercetarea arheologică, de tot neprevăzutul, iarna lungă, n-au lucrat carierele, dacă nu-ţi vine piatra ce poţi să faci?”.

piata unirii in santier2

Lucrurile s-ar putea complica însă și mai tare, deoarece licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de conservarea vestigiilor nu este finalizată. Sunt patru ofertanți, iar edilul speră să nu existe contestații. „Firma va propune soluţiile care vor fi aprobate de comisia de monumente de la ministerul culturii. Aşteptăm un aviz de la Ministerul Finanţelor şi licitaţia se încheie dacă nu vor fi contestaţii. Sperăm ca asta să se întâmple în prima săptămâna din mai. Vor veni noi forţe. Nu se fac aceleaşi operaţii, nu e vorba despre aceiaşi meseriaşi, se fac alte tipuri de lucrări”, afirmă Robu. Între timp, zona centrală e plină de praf, iar oamenii fac slalom printre grămezi de pietre așezate strategic în diverse locuri…

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Top