Sub semnul lui Baraba

În urmă cu 2.000 de ani, într-o zi de vineri dinaintea Paștelui evreiesc, iudeii din Ierusalim aveau de optat între Iisus Hristos și tâlharul Baraba. Cel ales avea să fie eliberat, iar celălalt, răstignit. Necredinciosul Pilat din Pont își dorea oarecum iertarea lui Iisus, de aceea i-a contrapus un vestit borfaș, hoț și tâlhar la drumul mare. Influențați însă de marii preoți și de farisei, iudeii l-au ales pe Baraba, iar Pilat din Pont, într-un gest rămas celebru, s-a spălat pe mâini și L-a dat pe Iisus pe mâna călăilor. Tâlharul era ales în fața Fiului lui Dumnezeu! S-au scurs două milenii de atunci. Baraba a fost uitat aproape de tot, în timp ce Iisus Hristos stă la baza celei mai puternice religii, creștinismul.Și totuși, acum ce am alege între două personaje asemănătoare celor doi, Iisus și Baraba?

Oare nu și astăzi îl alegem de multe ori tot pe Baraba? Și tot la îndemnul fariseilor și, de multe ori, ale „marilor preoți”. Suntem fascinați și azi de hoți și de tâlhari. Dacă își mai și rup cămașa de pe ei, invocând numele Domnului, precum odinioara Caiafa, îi facem idoli sau mici Dumnezei pe pământ. Știm că e hoț, dar a ridicat biserici și a făcut donații, se spune și acum despre unul ca Gigi Becali. Un personaj pe cât de fățarnic, pe atât de plin și de trufie, două dintre păcatele cele mai urâte lui Iisus. Un personaj ridicat în slăvi inclusiv de preoții noștri de astăzi, adevărați urmași ai preoților care îl impuneau pe Baraba.

Cum au ajuns oare, decât aleși de noi, atât de mulți „barabi” în parlament?! Suntem nemulțumiți de ei, îi înjurăm, îi vorbim de rău, dar la anul îi alegem din nou! Hoți și fățarnici, își vor face cruci largi cu mâna dreaptă, vor împărți câte 30 de arginți din milioanele furate, fariseii îi vor lăuda și ne vor convinge că merită din nou să-i alegem. Și iar vom uita că mulți dintre ei sunt hoți la drumul mare. Hoți care acum se apără între ei precum îl apărau borfașii pe Baraba, își votează pensii nesimțite și mega-imunități pentru a nu ajunge în fața procurorilor. Habotnicii dintre ei sunt chiar vechii securiști și activiști comuniști, care pe vremuri stăteau în fața bisericilor și îi notau pe cei care le treceau pragurile.

Ce-i drept, anul trecut, pe 16 noiembrie românii au evitat să-l aleagă pe ‚Baraba” (nu că de cealaltă parte ar fi fost vreun „Iisus”), un „Baraba” susținut ca, pe vremuri, de „caiafele” din BOR și fariseii de peste tot. Dar acea zi parcă am uitat-o și iar ne îndreptăm privirile spre tot felul de „barabi”. Ba dacă sunt cumva după gratii îi mai și martirizăm și le plângem de milă. De 2.000 de ani parcă trăim sub blestemul lui Baraba, cu toate că ne dăm mari creștini. Și vom scăpa de el doar atunci când nu vom mai spune despre cineva: „Da, e tâlhar și hoț, dar e băiat de treabă!”. Iar marii preoți vor cu adevărat în slujba lui Iisus, nu în a lui Mamona.
Paște fericit și liniștit!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (aprilie 11th, 2015 at 02:38 )

ȘI CEI CU ASTA?IISUS TOT UN BARABA ESTE! A CREAT O LUME MINCIUNOASĂ -STPIDÂ ȘI FĂRĂ VIAȚĂ VAI DE CEI CARE -L URMEAZĂ ȘI EI SUNT LA FEL! DECI IISUS= BARABA! YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

ala micu a spus: (aprilie 13th, 2015 at 18:58 )

nu mai ie mult pana fecali o da cu ” am facut puscarie pentru neamul romanesc tralala tralala”, el si toti ceilalti: nastase, hrebe, voiculescu. daca nu-l canonizeaza in mod sigur ii gasim cartile pe la orele de religie.sau macar poza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top