Un fluviu de ipocrizie. Multi am fost, putini am ramas

Am încercat în urmă cu ceva vreme o brumă de solidaritate cu oficialii timișeni care astăzi sunt trași la răspundere pentru modul cum au finanțat un club de fotbal privat, Poli Timișoara a lui Marian Iancu. Spun „a lui Marian Iancu” pentru a o diferenția de ACS Poli sau ASU Poli, nu pentru că ar fi fost o afacere exclusiv privată. Până la urmă, acea Poli impură și deținută de un exponent al Giuleștiului bucureștean a fost ultima dintre Politehnici integral și plenar susținută de orașul Timișoara. Pentru acea Poli lumea s-a întins pe trecerea de pietoni de la Modern, sub bastoanele Jandarmeriei, atunci când sancțiunile FRF ni se păreau atât de nedrepte. Pentru acea Poli galeria făcea spectacol și năzbâtii la Tg. Jiu, în acea tristă finală de cupă cu CFR Cluj. Pentru acea Poli se cânta la Belgrad, Donețk, Bruxelles, Manchester sau Amsterdam, într-o unitate ce astăzi pare poveste. În fine, pentru acea Poli s-au făcut presiuni asupra politicului ca în ultimul ceas clubul să fie preluat de administrația locală de la Marian Iancu, să i se asigure pe mai departe un viitor în prima ligă și cupele europene.

Cine nu-și mai amintește, acea Poli pentru a cărui susținere ilegală astăzi leșinăm ipocrit și plini „indignare” a fost susținută cu circa șapte milioane de euro de Primăria Timișoara (dar și de CJT), pricină pentru care Curtea de Conturi a acuzat, iar Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că lucrurile nu au fost în regulă. Poate că așa o fi fost, nu am cum să intru în detalii juridice, dar când toate erau bune, frumoase și susținute de publicul larg nici Curtea de Conturi, nici Prefectura Timiș nu au tras pe cineva de mânecă, atenționând decidenții că nu fac bine ce fac. Pentru cititorii noștri mai uituci, aș vrea să amintesc cât de indignată era galeria CVUCS când Primăria Timișoara întârzia plățile publice către club, existând temerea, amplificată de Marian Iancu, că din această cauză Poli nu va putea să ducă până la capăt lupta pentru titlu și alte performanțe propuse.

Hai să le spunem „ilegalități” acelor plăți făcute de Primăria Timișoara, conform deciziei Curții de Apel, dar să nu devenim mai catolici decât papa și să aruncăm cu pietre pentru o treabă care în Timiș a fost contestată pe față doar de Stelu Iordache (TV Europa Nova), de o avocată cu un marketing extrem de agresiv. E adevărat, mai cu surdină, pe lista contestatarilor se mai afla și un PSD invidios pe beneficiile electorale ale susținătorilor proiectului fotbalistic. Eheheeee, copiii moșului știu ce joc de glezne făcea PSD Timiș când sabota parteneriatul dintre primărie și Poli, ca nu cumva să-și pună-n cap tifoseria și iubitorul de Poli. Iar când viceprimarul Sorin Grindeanu (PSD) cerea prudență în finanțarea lui Poli a lui Marian Iancu, pe forumurile galeriei era tratat la fel de „spumos” cum ar fi fost tratat și Cornel Dinu în Potcoavă. Din colegialitate cu Stelu Iordache, nu reiau aici apelativele cu care fanii îl „onorau” pe directorul Europa Nova TV pentru că se scărpina în fund și-n nas (cu aceeași mână) pe subiectul Poli.

Or fi fost deconturile lui Iancu subiect de Curtea de Conturi. Nu era omul ușă de biserică. Dar măcar în Poli Timișoara s-au băgat bani și a ieșit performanță. Ca și-n mașina aia de bagi carne și ies cârnați. A fost unul dintre puținele domenii finanțate de municipalitatea timișoreană de pe urma căreia poți spune că s-a văzut unde s-a dus banul. Dacă de pe urma purcoiului de bani investit de primărie la Poli echipa termina pe locul 18, atunci te puteai indigna la gândul că cineva te fură. Dar Poli a ieșit de două ori vicecampioană și nu s-a făcut de râs nici în cupele europene. Habar n-am ce se întâmplă cu banii pentru dezinsecție și deratizare, pentru stârpirea ciorilor, dacă cineva consumă materie primă și manoperă conform banului plătit. Nu știu nici dacă întreținerea parcurilor este plătită la valoarea lucrărilor, dar la acea Poli pot spune că s-a văzut unde au mers banii. Am băgat bani, noi, timișorenii, și am scos performanță. Atâta cât s-a putut.

Acum PSD a prins subiectul electoral de picior și tare s-a învârtoșat. Să fim serioși, dacă în cabinetul nr. 1 stătea primarul lor, nici pesediștii n-aveau treabă cu finanțările ilegale. Ar fi fost culmea, le adoră. Dar în mod evident nu le pica bine ca adversarul politic să aibă cu ce se lăuda în campania electorală ce trebuia să le aducă, odată și-odată, potul politic cel mare în administrația timișoreană. Treabă pe care o face și-acum, numai că lucrurile stau cu totul altfel după ce obiectivele PSD se suprapun atât de bine peste cele ale unei bune părți ale contribuabilului cu steag, tobă, fular și fumigenă. Tonu’ la Horto Magiko, brigăzile, vă rog.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (aprilie 19th, 2015 at 12:05 )

Mai ţineţi minte harmasarul cela îmbrăcat în pânze alb-violet, călărit de un cavaler în armură violet-albă cu un suliţoi pictat alb-violet în mâna dreaptă, imagini adunate într-un clip de promovare al echipei Poli Timişoara (sau AEK şi ce a a mai urmat)? Dacă Poli AEK ar fi câştigat campionatul în anul 2004, atunci tânărul candidat PSD la Primăria Timişoara, ar fi tropăit triumfător pe gazonul unui stadion cu tribunele arhipline, ar fi galopat uşor pe pista de atletism, roată-rotocol, alături de alţi baroni locali sau de feciorii acestora, deţinători de armăsari de rasă puşi la păstrare la herghelia de la Izvin. Triumful fotbalistic local ar fi mobilizat alegătorii spectatori şi s-ar fi punctat binişor ca imagine înainte de alegerile municiale. A fost o strategie magistral gândită atunci, deplin machiavelică, şi de care şi viitorul preşedinte PSD Timiş (dacă domnii Tiuch şi Simonis nu vor ridica vocea cu onorabilitatea băştinaşului timişan), nu se poate să fi uitat complet. Eşecul fotbalilistic al Politehnicii AEK l-a adus însă candidat la Primărie pe bietul Horia Ciocârlie. Ce-a urmat, se ştie.
Asta-i tare: „Din colegialitate cu Stelu Iordache, nu reiau aici apelativele cu care fanii îl „onorau” pe directorul Europa Nova TV pentru că se scărpina în fund și-n nas (cu aceeași mână) pe subiectul Poli.” Aici trebuie să avem înţelegere maximă, comercială chiar: dacă Elefantul renunţa la un fildeş în favoarea stăpânului TEN, mai era el incriminat Iancudn Ferentari cu patos, patimă şi patriotism local? Poate că nu. Nţţţ! Sigur niet! Aşa s-a întâmplat şi în campania prezidenţială din toamna lui 2014. Liberalii loco nu au ieşit la interval cu publicitatea necesară, şi de aici mişculaţiile TV suburbane, chiar josnice,uneori, la adresa unor oameni de imagine ai PNL Timiş, că s-a ajuns până la a se turna chiseliţă în cizmuliţele din piele întoarsă ale unei domnişoarei cu pricina.

@Sasu a spus: (aprilie 19th, 2015 at 14:09 )

Lumea de la modern sau Tg Jiu sustine si acum unitar (sau in proportie de minim 99%) pe Poli, cei 10-20 care au considerat a fi sub demnitatea lor un meci cu Ghiroda, Boldur, sau Sag, preferand in loc marile derbyuri cu tarlungeni, maciuca sau pancota sunt pierderi colaterale, victime ale prostelilor inghitite de la intaiul nebun al orasului.

timisorean nu ipocrit a spus: (aprilie 19th, 2015 at 15:33 )

minim 99% dupa statisticile din vocea rusiei.

Laura Codruta K a spus: (aprilie 19th, 2015 at 16:19 )

Cam aceeasi bani a aruncat si Robu in echipa mutata de la Recas, astia ce performanta fac? Pana si aia maxim 100 de spectatori care au pierdut ieri vremea pe stadion cred ca sunt jenati de cum performeaza, pe milioane de euro din banii publici, echipa patronata de Lae of Bocsig, coleg de partid al lui Jiji of Pipera. Hei, hei, Denea!

peluza Putin a spus: (aprilie 20th, 2015 at 01:13 )

bai asta cu „@sasu”, bai ipocritule!
„Lumea de la modern sau Tg Jiu sustine si acum unitar (sau in proportie de minim 99%) pe Poli” care poli mah? ca echipa asta ASU la care te referi tu si infintata de „Lae of Bocsig” cum scrie alt ipocrit de pe aici, era infintata si pe vremea fostei Poli (cea desfintata ) si atunci nu mergeai la meciurilei ei ipocritule! la cate deplasari ai fost tu pe vremea aceea cu aceasta echipa, ASU infintata de „Lae of Bocsig”? ipocritule! ASU EXISTA SI ATUNCI IPOCRITULE! atunci daca iti spunea cineva ca nu ‘Poli lui Iancu’ este Poli si ca alta echipa, una de pe stiinta este poli, cum ai fi reactionat? va e greu sa recunoasteti ca ati fost directionati spre asu ca niste gaste!
Pai voi herzoghistii si la un articol despre ipocrizie raspundeti tot cu ipocrizie!

Sasule interviul cu serban cand? sa spuna sincer, deciziile legate de asu se iau la politehnica sau la bierhas?

ion a spus: (aprilie 20th, 2015 at 12:26 )

Alo, alo, Sasule! să cred că susții o performanță realizată din finanțări ilegale? Și ce dacă se știe unde s-au dus banii! De ce s-a finanțat la vremea respectivă ilegal? Ce dacă mulțimea se închina de furie pe la Modern împotriva FRF? Ce-i cu asta? Era o manipulare pusă la cale de mai marii orașului la care naivii au pus botul, iar în spate maherii și-au făcut mendrele… Tu susții aiureli și te comporți ca un naiv druker care mai bate câmpii prin Piața Operei și te faci că ești drept în a crede pe mai departe în investiții și injectarea cailor morți de pe Dan Păltinișanu, dar, culmea(!), din banii noștri! Ia mai privește prin alte zone și numără și tu câte echipe sunt în insolvență din pricina samsarilor și ipocriților…?! Dacă nu este o stare de legalitate în susținerea sportului, a fotbalului, atunci cred că este mult mai elegant să privim către cei din centrul orașului, care adună la stadionul din curtea Politehnicii mai mulți oameni decât pe oricare stadion din Divizia A! Cît despre ACS-ul lui Robu, adică moftul primarului care vede și aude doar într-o singură direcție, nu impresionează cu abolut nimic, atâta vreme cât acolo se papă banul public – legal – sub privirea celor 150 de spectatori, în marea lor majoritate, prieteni sau nemuri alte băietanilor pregătiți de Alexa.

@ion a spus: (aprilie 20th, 2015 at 16:28 )

despre asta e vorba! ” la vremea respectiva” nu era ilegal. a devenit ilegal peste 7 ani.

poli21 a spus: (aprilie 20th, 2015 at 20:26 )

Din momentul in care iancu nu a mai finantat asa numita galerie ( de fapt o adunatura de borfasi) a inceput un razboi impotriva acestuia. Cind primaria nu a mai dorit sa finanteze huliganii din peluza, acestia si-au indreptat toata minia proletara impotriva unei echipe care este actualmente ca si promovata in liga. Asteptam ca asu sa isi demonstreze valoarea si apoi putem sa discutam si acest subiect care pentru moment nu exista.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top