Cine sunt PSD-istii care (n)-au curaj sa se bata cu „comediantul” Robu

În buna tradiție românească a ciobului care face bășcălie de oala spartă, în ultima perioadă asistăm la niște atacuri destul de facile, „la mișto” ale PSD-iștilor timișeni la adresa primarului Nicolae Robu. (Probabil, punctajul la partid se face în funcție de câte atacuri și glumițe ai făcut pe seama primarului.) Departe de mine gândul că primarul n-ar trebui criticat, mai ales de către un partid de opoziție. Fie și pentru excentricitățile sale, pentru stilul său săltăreț, zvăpăiat și mult prea confuz. Cu două amendamente însă. Atacurile PSD nu vizează atât nerealizările primarului, ci, mai degrabă, sunt un fel de bășcălie la adresa comportamentului acestuia, el fiind prezentat ca un fel de circar care n-are nicio treabă cu problemele orașului. Or, ironia poate fi mai degrabă apanajul presei, al unor observatori etc., nu al liderilor unui partid serios.

Traian Stoia viceprimar (5)

Un partid care se presupune că are alternative, are proiecte, are program ar trebui să lovească dur, la obiect și fără menajamente, vizând ceea ce face sau nu face primarul, încercând însă să evite miștourile. Mai les că PSD-iștii sunt pățiți în acest sens, Victor Ponta fiind un campion al glumițelor proaste la alegerile prezidențiale, lucru care l-a costat scump. (Dar numai oamenii inteligenți învață din greșelile altora…) Altfel, pare că PSD nu are nici proiect, nici program, nici alternativă la Robu. De aceea, și în Consiliul Local Timișoara dansează ba în opoziție, ba la putere, în funcție de interesele de moment ale unuia sau altuia dintre consilierii. Ca să nu mai spun că social-democrații încă sunt reprezentați în Executivul primăriei prin matusalemicul Traian Stoia. În al doilea rând, cu toate că ne mai desparte doar un an de alegerile locale, PSD nu are nici acum un candidat care să se bată cu Robu. Cât o fi acesta de „plutitor” în sferele virtuale. Și nu are candidat fiindcă nu prea are nimeni curajul să iasă la bătaie cu „bufonul” care ne-ar face de râs în întreaga țară. Cine ar putea să se bată totuși cu Robu, fără însă să o facă, din jenă sau alte motive? În cele de mai jos o trecere în revistă a numelor vehiculate în acest sens.

Sorin Grindeanu, deputat, presedinte PSD Timisoara (3)

Nu e un secret că numele cel mai vehiculat, încă de mult timp, pentru o candidatura la Primăria Timișoara a fost cel al lui Sorin Grindeanu. Aflat în vârful carierei sale politice, fiind președinte de filială și ministru, Grindeanu are o media bună și susținere largă în filială. Pe de altă parte, el n-a prea avut curajul să intre în lupte ale căror rezultat nu se știa dinainte, „vitejia” lui Grindeanu reducându-se la competiții unde concura de unul singur. Așa s-a întâmplat și pentru șefia filialei, când s-a retras în fața lui Titu Bojin, sau pentru funcția de președinte executiv, cedată fără luptă lui Adam Crăciunescu. Ca atare, e foarte puțin probabil să-l avem pe Grindeanu candidat în numele PSD.

ilie sarbu

De ce nu, ar putea să candideze și Ilie Sârbu, șeful neoficial al filialei. Cam peste tot, liderii de filiale candidează ori la președinția de consiliu județean, ori la primăria reședință de județ. Prin 2008 s-a mai discutat despre candidatura sa, dar a ales atunci să piardă la scor președinția consiliului județean. Sârbu ar avea acum ocazia să demonstreze ce clamează lingăii săi, că însăși Providența l-a trimis pentru a face un bine Banatului. Și vom vedea, în fine, cât de mult este iubit, nu ca până acum, când se pitea în spatele unor liste și pe colegii prefabricate. Dar pentru asta trebuie să ai două perechi de cojones, sau măcar una tare și întreagă, ceea ce nu-i cazul.

Gh Ciobanu deputat PSD 10

Un alt „greu” al PSD Timiș este, indiscutabil, Gheorghe Ciobanu, care țintește la a doua funcție în filială. El a mai încercat marea cu degetul în 2008, când a candidat pentru PDL. N-a făcut mare brânză, deși a investit enorm în campanie. Ajuns la o anumită maturitate politică, puțin probabil ca el să mai arunce cu banii ca acum șapte ani și să se mai facă și de râs în plus. Mai ales că nici vămile nu mai sunt ce au fost odată…

poza birsasteanu

Un alt posibil candidat ar fi deputatul Florică Bîrsășteanu. Acesta a cam intrat în dizgrația colegilor, după ce, recent, a recunoscut că Robu e greu de bătut. El candidează acum la funcția de președinte al PSD Timișoara, unde îl va avea drept contracandidat pe Sebastian Răducanu, reprezentant al „lupilor” tineri din filială. Evident că Bîrsășteanu nu va intra în lupta de la primărie, dacă va pierde disputa din partid. Iar dacă o va câștiga, probabil el este cel care va fi „sacrificat” la anul.

sebastian raducanu

În lipsă de altceva, PSD poate împrumuta un candidat de la aliatul UNPR, cel care asigură, după cum, știm interesul național și, pe cale de consecință, județean. Ar putea fi astfel Ion Răducanu, care are la activ două competiții la primărie, la ultima având mai puține voturi și decât un candidat (Ioan Gârboni) care se retrăsese din cursă. Dar îi ajunge și lui Răducanu, astfel că nu va candida. Să intre atunci în luptă fiul său, Sebastian? Cunoscut drept un tânăr cu destul bun simț, el n-are experiență politică și e prea puțin cunoscut. Ce-i drept, dacă ar vota doar clubberii, ar avea ceva șanse. Altfel…

simonis

Dacă am intrat în zona viitorului PSD, mai trebuie amintit și Alfred Simonis. El nu s-ar da la o parte, că n-are nimic de pierdut. Dar nici PSD n-ar avea de câștigat prin candidatura sa, ba din contra. Totuși, în lipsă de altceva, ar putea fi luat în calcul. În fine, ar mai fi ceva candidați, dacă e să-i cauți cu lupa, cu toții având șanse de victorie egale cu ale lui Gigi Becali de-a câștiga Premiul Nobel pentru Literatură cu volumele scrise în pușcărie…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (mai 2nd, 2015 at 16:52 )

Eu cred ca nu de critici si carcotasi ducem lipsa, avem destui experti la misto-uri, destui ecologisti in inchipuire si destui care gasesc in lucrul facut de altii dezavantajul de care sa varbeasca ca si cand ar fi singurul lucru care ar conta…din pacate nu avem destui oameni de actiune, nu avem suficienti oameni capabili si nici macar destui care sa-i aprecieze si sa-i promoveze pe putinii care au demonstrat ca pot… despre PSD-isti ce poti sa zici, sa ne fereasca sfantu de ei!

Ion a spus: (mai 2nd, 2015 at 17:49 )

Eu zic sa-l puna candidat la primarie pe Ion Iliescu.Mosu are mai multe sanse decat oricare dintre cei amintiti in pomelnicul de mai sus.Ii mananca Robu cu fulgi cu tot!
PS: Sariti-l din schema pe Ghita Ciobanu, el negociaza la Bucuresti cu PNL, direct cu Blaga.

e greu sa fii robu a spus: (mai 2nd, 2015 at 20:29 )

pe astia din psd sa-i votezi cu mitraliera. n-ai ce alege, sunt niste gunoaie.
in schimb la robu mai gasesti omenie, chiar daca politic e un biet suflet de stanga.
n-are echipa, iar ticalosii din primarie o sug cu cei din poze.

pif a spus: (mai 2nd, 2015 at 23:37 )

pe Robu e greu sa-l bati cu Grineanu sau fara. si textul cu facutul de ris cu „primarul buclucas” vorba lui dr. Ponta e rezultatul incercarii cam neortodoxe de a iesi in strada pentru centura orasului si altele care ar trebui facute in oras. asta nu ar da bine PSD -ului, pentru ca ar fi un protest impotriva unui guvern PSD, asa ca de ce sa nu-l defaimam putin, nu? sa-l prezentam ca ne face re ris etc. asa partidul asta nu va avea primar niciodata in Timisoara, eu ma pot impreteni cu ideea asta.

Rocco din Ronatz a spus: (mai 3rd, 2015 at 08:25 )

psd un partid fara nici un proiect,fara nici o strategie,fara nici un plan, decat o critica care se vrea bascaliooasa si la misto si care ei o cred subtila,de fapt e penibila si puerila , la adresa a tot ce incearca sa faca altii ! Nu au nici o alternativa la nimic,nu au nici o varianta la ceva,chiar daca ar fi puerila,sau SF….de fapt nu au nimic.

V.V.D.Toth a spus: (mai 3rd, 2015 at 21:39 )

Din cei prezentati in articol , cred ca ar putea candida cu sanse reale dl.Grindeanu sau dl.Birsasteanu. Cred ca dl.Robu nu mai are nicio sansa sa fie reales. Eu votez candidatul PSD.

Mihai a spus: (mai 4th, 2015 at 12:05 )

Sper ca Robu sa plece acasa anul viitor, sa lase Primaria (si Timisoara) in pace, pentru ca nu se pricepe. In plus, megalomania lui si narcisismul evident il fac incompatibuil pentru lucrul in echipa, ori de asa ceva ai nevoie ca primar, daca vrei sa faci lucruri serioase. Robu are tot felul de viziuni fantasmagorice, metrouri si mega-bulevarde, transport in comun cu tramvaie nemtesti resapate (nici pana azi nu le-am vazut pe cele trimise la „reabilitare”), in vreme ce lucruri marunte, care mentin aspectul civilizat al unui oras, cum ar fi ingrijirea spatiilor verzi (napadatite de balarii inalte si sanatoase), ruina fabricii Kandia, acoperita cu zdrente de panza, si continuarea la nesfarsit a lucrarilor pe santierele stradale, nu se fac. Robu nu este capabil de asa ceva, el nu poate decat sa strice ce-a gasit in oras, ca dovada sunt cele trei piete distruse de el. Urmeaza „reabilitarea” Parcului Justitiei si, tinand cont de stiul de pana acum, cred ca vom vedea si acolo taieri masive de copaci pentru ca Robu sa se joace cu niste rondouri de flori.

anteconbega a spus: (mai 6th, 2015 at 07:12 )

Sigur că Ilie Sârbu a avut şi are lingăii săi naturali: din partid, din afaceri, din presă, mai ales din generaţia celor de 30′-4′ de ani, lacomi ca nişte lipitori, adevăraţi ciocoi noi ai socialismului multilateral corupt. Sigur că pe Senator că nu Providenţa l-a trimis la Bucureşti, ci doar interesul de castă şi setea de puterea absolută, pe care, parţial şi temporar, a şi obţinut-o. Dar de aici şi până la referirea la cele „două perechi de cojones, sau măcar una tare și întreagă, ceea ce nu-i cazul,” asta seamănă a banc fizic şi nu e onorant. E doar o opinie masculină.
În rest? Sorin G. vrea la anul Senator, chestia cu Ioan Iovescu din ou în Parlament e doar un banc primăvăratec, Ghiţă Ciobanu mai are ceva datorii de achitat la hotelul „DelPack”, acolo unde Sorin a fost director, doctorul Bârseşteanu a mai fost odată „halit” politic de partid, ăsta e om serios, cu două clinici în buzunar, başca activitatea de angajat la stat, nu se complică el să repare gafele enorme ale lui Domnu’ Lae. Pe Sebastian Răducanu nu-l poate ajuta nici Mama Natură de la TV a tovarăşului său de afaceri, iar Alfredo Sordi de la Aeroport e doar o glumiţă orală. Aşadar, politologul Cătălin Tiuch, primar, iată o şansă reală pentru Timişoara. Asta la pachet cu Marian Vasile preşedinte!

GUVIDU a spus: (mai 7th, 2015 at 09:35 )

SIMONIS???!! :)))))) EL POATE FI CEL MULT RESPONSABIL CU ETNOBOTANICELE SI CU RELATIILE CU CLANURIE MAFIOTE, DUPA CUM NE-A DEMONSTRAT IN CONCEDIUL PETRECUT IN AUSTRIA (http://www.pressalert.ro/2015/01/seful-tsd-timis-consilierul-local-alfred-simonis-fotografie-la-schi-cu-interlopii-boncu-si-tarzan-vezi-explicatia-directorului-adjunct-de-la-aeroportul-timisoara/)
SA FIM SERIOSI, INTRE UN PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR, RECTOR DE POLITEHNICA, OM CU REALIZARI PROFESIONALE SI GHIBITII ASTIA DE LA PSD, N-AI CUM SA NU VOTEZI CU PRIMUL, DACA AI DRAM DE CREIER IN CAP. TIMISOARA NU VA FI NICIODATA A PSDULUI!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top