Degeaba sunt nemultumiti soferii, semafoarele de pe Stefan cel Mare se vad OK de la primarie

Restricțiile de trafic pe porțiunea reabilitată a străzii Ștefan cel Mare au fost ridicate și, teoretic, se poate circula mult mai bine. Șoferii reclamă însă reglarea semafoarelor, care, spun ei, funcționează la fel ca pe vremea când strada era închisă. Primăria are vești proaste.

strada stefan cel mare

Strada Ștefan cel Mare, una dintre cele mai aglomerate artere din Timișoara, a fost în șantier în ultimul an, fiind reabilitată, în mare parte, cu bani europeni. Suma totală este de 23,2 milioane de lei, cu TVA. Proiectul a prevăzut reabilitarea structurii de rezistenţă, a fundaţiei pentru liniile de tramvai, schimbarea liniilor, schimbarea reţelelor de utilităţi, amenajarea de carosabile, spaţii verzi, trotuare și piste pentru biciclete. Lucrările au început în aprilie 2014, cu termen de execuție nouă luni, dar acesta a fost prelungit, din cauza iernii. La începutul săptămânii au fost ridicate integral restricțiile de trafic, astfel că, teoretic, șoferii ar trebui să fie mulțumiți când trec prin această zonă.

stefan cel mare3

Oamenii susțin însă că semafoarele funcționează și acum ca pe vremea când strada Ștefan cel Mare era parțial închisă. „Pleci de la Guban, faci 200 m, îți apare roșu la semaforul de la RATT, de la care nu iese nici o mașină. Înainte era roșu doar când ieșea vreun autobuz din depou”, ne-a scris unul dintre cititorii deBanat.ro „Semaforul de pe strada Stan Vidrighin, din dreptul depoului RATT, a rămas blocat pe funcționarea de dinainte de reluarea circulației pe Ștefan cel Mare. Nu face decât să încurce atât tramvaiele, cât și autoturismele. După cum știe și primarul Robu, tramvaiele circulă execrabil, așa că ar fi bine să se facă modificarea acestui semafor”, a scris un altul. Dacă din trafic, de la volan, lucrurile par încurcate, de la primărie situația se vede mult mai simplu, iar veștile pentru șoferii nemulțumiți nu sunt bune. „Semaforizarea din zona menţionată este conformă cu noua configuraţie a intersecţiei, și anume: înfiinţarea trecerii de pietoni din zona garajului RATT, ieşirea din garajul RATT realizându-se pe timpul de «verde» al trecerii de pietoni. De asemenea, menţionăm faptul că trecerea de pietoni deserveşte cele două staţii de transport în comun”, susține Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

sly a spus: (mai 22nd, 2015 at 17:27 )

Multumim pentru acest articol.
D-na Alina a mai ajuns cu tramvaiul prin zona asta?A mai intrebat vreun vatman daca isi are rost semaforul ala timpit?
Cred ca viseaza cai verzi pe pereti.
Daca un tramvai trece pe acolo o data la 5-10 minute in timpul asta toate masinile trebuie sa il astepte.
M-as bucura daca d-na asta ar face ca tramvaiele sa circule la fel de des precum se schimba semaforul ala.

adi a spus: (mai 22nd, 2015 at 19:28 )

Azi am trecut de doua ori pe acolo,am stat la semafor nu a trecut nici un pieton.Totusi este o sosea cu patru benzi.
Si apropo daca vrei sa intri de pe Buziasului pe Eroilor la stanga daca esti doar a treia masina te prinde rosu in intersectie,asa de putin tine la stanga.

setko a spus: (mai 25th, 2015 at 09:56 )

nu este perfect dar incomparabil cu ce a fost.

blue a spus: (mai 25th, 2015 at 11:35 )

Pe sensul dinspre AEM spre Traian, am stat la toate cele 3 semafoare. Pleci de la unul si pana sa ajungi la celalalt se face rosu. Incometenta dusa la maxim. Alta opera de arta a lui Chis Culita.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top