Idila intre profesoara de franceza si un pusti de 16 ani, in ancheta la ISJ

O profesoară de franceză dintr-un liceu din Timiș este suspectată că ar avea o relație amoroasă cu unul dintre elevii ei. Tânăra de 24 de ani predă la Făget, iar băiatul are 16 ani. Cazul nu a fost anunțat oficial la ISJ Timiș, unde povestea a ajuns din presă. Dăscălița va fi totuși cercetată disciplinar.

maini

Conform unor elevi de la liceul „Traian Vuia” din Făget, posibila idilă dintre profesoară și tânărul de clasa a XI-a a început în perioada „Săptămâna Altfel”. Profesoara de 24 de ani a postat pe Facebook fotografii cu băiatul care are numai 16 ani, iar unii colegi ai acestuia au lăsat mesaje de încurajare. Vestea despre posibila relație a ajuns și la urechile direcțiunii, care i-a cerut profesoarei să rupă orice fel de legătură cu elevul minor, dar nu a anunțat situația la Inspectorarul Școlar Timiș. Șefa acestuia, Aura Danielescu, a aflat din presă de caz și crede că, în primă fază, trebuie avută în vedere prezumția de nevinovăție. „Dacă lucrurile stau chiar așa și colega noastră a depășit barierele impuse de deontologia profesională, nu este un lucru plăcut, iar dumneaei va trece prin rigorile unei cercetări în acest sens. Comisia de Cercetare Disciplinară va fi cea care va stabili sancțiunea. Până nu se dovedesc faptele, e foarte greu să acuzăm pe cineva. De la nivelul ISJ s-a luat legătura cu unitatea de învățământ, inspectorul de specialitate a vorbit cu doamna profesor de franceză, care susține că presa a luat din context și lucrurile nu sunt așa cum au fost ele prezentate. Noi nu suntem Comisia de Cercetare, dar există o relație între cele două familii, adică familia copilului și familia ei, iar imaginea care a ajuns pe Facebook a fost comentată”, a declarat inspectorul școlar general. Aura Danielescu nu a vrut să dea detalii despre posibilele sancțiuni, dar, în cel mai rău caz, profesoara riscă să rămână fără loc de muncă. Inspectorul școlar general mai susține că, în Timiș, nu s-au înregistrat cazuri similare în ultimii ani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top