Marian Vasile, victima propriei infatuari

Pentru cine nu știe, Marian Vasile este un tânăr politician liberal, cunoscut printre colegi ca extrem de înfumurat. (În paranteză fie spus, din păcate, a cam devenit o regulă ca politicienii tineri, care au mai prins și vreo funcție, să fie infatuați.) La finele săptămânii trecute, Vasile a pierdut în instanță funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. Evident, nu pe motiv de infatuare, ci de legalitate. S-a întâmplat la aproape patru luni după ce o altă instanță l-a repus în funcția pe care o pierduse în vara lui 2014, când în CJ Timiș s-a constituit o nouă majoritate. Nu știu cât de morală a fost îndepărtarea lui Vasile, dar în mod cert a fost legală, surprinzătoare fiind nu ultima decizie a Curții de Apel, ci aceea din ianuarie a Tribunalului Timiș prin care el era repus pe scaun.

Marian Constantin Vasile vicepresedinte PNL Timis (6)

În aceste aproape patru luni de nou mandat (scuzați comparația, dar au fost un fel de 100 de zile ale lui Napoleon), n-a prea ratat vreo ocazie să-și demonstreze reale calități de fanfaron, enervându-i pe toți cei din jur și în special pe colegii de partid. Profitând de funcție, a făcut în partid o micuță coterie, care avea ca scop desemnarea lui drept candidat al PNL la scaunul de președinte al CJ Timiș. Când aceste sforării au devenit publice, Vasile a ieșit oficial să spună că, da, își dorește funcția de șef județean, dar va participa la o competiție internă în acest sens. Competițe pentru care Vasile și-a enumerat atuurile: meritocrație, loialitate, integritate. Dacă prin loialitate se înțelege slugărnicie, atunci se poate spune că Vasile se califică la acest capitol, iar la restul nu mă pronunț. Fiindcă, dincolo de meritocrația invocată, Vasile a ajuns unde-a ajuns doar fiindcă a fost pus acolo de Nicolae Robu. Nu e un secret pentru nimeni că Dan Diaconu și Marian Vasile au fost cei doi „lupi tineri” pentru care Robu s-a bătut cu întregul partid pentru a-i pune în funcții. (Și tot în paranteză fie spus, Diaconu poate să-și vadă de treabă și fără a fi înfumurat.)

Și un alt lucru pe care un om politic se ferește să-l facă, dar pe care Vasile l-a făcut în ultima perioadă. Respectiv, să împroaște cu noroi instituția la care e angajat, ca să nu mai spun că treaba e cu atât mai groasă cu cât ești și șef al respectivei instituții. Astfel, Vasile nu s-a abținut să arunce cu rahat în consiliul județean, chiar de pe scaunul de vicepreședinte. Că lucrurile merg foarte prost în CJT, că s-au pierdut proiecte de zeci de milioane de euro etc. Evident că o replică de bun simț ar fi aceea că, dacă este atât de deștept și meritocrat, de ce nu s-a ocupat personal de aceste proiecte pentru a nu fi pierduți banii? Sau ar putea fi întrebat câte proiecte a făcut în cei doi ani (2012 -2014) și patru luni (ianuarie 2015 – mai 2015) cât a fost în funcție. N-ar putea da un răspuns, fiindcă principala sa preocupare a fost să umble langa prin Europa pe banii CJT, fără însă să lege ceva concret.

Aici, el amintește de un fost vice al CJT, Marius „Calorifer” Popovici, care nu făcea absolut nimic în instituție, în afară de-a fi plecat tot timpul în delegații. Apoi scotea ochii tuturor cu niște calorifere second-hand adunate de prin gropile de deșeuri din Germania. De fapt, Vasile e un fel de „Gică Contra” al CJT, precum era Traian Stoia la primărie. Țăranul român are vorbă neaoșă – e drept, cam vulgară – vizavi de un astfel de comportament, dar din care se pot învăța multe: „Să nu te caci niciodată în blidul din care mănânci!”. Acestea fiind zise, lui Robu îi va fi extrem de greu să-l impună pe Vasile drept candidat la președinția CJT, așa cum se aude. Fiindcă se va lovi nu doar de opoziția liberalilor de rit PDL, dar chiar și a vechilor liberali, săturați până preste cap de aroganțele tânărului lor coleg.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

sonates a spus: (mai 18th, 2015 at 14:43 )

sonates mcv, grandomanie! boalaaa gravaa!

TM 1st :) a spus: (mai 18th, 2015 at 15:38 )

daca bine imi aduc aminte in perioada lui Popovici a venit o investitie foarte mare si lumea zicea ca a jucat un rol in venirea lor la Timisoara, asa se vorbea atunci …

xtractor a spus: (mai 18th, 2015 at 15:42 )

Se vede din Cluj asta. La Timisoara, psd-ul si-a dat mana cu pdl-ul. Nu trebuie sa ai multa scoala sa-ti dai seama de dirijor. E facuta de profesionisti.

baba nocav a spus: (mai 19th, 2015 at 11:45 )

MCV? Un caraghios!

cata a spus: (mai 19th, 2015 at 14:59 )

dezamagitor rau de tot….
dupa latrinele din presa centrala, vad ca si presa locala (atat cat mai exista) incepe sa ia acelasi drum.

stimate „jurnalist”, de ce te-ai mai chinuit atata ca sa scrii un articolas, ce in esenta musteste a: „ce increzut este personajul X”
-iti crezi cititorii atat de prosti incat sa trebuiasca sa bolduiesti anumite idei?
-daca ii consideri atat de prosti, de ce nu te obosesti sa ii pui in tema cu povestea, mai ales cu inceputul povestii?
-de ce nu citezi NICI UN FEL DE SURSA, APROPOS DE …”ce increzut personajul X’? – sau asta se datoreaza lipsei totale de boase jurnalistice?

m-as fi asteptat, macar asa…din mondenitate, sa vad si eu ce politician plateste polite, cui? dar ne-ai lasat cu ochii in soare…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara s-a impus în meciul 4 al seriei de evitare a retrogradării la Ploieşti, după o repriză de prelungiri, 87-85 şi va continua în elită aşa cum a făcut-o în ultimele patru decenii. Partida a fost extrem de echilibrată, a avut parte şi de spectacol şi de suspans până la ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Top