Poli – CS Mioveni, cronica unei plictiseli teribile

Poli Timişoara nu şi-a trecut o nouă victorie la ultima reprezentaţie de pe teren propriu în acest sezon, după ce în urmă cu doar câteva zile s-a impus la scor pe terenul Unirii Tărlungeni. Mai mult, atacanţii timişoreni, în premieră pentru acest sezon în jocurile de acasă, nu au înscris niciun gol.

stadion acs poli

De această dată, adversari au fost CS Mioveni şi vremea câinească de afară. Poli – CS Mioveni a fost 0-0, într-un meci în care jucătorii au fost cu gândul mai mult la vacanţa ce se apropie. Chiar dacă a fost ultimul joc de e teren propriu pentru Poli, arena „Dan Păltinişanu” a fost, ca de obicei, dezolant de goală. Poli şi CS Mioveni s-au chinuit efectiv timp de 90 de minute pe teren. Fără miză, partida de miercuri poate intra fără nicio problemă la categoria jocurilor cu risc de plictiseală extrem de ridicat. În prima repriză, cei mai periculoşi timişoreni au fost Poparadu, în două rânduri, şi Elek, dar fără să ameninţe decisiv poarta adversă. Repriza secundă a fost la fel de plictisitoare, până în minutul 60 cele mai notabile evenimente fiind schimbările efectuate de cele două formaţii. Pe final, impulsionaţi de pe margine de Dan Alexa, timişorenii au forţat mai mult în atac, dar Boldea, cu cinci minute înainte de final, nu a putut înscrie, chiar dacă s-a aflat în poziţie ideală la doar cinci metri de poarta oaspete. În jocul cu Mioveni, Poli a evoluat în următparea formulă: Pap, Melinte, Cânu, Scutaru, Bălace, Petre (46 Boldea)(cpt.), Popescu, Poparadu (Belu), Trandu, Nanu (46 Popovici), Elek.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

bbk a spus: (mai 27th, 2015 at 21:08 )

E normal sa arate asa stadionul cand deja echipa este promovata in liga 1 ?!?!Multumim domnule robu prin ambitia dumneavoastra si incapatanare a ti reusit sa ucideti fotbalul unde era cel mai iubit din tara .
Oamenii nu pot fi mintiti : ca ac recas este poli uitati si dovada !

polistu violet a spus: (mai 27th, 2015 at 21:14 )

ba da tu esti un mare bou, in timp ce marea echipa asu juca pe maidan la ciarda rosie, ACS a promovat in prima liga, asta este diferenta retardatule! in liga 1 cu jucatori valorosi o sa fim o echipa mare si fara drogheria!!!

eu a spus: (mai 27th, 2015 at 23:17 )

putin penibil pentru o promovare sa te bucuri cu scaunele goale sa canti cantece unei galerii inexistente la propriu, fara spectatori doar postaci …penibil. Intrebare: ce cantece cantau jucatorii in euforia lor a Promovarii? probabil sursa Youtube, Facebook. Felicitari pentru munca lor si promovare si mult succes in lupta la RETROGRADARE din Liga I. Alt viitor nu vad acestei echipe.Mai bine mergeati la Ripensia-ASU sa vedeti un meci frumos in cupa . 3-0 pentru neprezentare la masa verde oricum sunteti promovati si condamnati la retrogradare din liga I

antirob a spus: (mai 28th, 2015 at 07:03 )

„Chiar dacă a fost ultimul joc de e teren propriu pentru Poli, arena „Dan Păltinişanu” a fost, ca de obicei, DEZOLANT de goală.”

Pai si bucuria promovarii? sampania? Nicu cu steagu? Sau aceseii sarbatoresc evenimentul pe net 🙂

BEBE a spus: (mai 28th, 2015 at 08:17 )

Bravo, ACS Poli! Nu va faceti griji, spectatorii vor veni pe DP in prima divizie. Cu conditia ca echipa sa nu se zbata in subsolul clasamentului.

@postacul de mai sus a spus: (mai 28th, 2015 at 08:35 )

Deci nu vor veni :))
Suporterii Recasului se respecta, vin la meciuri doar cand e vorba de sampionlig.

flo a spus: (mai 28th, 2015 at 09:05 )

Daca aseara adunai toti spectatorii de pe Dan Paltinisanu pun pariu ca erau mai multi decat „polistii” care au fost sa vada Ripensia-ASU…asa ca hai sa o lasam jos ca macane.Timisoreanu nu se duce sa se uite la bambilici.Sau a jucat vreun meci ASU-ul cu 40.000 de oameni prin tribuna?…sau exista o cerere de ASU la nivelul asta?..Daca la anu ACS o sa joace bine si o sa fie acolo in echipele fruntase o sa vina si spectatori la stadion….da stiu o sa zica lumea ca aia au venit sa vada echipa adversa….aiurea asta e rezultatul cand politicul decide mai mult decat ar trebuii—valabil la ambele capete

@@postacul a spus: (mai 28th, 2015 at 10:15 )

Cand Poli juca acum trei ani tot in B si nu avea nicio legatura cu Recasul erau la fel de putini spectatori. De asta nu inteleg aroganta unora care se dau mari polisti. Unde naiba ati fost in perioada aia, mai baieti? Dupa blocurile gri? Unde ati fost cand Poli era in prima divizie si se batea pentru titlu, in 2011? Vrea sa va aud.

Magico drukerul a spus: (mai 28th, 2015 at 12:20 )

pey ciche la ciarda au fost aproapi 10.000 nu stiu cum incape,dar uite ca a inchieput

naeraM a spus: (mai 28th, 2015 at 12:24 )

D-lor ziaristi,matematicieni-specialisti, de ce nu ati numarat exact spectatorii de pe DP,ati fi trait o mare surpriza sa constatati ca tot au fost mai multi de 200,cam cati au fost in Ciarda la derby-ul de cupa,sau acolo ati numarat din 10 in 10 ? In ce hal a ajuns presa locala,Dumnezeule urmasii lui Nick Secosan!

@robisti a spus: (mai 28th, 2015 at 13:50 )

Voi chiar suferiti ca ACS Poli a promovat? De ce nu va vedeti voi de echipa voastra care face apel la tot felul de tertipuri la marginea legii, unele chiar ilegale, pentru a juca in Divizia C?

flo a spus: (mai 28th, 2015 at 13:50 )

@@robisti…ai fost pe stadion de i-ai numarat pe aia de la ACS sau ai luat o poza de aici una de colo si ai facut rapid un calcul?….pai si daca erau 5000 pe paltinisanu rasfirati pe ditamai stadionul ambientul era dezolant….iar in ciarda pe dealul ala….adunati in cadrul normal ca par foarte multi…oricum e puerila discutia….daca erau asa de multi fani ASU sau ne-fani care vroiau sa vada echipa de ce nu au cerut sa joace pe Dan Paltinisanu…punea ASU 5-10lei intrarea X 33.500 pe etapa si aveau buget de liga1, erau un fel de BVB.cum ziceam discutie de copii la coltul blocului…noi avem atati fani voi aveti atati fani….pana la urma ASU are un nucleu de maxim 200 de insi care fac deplasari sau de astea..in rest sunt povesti,restul fiind doar de asa e cool,sau de rezultat in cazul ACS.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top