CJ Timis ramane tot cu un consilier in minus! Doar 11 voturi pentru validarea lui Balint Petrescu

Balint Petrescu nu-i ia locul lui Sorin Cociobea în Consiliul Județean Timiș. S-a votat la cabină, nu la vot deschis, așa cum ar fi vrut liberalii, iar proiectul a căzut, cu numai 11 voturi pentru. În plus, Marin Popescu și-a anulat cu bună știință opțiunea, iar independenții nici măcar nu au mai stat la vot.

vot cj

Dezbateri aprinse în plenul CJ, miercuri, pe marginea proiectului propus de liberali, care doreau să-l aducă pe Balint Petrescu în locul lui Sorin Cociobea. Reprezentanţii PSD au cerut retragerea proiectului, pentru că nu ar exista toate clarificările în acest caz, mai ales că Sorin Cocionea a atacat în instanţă decizia de excludere din CJ. PSD consideră că ar trebui ca Filip Stancu să devină consilier județean, deși pe lista fostului USL (PNL plus PSD) ar urma Vergina Popescu, funcționar public și inspector-şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Popescu ar fi refuzat însă această numire.

„Putem să discutăm de ideea promovării unui nou consilier, dar toate răspunsurile, pe care le aveţi pe tabletă, de la nivelul parlamentului sunt transmise fără o decizie clară în sensul şi modul în care să se facă promovarea consilierilor care au fost implicaţi în Ordonanţa 55 pe 2014. Sunt două cereri depuse – una de grupul PNL şi una depusă de grupul PSD pentru promovarea unui om pe lista USL. Vă propun să-l scoatem de pe ordinea de zi, în ideea în care aşteptăm să se dea decizia definitivă pentru Sorin Cociobea. Astfel ne putem trezi cu 38 de consilieri, poate primim, între timp, şi răspunsul oficial. Noi avem amendament să fie aprobat Filip Stancu. Aveţi toate şansele să fie votat Filip Stancu. Vă sugerez să aşteptăm”, a spus Titu Bojin

Marian Vasile, liderul grupului de consilieri PNL, nu a fost însă de acord. „Proiectul a fost prezentat şi susţinut în toate comisiile. Ne menţinem proiectul şi dorim să fie dezbătut astăzi în plen (…) Au reconfirmat avocaţii că în cazul în care câştigă Cociobea, îşi ia locul, iar Balint Petrescu pleacă. Vă spun certamente că rămân 36 de consilieri (plus preşedintele – n.r.). Se face referire la proiectul de lege. De ce facem referire la ceva care nu este validat? PDL a fuzionat oficial cu PNL, noul partid a preluat tot, inclusiv aleşii locali (…) Toate argumentele sunt de partea PNL, ne menţinem proiectul, legea este lege”, a afirmat Vasile.

Proiectul a fost supus, în cele din urmă, la vot. Liberalii au cerut ca opțiunile să fie exprimate deschis, nu în cabinele amenajate în holul CJ. Între timp, înainte să se decidă cum se vota, liberalul Marius Martinescu și-a introdus votul în urnă, acesta fiind anulat imediat la solicitarea președintelui Bojin. S-a trecut apoi efectiv la procedura de vot, iar rezultatele au fost așa cum anticipau social-democrații. Au fost numai 11 voturi în favoarea proiectului, 13 împotrivă, trei anulate și trei abțineri. Unul dintre voturile anulate a fost cel al liberalului Marin Popescu. El a decis cu bună știință să facă acest lucru, spunând că, de fapt, este vorba despre un protest împotriva modului în care PSD înțelege să se desfășoare lucrurile în CJ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

deba a spus: (June 25th, 2015 at 11:03 )

se pare ca in pdl inca se duc razboaie fraticide. ei intre ei nu se vor.

deba a spus: (June 25th, 2015 at 11:04 )

o sa-i faca bojin la urmatorul plen. o sa-l impuna pe filip.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top