Cramele Recas vin alaturi de ACS Poli!

Una dintre cele mai puternice firme din județul Timiș, dar și printre cele mai mari de vinificație din țară, SC Cramele Recaș, este foarte aproape de-a deveni sponsor al ACS Poli, echipă care luna viitoare se întoarce la meciurile din prima ligă.

poli

După mai multe tatonări, o delegație la vârf de la ACS Poli se va întâlni vineri dimineața cu reprezentanții companiei din Recaș. Este vorba de președintele CJ Timiș, Titu Bojin, primarul Nicolae Robu și președintele clubului ACS Poli, Liviu Anton, cei trei urmând să meargă la Recaș. S-ar putea să fie parafat un contract de sponsorizare chiar de la această întâlnire, ne-au declarat unele surse. Aflată într-o situație pecuniară extrem de precară, după ce Primăria și CJT au suspendat pe o perioadă necunoscută finanțarea clubului, ACS Poli are nevoie disperată în acest moment de resurse materiale pentru a angaja discuții cu jucătorii necesari întăririi lotului. Până acum firmele au cam ocolit clubul timișorean, singurul sponsor mai puternic fiind „Casa Rusu”, dar nici acela nevenind cu bani, ci cu o instalație modernă pentru afișarea reclamelor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (iunie 4th, 2015 at 14:01 )

super!!! au primit si acceptul sa joace in verde?

Mahomed a spus: (iunie 4th, 2015 at 14:47 )

Daca AX-ul nu se intoarce la Recas vine Recasul la AX!

blue a spus: (iunie 4th, 2015 at 15:16 )

Pacat de vin ca-i bun.

betiv a spus: (iunie 4th, 2015 at 15:19 )

punem timisoreana pe piept, recasul in spinare iar pe (in) maini luam o vodca perfect! poate la epic. ori heaven. merge si la nea andrei!

Rob a spus: (iunie 4th, 2015 at 16:14 )

Mor de ciuda ciumpalacii, ca proiectul merge mai departe ! Daca fac astia cumva si ajunge Poli in UEFA, o sa le pocneasca venele precum popcornul, de ciuda ! Ha, ha, ha, ha

ilia-srb a spus: (iunie 4th, 2015 at 17:07 )

Cramele Recas tot timpul o sponzorizato pe Poli,mai ales cand era Dobos si Iancu asa ca veniturilor nu mai latrati ca Recasu e in Banat nu e in Valahia. as propune ca ce-i ce au ciuda pe Recas sa nu mai puna picioru pe acolo nici odata,nici cand merg acas in Valahia!!

naeraM a spus: (iunie 4th, 2015 at 17:11 )

papagalii astia vopsiti violet de la WC ASU spera ca la ei sa vina sponsor Putin,de aia fac pe nebunii

Man a spus: (iunie 4th, 2015 at 20:26 )

Sa nu ne facem iluzii, probabil ca e vb de vreo 200-300.000 de euro, adica i-am plati salariul lui Zicu,dar pe seceta asta sunt bineveniti.

Cristi Brancovan a spus: (iunie 4th, 2015 at 23:00 )

WC ASU ce derbi mai are? Cu Cucuietii din Deal? Cum asezi 4 suporteri ASU pe un scaun? Il introrci invers…

antirob a spus: (iunie 5th, 2015 at 00:16 )

Stirea este incompleta. Este vorba de sectorul posirca al Cramelor Recas – sector care va asigura ca sponsorizare sampania repromovarii peste doua sezoane.
Scatofagilor care se intreaba cu ce sate joaca ASU Politehnica le-as raspunde „Dar Tarlungeni ce-i ma? Capitala cariu judet?”
In final dam cuvantul marelui Florin Calinescu :

https://www.youtube.com/watch?v=hPHFHpbE6K8

naeraM a spus: (iunie 5th, 2015 at 07:42 )

Doar in visele lor cele mai erotice asii spera sa joace si ei vreodata cu Tarlungeni! Dar pana la Tarlungeni e greu de trecut de Giarmata, ca sa nu mai zic de Becicherecul Mic !

naeraM a spus: (iunie 5th, 2015 at 07:46 )

Din pacate marele Florin Calinescu s-a miticizat de tot…….PACAT ! a fost odata timisorean,dar nu mai e demult….dar asii din maneca tot spera ca IN ANII CARE VOR VENI, candva…….nu se stie cand….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top