Festivalul Inimilor aduce la Timisoara 1.200 de artisti!

Iubitorii de folclor din Timișoara nu mai au mult de așteptat. În perioada 8-12 iulie va avea loc, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Inimilor. Evenimentul va reuni artiști din 13 țări.

festivalul inimilor22

Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură Timişoara organizează, și la acest început de iulie, Festivalul Inimilor. Acesta va avea loc în intervalul 8-12 iulie, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor. O adevărată sărbătoare a folclorului mondial, festivalul va aduce la Timișoara peste 1.200 de artiști din 13 țări. La ediția din acest an și-au confirmat participarea valoaroase ansambluri artistice din Bulgaria, Columbia, Georgia, Macedonia, Mexic, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, SUA, Turcia și Ungaria. Din țară vor participa ansamblurile „Doina Gorjului” – Târgu Jiu, „Porolissum” – Zalău, „Ceata Junilor” – Sibiu, „Bihorul” – Oradea, „Bârzava” – Reșița, „Zarandul” – Arad, „Lugojana” – Lugoj, iar din Timișoara, „Banatul”, „Timișul” și „Doina Timișului”. Nu vor lipsi nici formațiile așezămintelor culturale din Bănia, Armeniș, Tudor Vladimirescu, Olari, Pecica precum și cele ale comunităților etnice. Spectacolul de deschidere, care va avea loc pe 8 iulie, va fi susținut și în acest an de de formațiile Ansamblului folcloric „Timișul”, alături de solişti renumiți din Banat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vrea ca toate șantierele autostrăzilor din România să fie supravegheate video. Asta, pentru ca antreprenorii să nu mai tergiverseze lucrările. În plus, oficialul anunță că va face și un top al rușinii pentru firmele care lucrează pe aceste șantiere!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Big Brother pe santiere! Compania de Drumuri pune camere video pe autostrazi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali au votat regulamentul referitor la circulația ambarcațiunilor pe raza Portului Timișoara, de la Uzina de Apă la Podul Modoș. Grupul PSD s-a abținut, spunând că inițiativa trebuie să aparțină Administrației Căii Navigabile, nu RATT. Cu tot cu regulament, un lucru e sigur: transport în comun pe Bega nu vom avea prea curând. De vină e... guvernul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regulament pentru vaporase avem, dar e degeaba. Transportul in comun pe Bega, la mana guvernului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top