Iarba si denivelari pe pistele de biciclisti din zona Closca, la doi ani de la inaugurare / FOTO

Inaugurate acum aproape doi ani și reclamate încă de atunci de timișorenii din zonă, pistele de biciclete din zona străzii Cloșca arată acum ca după război. Acestea sunt crăpate în multe locuri și iarba crește în voie. Lucrarea e în garanție, iar societatea primăriei ar trebui să intervină.

piste biciclete strada closca6

Lucrările pe porțiunea Bd. Cetății – str. Ovidiu Balea, pe o lungime de 1,7 kilometri, au costat 8,8 milioame de lei, proveniți în cea mai mare parte din fonduri europene. Șoseaua a fost extinsă la patru benzi, au fost amenajate racordurile la străzile laterale, bordurile și trotuarele. Pistele pentru biciclete au fost trasate pe străzile Ovidiu Balea și Crișan, pentru că pe Cloșca nu mai era loc. Șantierul a fost inaugurat în 2013 chiar de două ori, deși a fost terminat cu întârziere. „Este un proiect extrem de important pentru orasul nostru, realizat din fonduri europene. Realizarea efectivă a durat puțin peste un an, au fost anumite dificultăți, dar au fost depășite. Termenul inițial de finalizare a fost 31 mai, nu s-a reușit, dar acum e gata totul, pot să mă declar mulțumit”, spunea primarul Nicolae Robu, în august 2013.

Dacă edilul era mulțumit, nu același lucru se poate spune despre bicicliștii din zonă, care au reclamat de la bun început felul straniu în care au fost trasate pistele. Oamenii au spus că sunt prea multe denivelări și ocolișuri, iar bordurile sunt prea sus, astfel că unii bicicliști mai puțin experimentați au avut probleme cu deplasarea. Robu admitea, la vremea respectivă, că, din acest punct de vedere, mai era de lucru. „Mai sunt de făcut mici ajustări, pe traseul pistelor de biciclete au fost diverse guri de canalizare și este cam disconfortabil pentru bicicliști să coboare de pe biciclete sau să facă cotituri, la 90 de grade, în anumite porțiuni. Vom găsi soluții să îmbunătățim calitatea pistelor de biciclete”, spunea primarul.

Cât de bine au fost făcute „îmbunătățirile” se poate vedea acum, aproape doi ani mai târziu. În afară de faptul că pe pistele de biciclete circulă lejer pietonii, care le găsesc mai confortabile decât trotuarele, traseele pentru amatorii de plimbări pe două roți arată foarte prost. De-a lungul și de-a latul, pistele sunt pline de crăpături, prin care crește deja iarba. Reprezentanții primăriei spun că se vor face reparații, dar nu precizează când. „Lucrarea executată pe str. Cloşca este în garanţie. Toate problemele apărute pe perioada garanţiei, care este de cinci ani, vor fi remediate de societatea care a efectuat lucrările. Aceasta va suporta şi costurile intervenţiilor necesare”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Lucrarea a fost făcută de SDM, firmă care aparține municipalității și de care primarul Nicolae Robu se declară foarte mulțumit. La vremea când era în derulare șantierul de pe Cloșca, SDM era cu un picior în groapă, fiind nevoie de o majorare de capital de aproape un milion de euro, girată de la CL, pentru că nu mai existau nici măcar bani de materiale de construcție.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

NUME a spus: (iunie 10th, 2015 at 10:03 )

o intrebare…?cad ai facut poza nu ai intors capu sa vezi ca in dreapta ii casa noua construita….oare acolo materialele si betonul le-a adus cu bicicleta in curte…?:))))

LA BRUTARIEE a spus: (iunie 10th, 2015 at 11:25 )

la brutariee cu nesimtii astia, corupti!

Sandy a spus: (iunie 11th, 2015 at 16:15 )

Asta se întâmplă pentru că treaba-i făcută de mântuială și materialele se fură sau au fost schimbate cu altele de mai proastă calitate. Diferența de preț intră în anumnite buzunare, că așa se explică și vilele care apar între proprietățile celor ajunși în posturile-cheie. Tot așa se întâmplă și cu asfaltările de pe străzi. Nu se toarnă, intenționat, stratul de protecție pentru asfalt, ca lucrarea să se strice în câtea luni și să poată interveni tot ei cu reparațiile. Alți bani, alte distracții.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top