Lefkada, un paradis salbatic, cu plaje superbe / FOTO

E sezonul vacanțelor și, cu cât aerul din orașe este mai fierbinte, cu atât gândul la apa mării este tot mai tentant. Iar dacă aceasta scaldă unele dintre cele mai frumoase plaje într-un mic paradis terestru, putem avea un concediu de poveste!

Aghiofilli

Lefkada este una dintre cele mai frumoase insule greceşti la Marea Ionică. Peisaje mediteraneene, plaje nesfârşite, vegetaţie luxuriantă, sate tradiţionale, toate acestea reprezintă succesul garantat al unei vacanţe reuşite. Nicăieri în Grecia nu pot fi găsite şapte plaje într-un singur loc, autentice şi sălbatice, ca pe coasta vestică a Lefkadei. Bogate în istorie şi cultură, numeroasele localități ale insulei sunt plasate într-un decor natural magnific, cu dealuri şi munţi, peşteri, cascade și izvoare. Cel mai mare oraş este Lefkada, situat în nord-est și construit in jurul unui port natural. Oraş primitor, tipic grecesc, cu numeroase taverne și magazine de suveniruri, Lefkada este punctul de plecare către toate staţiunile insulei.Dintre locurile superbe pe care vă propunem să le vizitaţi în timpul vacanţei pe insula sunt Nidri, Sivota, Eglouvi, Nikiana, Poros sau Agios Nikitas.

Lefkada este un adevărat paradis pentru iubitorii sporturilor de apă: de la ski nautic, fly-fish, banană, crazy sofa, la zboruri cu parapanta, aici totul este posibil. Pentru a continua lista lucrurilor îndrăznețe, scufundările vă deschid poarta spre lumea subacvatica din Marea Mediterană. Sunteți așteptați să petreceți zile fabuloase, făcând o incursiune în mitologie și istorie de-a lungul coastelor insulei, pe parcursul unor croaziere de o zi pe mare. Timpul petrecut pe plajă, înotul în apele de cristal sau, pur și simplu, satele tradiționale la care se adaugă ospitalitatea greacească vă garantează o vacanță de poveste.

Printre cele mai renumite atracţii ale insulei se numără chiar capitala Lefkada, oraș construit în timpul veneţienilor (1684-1797) şi care reprezintă intrarea principală a insulei. Simbolul insulei Lefkada este Porto Katsiki, una dintre cele mai frumoase plaje din întreaga Grecie. Mănăstirea Faneromeni este o oază de linişte şi spiritualitate. Este situată departe de agitaţia plajelor şi a staţiunilor şi oferă clipe de linişte şi recreere vizitatorilor. Centrul de sporturi nautice din Nidri este un adevărat paradis pentru cei care iubesc sporturile în apă şi jocurile. Agenţia de turism Ultramarin vă invită în paradisul sălbatic al Greciei, pentru un sejur complet de relaxare, voie bună, plajă şi amintiri dintr-un peisaj de vis. Mai mult, preturile pentru un sejur pornesc de la 85 euro/persoana. Detalii găsiţi aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI

Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!

Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mare atenție ce postați pe Facebook de acum încolo! După ce au terminat cu răufăcătorii de pe străzile din Timișoara, polițiștii locali anunță că vor trece la amendarea celor despre care consideră că îi jignesc pe rețelele de socializare! Pățania lui Corneliu Vaida e doar prima dintr-un șir care poate deveni interminabil.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politistii locali din Timisoara, domnisoare de pension: Nu mai suporta jignirile pe Facebook si trec la amenzi!
Are experiență, notorietate, reprezintă aproape jumătate din populația Timișului, e tolerant și iertător. Sunt motivele pentru care Nicolae Robu crede că trebuie să fie președintele filialei PNL Timiș. El și-a anunțat în detaliu și echipa din care spune, din nou, că face parte și Marilen Pirtea. Candidează, nesusținuți de Robu, și foști lideri de filială, precum Viorel Coifan sau Ovidiu Drăgănescu, dar și unii primari.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis se pregateste de alegeri: cine vrea functii si pe cine anunta Robu in echipa lui / LISTA CANDIDATI
Traficul pe Calea Martirilor ar putea fi deschis oficial luni, 24 aprilie. Este ultimul termen avansat de Primăria Timișoara, însă planurile ar putea fi date peste cap de meteorologii. Se anunță ploi și vreme foarte rece în zilele următoare. Circulația în zonă este restricționată de anul trecut, de când a început șantierul pentru extinderea la patru benzi a șoselei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca un termen pentru deschiderea traficului pe Martirilor. Vremea nu tine cu primaria
Câteva ore departe de lumea dezlănțuită, într-un cadru natural pitoresc, începute cu un mic dejun tradițional bănățen. De asta veți avea parte, dacă alegeți să petreceți o zi în zona Margina. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) și autoritățile locale au pus la cale un proiect care își propune să atragă turiști care să descopere frumusețea acestei părți de Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mic dejun la Margina sau cum sa descoperiti o zona frumoasa, dar uitata a Timisului
Unul dintre contestatarii cei mai cunoscuți ai șefului Poliției Locale, dar și ai primarului Nicolae Robu, s-a trezit că trebuie să dea cu subsemnatul pentru niște postări de pe Facebook! Corneliu N. Vaida a fost invitat la sediul Poliției Locale pentru a da explicații legate de o fotografie cu mașini ale „localilor” parcate ilegal.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chemat sa dea explicatii la Politia Locala pentru ce posteaza pe Facebook! Ireal de ce ar putea fi sanctionat
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş va organiza un nou seminar dedicat mediului de afaceri local. De această dată, parteneri ai acţiunii vor fi cei de la Direcţia Regională Vamală Timişoara. Cei prezenţi la discuţiile programate joi vor afla noutăţi despre vămuirea centralizată, despre statutul de agent economic autorizat şi despre simplificarea declaraţiilor vamale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noutati din domeniul vamuirii, intr-un seminar la CCIAT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top