Perchezitii la Gino Manzotti, un politist si interlopi, intr-un dosar de prostitutie!

Procurorii DIICOT Timișoara și mascații au descins, joi dimineață, la mai multe adrese din Timișoara și Arad. Printre adresele vizate, casele lui DJ Gino Manzotti, fondator al trupei DJ Project, și ale unor interlopi, dar și locuința unui polițist de la Secția 1 Timișoara. Dosarul în care au loc aceste percheziții vizează o vastă rețea de trafic de persoane și prostituție.

perche opi

Este vorba de mai multe percheziții percheziții, la membrii unei rețele de „pești” care plasau fete, inclusiv, susțin anchetatorii, minore, eleve de liceu. Șeful proxeneților ar fi Paul Mânzu, un interlop din Timișoara, în locuința căruia s-ar fi desfășurat, de altfel, și unele partide de sex plătit. Acestea se „comandau” de cele mai multe ori prin telefon și aveau prețuri foarte piperate, mai ales că, spun anchetatorii, clienții aveau și cereri speciale. Printre locuințele percheziționate se numără și cea a lui Gino Manzotti, unul dintre fondatorii trupei DJ Project, dar și a lui Ovidiu Gîțan, polițist la Secția 1, aflat în atenția publică nu mai departe de acum câteva luni, când a refuzat să primească șpagă. Cei doi ar fi apelat la serviciile unora dintre fetele exploatate de proxeneți. Printre clienții acestora s-ar mai fi numărat oameni de afaceri, dar și un judecător, chemați, de asemenea, la audieri la DIICOT. Tot pentru audieri vor fi aduse și câteva zeci de fete, dintre care unele nu ar avea mai mult de 15 ani. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro) (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anonim a spus: (June 20th, 2015 at 21:23 )

șantaj de ceva vreme cu femei , nu existã ! . poliţia exemplu m.a.i s-au bucurat și ei la bani . prostituate minore sex ฯnal și oral . ฯãrfe la prima apariţie dupã cinci minute sex total . in romãnia dupã primii urmeazã rândul numãrul doi pentru a avea grijã de ele , droguri , plãceri , sex , bani .
oare cine ? .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Arena „Gheorghe Rascanu” din Ronat, adusa in lumea civilizata cu 180.000 de euro

Dacă toate merg bine, din noul sezon, Timișoara Saracens se va întoarce în Ronaț, pe o bază sportivă civilizată. Primăria Timișoara pune la bătaie 180.000 de euro pentru reparații și igienizări la tribune, vestiare, grupuri sanitare și suprafața de joc. Până atunci, rugby-ul s-a mutat la stadionul „Dan Păltinișanu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arena „Gheorghe Rascanu” din Ronat, adusa in lumea civilizata cu 180.000 de euro
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timisul, pe locul II in tara la rata angajarilor. Ultimul e Giurgiu, județ care da cei mai multi membri in guvern

Bucureștiul are cei mai mulți angajați la nivelul țării, având și cea mai mare rată de angajare, aproape 51% dintre bucureșteni având un job. Timișul se află pe locul II în acest top la coada căruia se află județul Giurgiu. Acesta din urmă este județul care dă doi miniștri actualului guvern, mai mulți secretari de stat, iar baronul locului este președinte executiv al PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul, pe locul II in tara la rata angajarilor. Ultimul e Giurgiu, județ care da cei mai multi membri in guvern

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bucureștiul are cei mai mulți angajați la nivelul țării, având și cea mai mare rată de angajare, aproape 51% dintre bucureșteni având un job. Timișul se află pe locul II în acest top la coada căruia se află județul Giurgiu. Acesta din urmă este județul care dă doi miniștri actualului guvern, mai mulți secretari de stat, iar baronul locului este președinte executiv al PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisul, pe locul II in tara la rata angajarilor. Ultimul e Giurgiu, județ care da cei mai multi membri in guvern
Mai stăm un pic cu amenzile care vor ajunge acasă la vitezomani și teribiliști! Există o dispută între poliție și primărie pe această temă, dar edilul șef Nicolae Robu spune că nu vrea să intre în polemici. Un lucru e cert: nu se știe de când și dacă vor fi sancționați cei surprinși de radare și camerele video care monitorizează traficul în Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Usor cu radarul! Robu sustine ca aplicarea amenzilor tine de vointa Politiei
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top