Protest anemic contra modificarilor de cod penal / FOTO

Asociația M10, filiala Timiș, Societatea Timișoara, SPICC și Asociaţia Civică şi Umanitară Mâna Ajutătoare (ACUMA) au organizat marți seară, pe răcoare, un protest împotriva intenției parlamentarilor de a schimba Codul Penal. Doar vreo 20 de persoane au răspuns însă apelului.

protest M10 pentru egalitate in fata legii34

Nimic nu pare să-i mai revolte pe timișoreni. După semi-eșecul protestelor împotriva defrișărilor ilegale, organizate acum câteva săptămâni, nici mitingul programat marți seară, contra anunțatelor modificări ale Codului Penal, n-a avut mai mult succes. Pus la cale de Asociația M10, filiala Timiș, adică oamenii Monicăi Macovei, Societatea Timișoara, SPICC și Asociaţia Civică şi Umanitară Mâna Ajutătoare (ACUMA), protestul din fața prefecturii a adunat doar o mână de oameni. Purtând pancarte pe care scria „Fără imunitate”, „Egali în fața legii”, „Jos labele de pe justiție” sau „Lista penalilor pe sediile de partid”, oamenii s-au plimbat pașnic pe treptele din fața Palatului Administrativ și apoi au plecat acasă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gheo a spus: (June 17th, 2015 at 12:39 )

Si procuroarea comunista unde este ? a trimis inaintare/a asta de tot rasul/plinsul ,spitalul de nebuni e aici ?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Toamna cu alegeri in PNL Timis. Groza, Roman si Nica ar putea fi iar sefi de organizatii

PNL Timiș se pregătește de noi alegeri în toamnă. Organizațiile de tineri, femei, studenți și pensionari vor avea noi șefi. Foarte probabil, până la finele anului, vor fi alegeri și în localitățile în care, în luna mai, președintele Nicolae Robu a decapitat conducerile, îndepărtând o parte din primarii „disidenți”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamna cu alegeri in PNL Timis. Groza, Roman si Nica ar putea fi iar sefi de organizatii
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Crenvurstii pentru copii: intre prea multa sare, mazare si extract de sfecla

Mult prea sărate și cu mult prea puțină carne – așa sunt cele mai multe sortimente de crenvurști pentru copii care se găsesc în magazinele românești. Și, dacă nu au carne, au piele și... mazăre! În plus, la fabricarea lor se folosesc aditivi care, în unele țări, sunt interziși.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crenvurstii pentru copii: intre prea multa sare, mazare si extract de sfecla

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mutarea stației de măsurare a calității aerului din calea tramvaiului 7 stă pe loc, deși a fost „pasată” de la primărie la dezvoltatorii mallului din Calea Șagului. Aceștia nu au făcut încă studiul cerut de Ministerul Mediului. În septembrie se fac doi ani de când au fost montate liniile de tramvai pe care nu circulă nimic.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul tot nu ajunge la mallul din Calea Sagului. Sunt aproape doi ani de cand au fost trase liniile
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top