Boschetari, maidanezi si curse de masini, problemele din zona Aradului – Lipovei – Mehala

Persoanele fără adăpost, câini fără stăpân și motoarele turate pe timp de noapte sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă locuitorii din cartierele Aradului, Bucovina, Lipovei, Circumvalațiunii și Mehala. La această concluzie au ajuns polițiștii locali.

om

Polițiștii locali au continuat acțiunile în cartierele orașului, demarate la începutul acestei luni. De această dată au fost efectuate verificări în cartierele Aradului Est, Aradului Vest, Ion Ionescu de la Brad, Bucovina. În timpul verificărilor au fost depistate 12 autoturisme abandonate, șapte rampe clandestine de deșeuri, trei construcții improvizate din lemn, lucrări de construcţii fără a fi afişat la vedere panoul de identificare, grămezi de pietriş și nisip neridicate rezultate în urma lucrărilor de asfaltare, terenuri cu vegetaţie necosită. Problemele ridicate de cetățeni se referă la faptul că unii locatari îşi plimbă câinii fără să adune dejecţiile, iar în parcul situat pe Aleea Arcaşilor se consumă băuturi alcoolice şi se tulbură liniştea publică. De asemenea, pe str. Liniştei nr. 2 se află o casă părăsită, unde s-au adunat persoane fără adăpost care fac multă mizerie, iar pe străzile Bucovina și Aleea Hotinului sunt câini fără stăpân. Mai mult, în Piaţa Silistra se vând produse agroalimentare expirate. De asemenea, pe Calea Aradului sunt probleme, pe timpul nopţii, din cauza curselor de mașini și mootociclete. În urma constatărilor la fața locului au fost aplicate și 20 de sancțiuni pentru fapte legate de curățenie, consum de alcool, parcări neregulamentare etc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Arena „Gheorghe Rascanu” din Ronat, adusa in lumea civilizata cu 180.000 de euro

Dacă toate merg bine, din noul sezon, Timișoara Saracens se va întoarce în Ronaț, pe o bază sportivă civilizată. Primăria Timișoara pune la bătaie 180.000 de euro pentru reparații și igienizări la tribune, vestiare, grupuri sanitare și suprafața de joc. Până atunci, rugby-ul s-a mutat la stadionul „Dan Păltinișanu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arena „Gheorghe Rascanu” din Ronat, adusa in lumea civilizata cu 180.000 de euro
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

In aproape 40 de localitati din Timis, vorbitul la telefon s-ar putea sa va arda la buzunare

Mare atenție pe unde circulați și cât vorbiți la telefon! ANCOM că, dacă aveți serviciul de roaming activat și sunteți în apropiere de graniţă, este posibil să „săriți” pe o reţea din ţara vecină şi să plătiți inclusiv pentru apelurile pe care le primiți. În Timiș sunt aproape 40 de localități în această situație.
Citeşte tot articolul Citeste articolul In aproape 40 de localitati din Timis, vorbitul la telefon s-ar putea sa va arda la buzunare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai stăm un pic cu amenzile care vor ajunge acasă la vitezomani și teribiliști! Există o dispută între poliție și primărie pe această temă, dar edilul șef Nicolae Robu spune că nu vrea să intre în polemici. Un lucru e cert: nu se știe de când și dacă vor fi sancționați cei surprinși de radare și camerele video care monitorizează traficul în Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Usor cu radarul! Robu sustine ca aplicarea amenzilor tine de vointa Politiei
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top