Gheorghe Ciobanu a fost inmormantat, sute de oameni au asistat la funeralii

Sute de oameni l-au condus, joi, pe ultimul drum pe cel care a fost deputatul Gheorghe Ciobanu. Acesta a încetat din viață în urma unui infarct, chiar în ziua în care ar fi trebuit să plece în concediu. Ciobanu ar fi împlinit 51 de ani în luna septembrie.

inmormintare ciobanu1

Liniștita stradă Glad a cunoscut, joi, o forfotă total străină, în restul zilelor, celor care locuiesc aici. O mare de oameni a venit să-l conducă pe ultimul drum pe cel care a fost Gheorghe Ciobanu. Cortegiul funerar a plecat, puțin după miezul zilei, din fața hotelului pe care îl deținea Ciobanu, spre cimitirul Rusu Șirianu. Zona a fost total blocată de mașinile parcate pe toate străduțele din apropiere, traficul desfășurându-se sub supravegherea polițiștilor. Slujba de înmormântare a fost oficiată de episcopul vicar Paisie Lugojanul, alături de un sobor de preoți. Din cortegiul funerar au făcut parte Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș, Titu Bojin, președintele CJ Timiș, Călin Dobra și Florian Zanfir, vicepreședinții CJ, prefectul Eugen Dogariu, mai mulți consilieri locali și județeni, primari și parlamentari, atât de la putere, cât și din opoziție. Liberalii au fost reprezentați, printre alții, de copreședintele PNL Timiș, Dan Popa, dar și de deputatul Alin Popoviciu.

Gheorghe Ciobanu a murit în dimineața de 28 iulie, chiar în ziua în care ar fi trebuit să plece în concediu. El s-a născut în 22 septembrie 1964, în comuna Crâmpoia (Olt), era căsătorit şi avea trei copii. Între anii 1999 şi 2001 a fost director al Direcţiei Regionale Vamale Timiş, iar în 2002 şi 2003 a fost director executiv al Poli AEK Timişoara. În 2007 a ocupat, pentru scurt timp, funcția de subprefect, iar în intervalul 2007-2008 a fost consilier local. În 2008, Gheorghe a intrat în parlament, fiind deputat inițial din partea PDL, iar ulterior, din partea PSD.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu

După ce Nicolae Robu şi-a prezentat de mai multe ori echipa care l-ar susţine la alegeri, contracandidatul său Alin Nica a venit cu propria listă. Sunt nominalizați cei 23 de primari care îl susţin la alegeri, inclusiv toţi cei şapte edili de oraşe. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, şi primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, sunt revendicaţi de ambii candidaţi la şefia PNL Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand

Retim a anunțat, la începutul lunii aprilie, că va împărți gratuit aproximativ 7.000 de pubele galbene noi, destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Toate acestea vor ajunge, în lunile următoare, la blocurile din Timișoara, pentru ca locatarii să nu mai încurce containerele. Compania de salubritate anunță pe ce străzi va distribui, săptămâna viitoare, astfel de pubele.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Retim a anunțat, la începutul lunii aprilie, că va împărți gratuit aproximativ 7.000 de pubele galbene noi, destinate exclusiv deșeurilor reciclabile. Toate acestea vor ajunge, în lunile următoare, la blocurile din Timișoara, pentru ca locatarii să nu mai încurce containerele. Compania de salubritate anunță pe ce străzi va distribui, săptămâna viitoare, astfel de pubele.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim imparte in continuare pubele galbene. Saptamana viitoare, alte strazi la rand
După ce Nicolae Robu şi-a prezentat de mai multe ori echipa care l-ar susţine la alegeri, contracandidatul său Alin Nica a venit cu propria listă. Sunt nominalizați cei 23 de primari care îl susţin la alegeri, inclusiv toţi cei şapte edili de oraşe. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, şi primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, sunt revendicaţi de ambii candidaţi la şefia PNL Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica si-a prezentat echipa. Unii membri, revendicati si de Robu
Cele câteva zeci contestații depuse la lista tinerilor care vor primi gratuit teren de casă de la Primăria Timișoara nu au fost soluționate. Nu există o comisie de analizare a contestațiilor, iar regulamentul pentru atribuirea terenurilor nu conține nici o referire la așa ceva. Printre fericiții cu punctaje bune se numără Sanda Greblă sau Cătălin Iapă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inca nu se stie cine primeste teren de casa! Contestatiile depuse la PMT sunt in aer
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top