Masterat unicat la Universitatea de Vest: consiliere si consultanta filosofica

Masteratul în consiliere şi consultanţă filosofică, lansat de UVT, este primul program de acest gen din România şi din zona central-est europeană. Acesta se desfăşoară, în limba engleză, în parteneriat cu programe similare consacrate din Italia și Franța şi cu specialişti din Marea Britanie, Olanda sau Germania.

UVT

În țările civilizate, consilierea şi consultanţa filosofică se aplică pe scară din ce în ce mai largă, de la afaceri, până la probleme strict individuale ale clienţilor, implicând o regândire a valorilor şi credinţelor acestora şi recurgând la metode de rezolvare raţională a conflictelor bazată pe instrumente critic-analitice, argumentative şi dialogale specifice filosofiei. Conceput ca o alternativă a consilierii psihologice, programul este gândit în complementaritate cu specializările oferite de domeniile psihologiei, neuro-ştiinţelor şi psihiatriei, în colaborare cu specialiştii din cadrul acestora. Aria disciplinelor studiate cuprinde un modul filosofic teoretic, unul filosofic, module psiho-medical, de comunicare şi etică practică.

Programul se adresează absolvenților în domeniul științelor umaniste și filosofie, psihologie, medicină, asistență medicală, economie, ştiinţe politice, juridice, precum și altor profesioniști și manageri din sfera corporatistă şi a comunicării. „Oferta noastră se mulează pe cerințele societății. După ’89, țara noastră a fost pusă în fața unei modernizări bruște. S-a implementat un sistem occidental de organizare, s-au creat noi instituții și locuri de muncă, fără a avea însă și o resursă umană pregătită pentru noul sistem. Prin actualizarea ofertei educaționale, aducem noi specializări prin care umplem golurile în competențele cerute de piața muncii”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest. Toate detaliile despre acest masterat pot fi găsite aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara

Dacă tot a „rezolvat” problema întârzierilor autobuzelor și tramvaielor, de ce nu și-ar extinde RATT activitatea? S-ar putea ocupa, de exemplu, de iluminatul stradal și de luminițele colorate de sărbători! Consilierii locali au fost de acord cu realizarea unui studiu prin care acest serviciu să poată fi atribuit direct regiei de transport. RATT ar trebui să devină însă societate comercială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu

Comitetul Executiv al PSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din Cabinetul Mihai Tudose. Lista a fost votată cu o singură abținere, aparținând lui Nicolae Bănicioiu. Din noul executiv vor face parte mai mulți miniștri care au activat și în Guvernul Grindeanu și apoi au votat împotriva acestuia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cabinetul lui Mihai Tudose a fost votat de PSD. Exista vicepremier fara portofoliu
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă tot a „rezolvat” problema întârzierilor autobuzelor și tramvaielor, de ce nu și-ar extinde RATT activitatea? S-ar putea ocupa, de exemplu, de iluminatul stradal și de luminițele colorate de sărbători! Consilierii locali au fost de acord cu realizarea unui studiu prin care acest serviciu să poată fi atribuit direct regiei de transport. RATT ar trebui să devină însă societate comercială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top