Florin Marin va prelua Poli, Iosif Rotariu va fi secund!

Tehnicianul Florin Marin și-a reziliat, luni, contractul cu FC Rapid și urmează să devină antrenor principal la Poli! Informația a fost confirmată de primarul Nicolae Robu, care a anunțat și cine va fi antrenor secund. Clubul timișorean nu s-a înțeles, din punct de vedere financiar, cu alți tehnicieni, contactați în cursul zilei de luni.

flroin marin

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, că Florin Marin a solicitat rezilierea contractului, pentru a putea semna contractul cu grupărea bănăţeană. „Am fost de acord după ce mi-a spus de oferta pe care o are. E dorit la Timişoara, o echipă din Liga I cu alte posibilităţi, şi atunci am fost de acord. Urmează să semnăm şi rezilierea după care ne vom orienta către un alt antrenor”, a spus Moraru, citat de Mediafax. Surse din cadrul grupării giuleştene susțin că oficialii FC Rapid negociază deja cu Dan Alexa, care ar urma să ajungă marți în București, pentru a discuta termenii contractuali. Florin Marin a fost instalat pe banca tehnică a Rapidului în 24 iulie. Poli a rămas fără antrenor vineri seară, după ce Dan Alexa a demisionat în urma înfrângerii cu 0-4 în fața Viitorului Constanța.
UPDATE: Informația a fost confirmată de primarul Nicolae Robu. „Este adevărat că eu și Titu Bojin am agreat propunerea făcută de conducerea executivă a clubului, Liviu Anton și Daniel Stanciu, de aducere ca antrenor principal a lui Florin Marin, în echipă cu Iosif Rotariu, ca secund, și cu un preparator fizic italian. Unul dintre atuurile lui Florin Marin a fost, pe lângă CV-ul său, și acela că a acceptat ca secunzi timișoreni, evident, poliști. Contractul încă nu e semnat, Florin Marin este așteptat marți la Timișoara”, ne-a declarat Robu. Pe de altă parte, reprezentanți ai clubului au discutat, luni, și cu Dorinel Munteanu, Cristiano Bergodi și chiar Petre Grigoraș, însă pretențiile financiare ale acestora au fost considerate inaccceptabile. (sursa foto: www.fanatik.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

teo musante@ pif a spus: (August 24th, 2015 at 20:01 )

Ne-am dat draqu ! Se vede ca suntem “frati” cu aia . Schimb de antrenori ? E ok , Fl Marin are experienta cu retrogradarile . El le-a ” condus” si pe pietrisica si pe hotelul . Sa vina domne aici ca aici e loc ptr oricine vrea sa faca un leu fara a i se cere mare lucru .

pif a spus: (August 24th, 2015 at 20:10 )

nu cred. uluitor. nu se poate.

soryn a spus: (August 24th, 2015 at 20:12 )

Bbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbeeeeeeeeeeeeeee-ul….nea robule… pacat ca ne-ati fraierit cu culori, play-off, si acuma cu flocea cu dorinel… doar cornel dinu, titi dumitriiu si emerich ienei mai lipsesc…
PACAT CA GONITI LUMEA DE LA STADION !

pif a spus: (August 24th, 2015 at 20:20 )

mi-am revenit. trebuie sa fie un truc. decit asta mai bine Dorinel Munteanu. cred ca nici colegul nu-si mai pune foarfeca pe policard in cazul asta. asta trebuie sa fie, altceva nu se poate.

polist a spus: (August 24th, 2015 at 20:21 )

asta e blestem galatean, altfel nu imi explic!:((((

Nu se poate sa iei atatea masuri impotriva publicului si fotbalului.

eu a spus: (August 24th, 2015 at 21:12 )

Baaaaaaaaaaa!!!!! Vi-s nebuni? Cum sa il pui pe ala antrenor? Si ce cauta Rotariu? Dupa ce s-a declarat pe fata anti acs si s-a dat cu ASU ca sa nu mai zic de “nepotu'” dat la dinamo. Vai si-amar!!! Cat putea cere grigoras sau pustai…. Ma lasati?

robule, du-te-n plm a spus: (August 24th, 2015 at 21:17 )

vai de pxxa voastra, bine ca nu e libera mortaciunea aia de puiu iordanescu, ca venea si ala, macar la discutii.
cat timp jegurile de varsta comunistilor, alde bojin, robu, ciuhandu etc conduc si sunt aruncate in fata nu va merge nimic in directia buna. tot vechituri ce raspund bine la butoane si au articulate reactiile tipic comuniste.

INO a spus: (August 24th, 2015 at 21:37 )

BEY! ACUM ȘTIU SIGUR CĂ TIMIȘOARA ESTE BLESTEMATÂ DIN CAUZA PROSTIE CARE BÎNTUIE ACEST ORAȘ!RUȘINE!RUȘINE!DACĂ MAI CONTEAZĂ! MULȚI SPECTATORI VOR PLECA ȘI POLI TIMIȘOARA ESTE TOTUȘI O ECHIPĂ CONDUSĂ DE INCOMPETENȚĂ LA TOATE NIVELELE! CE CAUTĂ ROTARIU CARE A ADUS JIGNIRI PE FAȚĂ ACESTUI CLUB!?CE CAUTĂ MOȘUL ĂSTA!? CARE NU ARE NIMIC ÎN COMUN CU VALOAREA! ASTA DACĂ IAR STANCIU VRĂJITORUL A PUS LA CALE UN TROC!?ȘI ANUME ÎL ȚIN PE ĂSTA VREO 3 ,4 ETAPE ÎI ZIC CĂ NU SÎNT MULȚUMIȚI ȘI DUPĂ ACEEA! HOP CONTRA CHINEZUL! DAR ORICUM LA POLI CU ASEMENEA MANEVRE NU POȚI FACE PERFORMANȚĂ!SPER SĂ FIE MAI MULT DE 300 DE SPECTATORI LA MECI! ȘI ROBU 20,30 % DIN VOTURI SAU DUS AI GESTIONAT GREȘIT CLUBUL POLI TIMIȘOARA FRAIERE!NU TE MAI PRIMESC NICI EU INO ȘI EȘTI STUPID O SĂ RECOMAND TUTUROR SĂ NU TE MAI VOTEZE! EȘTI UN IDIOT!SPER SĂ VINĂ UN PRIMAR SERIOS SĂ ADUCĂ DEMNITATEA ACESTUI ORAȘ ACOLO UNDE ERA CÎNDVA!SPIRITUL MEU VA LUCRA ÎMPOTRIVA SĂ PIERZI ÎN TOT CE FACI! PENTRU CĂ ORICUM NU FACI CE TREBUIE!PENTRU MINE NU MAI EXIȘTI CA ȘI OM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

polistul56 a spus: (August 24th, 2015 at 21:37 )

Mare dreptate a avut MARIAN IANCU cind a spus ca Timisoara nu va face performanta cu asemenea talente la conducere si fara investori.Unde esti tu Iancule.Toti isi bat joc de Timisoara.Trist,trist,trist.S-a distrus un oras intreg.

ape a spus: (August 24th, 2015 at 21:38 )

Era clar de acum cativa ani ca o echipa la care antrenorul e desemnat pe linie politica de catre idiot si de tractorist, nu are cum sa faca performanta. Asta e doar o alta confirmare.

antirob a spus: (August 24th, 2015 at 21:45 )

acu’ fara suparare, Flocea n-ar fi avut loc nici la ASU :)))))

geo a spus: (August 24th, 2015 at 21:56 )

super mutare..liga a 2a sscrie pe noi! ce sa faca mumia asta? ce oameni si in conducerea clubului…nu vezi un grigoras,un Pustai??? e bataie de joc la adresa putinilor suporteri care am mai ramas pe DP!

fan poli a spus: (August 24th, 2015 at 22:04 )

din pacate nu avem ochii sa vedem realitatea..aducem la echpa pe nimeni,.. dovedeste inca o data nestiinta si indiferenta acestui Berlusconi de TIMISOARA:.Domnule primar vreti rezultate cu antrenori adusi din liga a doua oe care nu si doreste nimeni si doriti si indepartarea totala a putinilor supoteri ramasi, a-ti facut alegera perfecta…ion nimicmarin cu rezultate notabile in liga celor care nu cuvanta..ne vedem la anul din nou in liga a doua. hai POLI

INO a spus: (August 24th, 2015 at 22:17 )

BEY!SĂ VEDEM CÎȚI VOR MERGE LA STADION!ROTARIU ALT GUNOI! AR MÎNCA ȘI EL O PITÂ SĂRACUL!ROBU ȘI BOJIN DOI PAPAGALY!SPER SĂ TRECEȚI PE LA DNA!ȘTIU CĂ VĂ TREMURĂ BUDIGÂI DAR NU VREȚI SĂ O RECUNOAȘTEȚI GUNOAIELOR!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

alex a spus: (August 24th, 2015 at 22:40 )

ultimile performante a fosilei ….ceahlaul div B ….otelu div B antrenor?normal florin marin….si cum nu se poate 2 fara 3 urmeaza acs poli…… penibil primare

mircea_tm13 a spus: (August 25th, 2015 at 00:19 )

Stupefiant!… daca acest scenariu devine realitate, nu mai calc pe DP!… trebuie sa-i dam lui Iancu de baut la bulau, se dovedeste a fi cel mai profi investitor la Poli de dupa Revolutie!
Refuz sa cred ca dintre toate numele vehiculate: Contra, Pustai, Bergodi, Grigoras am putea sa alegem cea mai jalnica varianta: Florin Marin; ce-l recomanda? care sunt criteriile?
Deplorabil jalnic, trist.

Marius Dan a spus: (August 25th, 2015 at 00:43 )

Ca de obicei deciziile politice stabilesc viitorul lui Poli. Poate ca antrenorul va avea puterea sa faca ordine in vestiar prin respectul fata de varsta sa, dar schimbarea intregului staff, secunzi si preparator fizic, in mod sigur va da peste cap pregatirea echipei. Speram sa apara rezultate rapid, care sa ne convinga ca alegerea a fost cea mai buna si noi fanii, ne-am inselat. Deocamdata rade intreaga lume fotbalistica din tara de alegerea noastra asa cum se vede la unele posturi de TV. Cu regret, trebuie sa spun ca speram intr-o alegere mai fericita pentru ca am senzatia ca am schimbat pe ”Tanda” cu ”Manda”. Hai Poli !!!

alex a spus: (August 25th, 2015 at 00:46 )

antena 3 a anuntat ca florin marin a fost coleg de clasa cu i.iliescu si pe linie de partid a ajuns la tm:)))))

coman a spus: (August 25th, 2015 at 01:19 )

Deplorabila alegere! Strigător la cer, Cum poți sa-l aduci pe ăsta, antrenor la Poli????Cu părer de rău încep sa le dau dreptate celor de la ASU !!! Cum miticu ăsta de manager, a putut sa-l prosteasca in asemenea hal pe Robu!!! Rad și curcile de noi, vai și amar!!!!

Fan adevarat a spus: (August 25th, 2015 at 07:17 )

Succes domnule Marin, nu luati in seama toti carcotasii, probabil ca cei care va injura sunt taranistii care prefera sa joace la sate. Am incredere ca domnul Primar a luat inca o decizie buna, ca si toate deciziile de pana acum. Cainii latra caravana trece, ne vedem in play off

@Fan adevarat a spus: (August 25th, 2015 at 09:25 )

Glumesti, nu?

XXXLUTZ a spus: (August 25th, 2015 at 09:27 )

il vrem pe IANCU MARIAN INAPOI!!! Sa va blesteme din parnaie jigodiilor. mancati banul public cu nerusinare!!!! vrem demisia tuturor imputitilor din club care stau si freaca menta zilnic pe feisbuc in loc sa lucreze !!!

soryn a spus: (August 25th, 2015 at 09:44 )

Fan adevarat a cui? A lui titu si a psd-ului sau a robului si pnl. Carcotas esti doar tu. Cine cunoaste ceva despre fotbal stie cinei flocea…restul adica unul e un lingau politic… Caravana trece dar unii tot fara caracter raman . .. Sa traiti sefu, da sefu, aveti dreptate sefu… Nici o problema o sa stai mai neinghesuit pe stadion, asta cu conditia sa fi ajuns la meciuri si apoi sa urmaresti meciul nu sa te joci pe mobil cit tea pus seful sa fi prezent la meci… Mai ales ca ai scris primar cu majuscula e clar la ce stana lucrezi …

Fan adevarat a spus: (August 25th, 2015 at 10:07 )

Orzaşilor au trecut 3 ani şi incă nu v-ati impacat cu ideea ca ati pierdut alegerile? Nu mai incercati sa bagati zanzanie, noi, adevarati polisti si timisoreni vom fi pe stadion pentru ca asta fac suporterii devotati, incurajeaza echipa si nu contesta deciziile conduceri. O sa crape fierea in voi pe la sate cand noi vom umple Paltinisanu si vom juca meciuri la cel mai inalt nivel din tara, iar voi veti canta dintre vaci. Polistilor adevarati, ne vedem sambata pe stadion!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

autostrada 1

Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la jumătatea acestei luni ar trebui să putem circula pe încă un tronson de autostradă în Timiş. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a anunţat, la Braşov, că în acest an vor fi deschişi circulaţiei doar cei 15 kilometri din lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva. Aceştia vor lega localităţile Traian Vuia de Margina, scoţând traficul în afara Făgetului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Lugoj – Deva e programata sa fie finalizata in 2017
Peste câteva zile, aveți din nou posibilitatea de a vă alege reprezentanții în Parlamentul României. Partidul Social Democrat vine în fața dumneavoastră cu o echipă de candidați formată din oameni tineri, dar cu experiență, bine pregătiți în domeniile lor de activitate, care trăiesc aici în județul nostru. Considerăm că în Timiș și Timișoara există oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul (P) Stimati timisoreni
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top