Mii de oameni la primul spectacol in aer liber de la Festivalul de opera si opereta / FOTO

După ce au stat efectiv la coadă ca să prindă loc în sala Operei Române la primele două spectacole din Festivalul de operă și operetă, timișorenii s-au înghesuit, duminică, la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor. A fost programat „Scripcarul pe acoperiș”, a cărui poveste a fost urmărită cu sufletul la gură de câteva mii de spectatori.

scripcar

Festivalul de operă și operetă în aer liber, ajuns la ediția cu numărul 11, atrage ca un magnet melomanii timișorenii. În primele două seri, când, din cauza vremii nefavorabile, spectacolele au fost mutate în sala Operei Române, mulți au rămas pe dinafară, deși au stat la coadă minute bune. Duminică seară, spectacolul „Scripcarul pe acoperiș” s-a jucat, așa cum era programat de la bun început, pe scena din Parcul Rozelor. Au asistat în jur de 3.000 de oameni, care au aplaudat furtunos la finalul celor aproape patru ore de poveste. Festivalul continuă și în această săptămână. Vineri, 28 august, va fi „Contesa Maritza”, de E. Kalman, iar sâmbătă, „Turandot”, de G. Puccini, ambele spectacole de la ora 20,30. Duminică, de la ora 11, cei mici sunt așteptați la întâlnirea „Hansel și Gretel”, de E. Humperdinck, iar seara, de la ora 20.30, vine „Voievodul țiganilor”, de J. Strauss.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Petru Andea, numit, la 67 de ani, secretar de stat la Educatie

La sfârșitul lunii februarie, premierul Sorin Grindeanu declara, pentru deBanat.ro, că a făcut șase propuneri unor timișeni pe care îi voia secretari de stat. Unii au refuzat, alții ar fi trebuit să se decidă. Miercuri, 8 martie, unul a fost, în sfârșit, numit: Petru Andea a devenit, la 67 de ani, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petru Andea, numit, la 67 de ani, secretar de stat la Educatie

Sport vezi arhiva Sport

Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare

Înfrângerea de marți seara a baschetbaliștilor timișoreni în fața CSM Oradea (73-92) le-a amintit unora din club de o întâmplare destul de recentă, legată de un joc între aceleași echipe. Astfel, pe 15 februarie, la Sibiu, BC Timișoara pierdea în primul meci din „Final eight” al Cupei României cu Oradea cu un scor aproape identic cu cel de marți: 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timişoara organizează, și în această primăvară, curăţenia generală. Acțiunea începe pe 20 martie, în partea de nord a orașului, și se va încheia pe 4 aprilie, în Calea Moșniței. Nu vor fi colectate, nici de această dată, deșeuri din construcții, iar timișorenii sunt invitați să respecte programarea. În caz contrar, sunt pasibili de amenzi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregatiri pentru curatenia de primavara: ce avem voie sa aruncam, pentru ce luam amenda
Înfrângerea de marți seara a baschetbaliștilor timișoreni în fața CSM Oradea (73-92) le-a amintit unora din club de o întâmplare destul de recentă, legată de un joc între aceleași echipe. Astfel, pe 15 februarie, la Sibiu, BC Timișoara pierdea în primul meci din „Final eight” al Cupei României cu Oradea cu un scor aproape identic cu cel de marți: 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce face Radu Toanca pentru a tine in viata sportul timisorean? Se duce la culcare
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top