Pe motiv ca-i ieftin, Poli a ajuns cu Flocea la gat

La trei zile după demisia cât o demitere a lui Dan Alexa, ACS Poli și-a găsit antrenor. Nu e nici Contra, nici Grigoraș, nici Pustai și nici măcar Dorinel Munteanu. S-a ajuns la soluția de avarie Florin Marin. Că e mai ieftin, iar vistieria clubului e goală. Alegerea lui Florin Marin a căzut ca un trăsnet peste întreaga suflare polistă. Ca un tsunami, rețelele de socializare și site-urile de știri s-au umplut de comentarii negative. Poliști vechi se jură că nu mai calcă pe „Dan Păltinișanu”, alții își dau foc la policarduri, iar mai toată lumea o vede pe Poli înapoi în Liga a II-a. E o reacție vehementă cum nu cred că am mai văzut la Timișoara de la mitingurile anti-FRF, contra Mircea Sandu. Glumind puțin, există și o parte bună și în această avalanșă de critici, și anume că abia acum am observat că Poli are totuși mulți suporteri. Sau avea, după venirea lui Flocea?

flocea

În orice caz, reacția unanim negativă la mutarea cu Flocea ar trebui să-i dea mult de gândit primarului Nicolae Robu. Nu spun că trebuie făcute sondaje de opinie, chiar și măsluite pe Facebook, când se aduce un antrenor nou. Dar chiar și la cluburile private, de patron, vocea suporterilor este luată în seamă. Fiindcă ei își aduc o contribuție la vistieria clubului, ei umplu (sau nu) stadionul și ei încurajează echipa. Un patron nu vrea să se trezească cu tribunele goale, numai pentru că ia o decizie neagreată de suporteri. Cu atât mai mult, la o echipă susținută de la bugetul local, respectiv și din banii timișorenilor, vocea suporterilor trebuie luată cu atât mai mult în serios. Poate Robu să spună acum că poliștii adevărați nu sunt cei de pe Facebook, ci aceia de pe stadion. Personal, cred și eu că există și viață, și chiar oameni, inclusiv dincolo de Facebook. Dar nu știu dacă și-ar permite să spună la fel un primar care conduce orașul prin intermediul Facebook. Oricum, greu de spus ce va face noul antrenor în plan sportiv, dar, în mod clar, Timișoara are de suferit mult la capitolul imagine. Ca să nu mai spun că ne-am putea întoarce la tribunele dezolant de goale.

Cum s-a ajuns în această situație? Am înțeles că din cauza banilor și a timpului care presa. N-o fi fotbalul un sport al minții, dar și aici trebuie să te gândești la mutări viitoare, în funcție de fenomene previzibile. Or, plecarea lui Alexa era de prevăzut de ceva timp. Așa că era obligatoriu să ai în buzunar o soluție mai bună. În schimb, câteva zile s-a bâjbâit până s-a găsit această soluție pentru care unii poliști adevărați au avut coșmaruri deja. E adevărat, nu sunt bani, un lucru care nu prea se face public. Dar nu sunt bani și fiindcă au fost aduse aici mai multe relicve fotbalistice plătite regește. Asta e una la mână. În al doilea rând, există hotărâre de consiliu local (sau mai multe?) privind alocarea unor fonduri clubului. Ea/ele n-a(u) fost pusă/e în aplicare, în urma unui diferend între Curtea de Conturi și primărie. Și n-a fost pusă în aplicare, fiindcă responsabilii primăriei nu au „cojones”, cum ar spune spaniolii. Dacă au legea de partea lor – lucru pe care-l susțin de altfel – ar trebui să ia taurul de coarne și să dea banii la club. Același primar căruia acum îi e frică să aplice o HCL spunea, nu mai departe de acum o lună, că obiectivul lui Poli este, a fost și rămâne cupele europene. Cu ce bani? Adică vrei și echipă bună, și pe gratis, și cupe europene, ceea ce e foarte greu. Iar dacă în urma acestei zgârcenii amestecate cu lipsa de curaj Poli ar ajunge din nou în Liga a II-a, lucrurile vor lua o turnură catastrofală. Fiindcă nu știu dacă va mai exista putința unei noi reveniri.

În final nu pot să nu remarc și o anumită ipocrizie printre unii suporteri. Doar la unii, fiindcă, în mare, au dreptate, imaginea Timișoarei fiind clar pătată prin aducerea lui Florin Marin. Acuzele la adresa lui abordează în mare parte latura morală a individului (membru al Cooperativei, sifonar la Secu etc.). Dar câți din acești oameni s-au revoltat însă când un membru marcant al Cooperativei, precum Gheorghe Chivorchian, a fost pus șef la club? (Ca să nu intru în zona politică și să întreb câți au votat un senator de Timiș securist sadea?) Da, cu Chivo au fost rezultate, va fi reacția, care nu mai are de-a face cu moralitatea. Dar dacă vom învinge în următoarele meciuri, cu Chiajna și cu Steaua, îl spălăm și pe Flocea, așa ieftin cum e?

PS. Și apropo de soluții ieftine și nu neapărat proaste. Îl aveam în preajmă pe Alin Artimon, care n-a făcut treabă rea pe unde a mers. Dar poate acesta nu agreează șmenurile cu Stanciu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

flo a spus: (august 26th, 2015 at 11:58 )

Timisoara are de suferit la capitolul imagine?…pe bune?…participam la un concurs de miss?…imaginea fotbalistica a Timisoarei e praf de eva vreme…si faptul ca suntem cu 5 puncte asta e mai aiurea decat Flocea.BTW….abia astept sa vad cum o reactioneze oamenii daca flocea indreapta corabia

blue a spus: (august 26th, 2015 at 12:41 )

Sa compari cele cateva postari pe tema flocea cu mitingurile anti frf la care au participat cateva mii de persoane, da dovada de o prostie crasa.

INO a spus: (august 26th, 2015 at 12:57 )

BEY!SA FĂCUT ROCADA MARIN -ALEXA! URMĂTOARELE MARIN -CONTRA CHINEZUL!DE ACEEA STANCIU, ROTARIU ȘI ROBU TREBUIE SĂ PLECE!DECI GÎNDIȚI-VĂ LA FOTBAL ADEVĂRAT PESTE VREO 2,3 ANI! VĂ DAȚI SEAMA CE MULT ÎNSEAMNĂ O DECIZIE LA ORICE NIVEL SĂ FIE DREAPTĂ ȘI IMEDIAT IMPLEMENTATĂ SAU CA ȘI ROBU STRÎMBĂ ȘI CARE ADUCE MARI DEZAVANTAJE TIMIȘOAREI CA ȘI ORAȘ DE FRUNCE ȘI CINSTE A ȚĂRI!ORICE AR CÎȘTIGA POLI TOT ÎNTR-UN PICIOR RĂMÎNE!NU SA CONSTRUIT NIMIC PE LUNGĂ DURATĂ ȘI CARE SĂ FACĂ PLĂCERE PUBLICULUI ȘI ORICĂRUI TIMIȘOREAN CARE LOCUIEȘTE ÎN ORAȘUL DE PE BEGA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

floare a spus: (august 26th, 2015 at 22:29 )

Parcă era vorba că vine și un preparator fizic italian cu experiență în liga 1 !

anteconbega a spus: (august 28th, 2015 at 08:34 )

@ (Ca să nu intru în zona politică și să întreb câți au votat un senator de Timiș securist sadea?)@
Despre cine este vorba, domnule Sasu? Ce curaj, ce curaj!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top