Petrecere in avion, in weekend, la Buzias / FOTO

Legenda spune că ar fi fost folosit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, când se afla în zona Timișoarei. Cât adevăr e în această poveste nu mai contează, cert este că vechiul avion Lisunov a devenit, în timp, una dintre atracțiile Buziașului. Pentru că se împlinesc zece ani de când a fost reabilitat, urmează trei zile de petrecere.

Terasa-avion din Buziaș face petrecere aniversară! Se împlinesc zece ani de când aeronava aflată într-o stare avansată de degradare a fost reabilitată și transformată într-un loc care a devenit unul dintre punctele de atracție ale „Stațiunii Inimii”. Este vorba despre un Lisunov sovietic, o copie aproape identică a faimosului Douglas DC3 american, iar în zonă s-a spus că ar fi fost unul dintre avioanele liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. El a ajuns în Buziaș în 1978, în stare de funcționare, și a fost amenajat ca bar în parc. În 1986, avionul a fost mutat în apropierea Hotelului Silvana, unde a început degradarea. După 1990 a urmat potopul: aparatura de la bord a fost furată, au dispărut elemente ale cozii, proiectoarele montate în aripi sau mobilierul. În 2005, avionul, o ruină numai bună de dus la fier vechi, a ajuns în proprietatea unei firme private care a avut curajul să facă aici investiții serioase. Acum, în interiorul avionului funcționează un bar, iar vara există o terasă cochetă. În perioada 21-23 august, aici va avea loc prima ediție a Zilelor Avionului. Sunt programate concerte de blues, pop și rock, iar participanții vor avea parte de diverse surprize culinare. În plus, curioșii vor putea asculta istorisirile unora dintre cei care au participat în urmă cu 40 de ani la transportul avionului de la Timișoara la Buziaș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (August 21st, 2015 at 10:02 )

Pe cand o petrecere in Camion ,asa da ,cine a zis ca romanii au mai putine sarbatori decat europenii ,hai fratilor sa-i depasim,productivitatea ne permite .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Roxana Iliescu a fost demisa, nu si-a dat demisia de la presedintia PMP Timis

Motivând că are foarte mult de muncit pentru binele judeţului, vicepreşedintele CJ Timiş, Roxana Iliescu, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider interimar a PMP Timiş. Un mare neadevăr, fiindcă Iliescu a fost destituită din funcţie cu votul cvasiunanim al conducerii PMP Timiş. Mai exact, 33 de membri din 34 au votat pentru demitere.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roxana Iliescu a fost demisa, nu si-a dat demisia de la presedintia PMP Timis

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara Saracens pierde la masa verde si e amendata cu 30.000 de euro!

Un comitet disciplinar independent convocat de organizatorii Challenge Cup a dat miercuri „sentința”: Timișoara Saracens nu a făcut ce trebuia făcut pentru pregătirea și protejarea suprafeței de joc a Stadionului „Dan Păltinișanu”, clubul încălcând regulile de desfășurare a competiției.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara Saracens pierde la masa verde si e amendata cu 30.000 de euro!
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Mesaj anti-gratiere de la Timisoara: In democratie, hotii stau la puscarie! / FOTO

În jur de 100 de oameni au protestat miercuri seară în Piața Victoriei, în ziua în care guvernul a scos în dezbatere publică două proiecte de grațiere, respectiv modificări ale Codului Penal. Dacă acestea vor intra în vigoare, politicieni, oameni de afaceri și diverși funcționari condamnați sau anchetați vor scăpa basma curată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj anti-gratiere de la Timisoara: In democratie, hotii stau la puscarie! / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Posta Romana are, in sfarsit, un oficiu special pentru firme

Oficiul poştal din zona Sălii Olimpia din Timişoara a fost transformat, special pentru a atrage noi clienţi. Dacă pe zona persoanelor fizice Poşta Română stă relativ bine, mai rău e atunci când vine vorba de mediul de afaceri. Tocmai pentru a atrage firmele, a fost amenjat noul Oficiul Poştal Business, o premieră în Timiş.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posta Romana are, in sfarsit, un oficiu special pentru firme

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O firmă a omului de afaceri Dorin Epure continuă să stea ilegal în Bastionul Theresia, deși contractul de închiriere cu CJ Timiș, proprietarul spațiului, este expirat de 11 luni. Într-unul dintre localuri, aproape nimic n-a fost mutat de la locul lui. CJ Timiș a apelat la instanță pentru a-l evacua pe Epure, dar, între timp, nu-și poate scoate la licitație proprietățile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faimosul Epure, greu de scos din Bastionul Theresia / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top