Poli a pierdut doua puncte mari cu Universitatea Craiova

Poli Timişoara a bifat al doilea joc fără să fie învinsă, dar a făcut doar egal (1-1) cu Universitatea Craiova, într-un joc pe care elevii lui Dan Alexa l-au avut în mână. Neinspirata modificare a lui Croitoru cu Rufino, în a doua parte a reprizei secunde, le-a oferit oltenilor să revină în joc şi să restabilească egalitatea.

poli

Prima repriză a fost destul de anostă, cele 30 de grade de grade de afară punându-şi amprenta asupra evoluţiei jucătorilor celor două echipe. Poli a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, dară fără să-şi creeze ocazii mari de gol. Belu-Iordache şi Cristi Bărbuţ, ambii de pe flancul drept, au fost cei mai activi jucători timişoreni în primele 45 de minute. Cei doi au centrat de câteva ori destul de periculos în careul oltenilor, dar fără vreo concretizare. Dan Alexa l-a titularizat pe Croitoru la mijlocul terenului, iar evoluţia celui transferat acum câteva zile a fost destul de bună. Tot la mijloc, faţă de ultimul joc susţinut la Târgu Mureş, a reapărut Melinte, care i-a luat locul lui Ovidiu Popescu, în timp ce Artean a bifat al doilea joc ca titular la Poli. Titular a fost şi spaniolul Llorente, destul de discret pe tot parcursul primei reprize. Fundaşii s-au descurcat bine, mai ales Belu-Iordache, fundaşul cu cel mai mare apetit ofensiv de la formaţia lui Dan Alexa.

Faţă de alte jocuri, Dan Alexa nu a mai efectuat nicio schimbare în prima repriză sau la începutul reprizei secunde. Partea a doua a jocului a fost mult mai spectaculoasă, tot cu Poli mai prezentă în atac şi cu o posesie mai bună decât Universitatea Craiova. Poli a insistat încă din debutul reprizei secunde, iar atacurile susţinute ale timişorenilor au fost răsplătite în minutul 57, când Robert Elek a deschis scorul cu capul prin cel de-al treilea său gol stagional. Dacă în prima repriză Dorin Goga a fost inexistent pe teren, în partea a doua, atacantul a ieşit mai mult în evidenţă, în cele aproape 20 de minute, până a fost înlocuit cu Zicu.

După marcarea golului, Poli a mai cedat din iniţiativă, ceea ce a făcut ca Universitatea Craiova să fie mai prezentă în atac. Fotbaliştii lui Poli au preferat, în cea mai mare parte a timpului, să plece pe contraatacuri regizate excelent de Marius Croitoru, o achiziţie inspirată. Mateiu de la olteni a şutat periculos în minutul 65, dar neamţul Kirschstein a avut o intervenţie care îi confirmă postul de titular în poartă. Elek a fost foarte aproape de al doilea gol câteva minute mai târziu, fiind servit excelent de Croitoru. Schimbarea lui Croitoru din minutul 75 cu spaniolul Rufino nu a adus prospeţime în jocul lui Poli, aşa cum şi-ar fi dorit Alexa. După această modificare, Universitatea Craiova a pus stăpânire totală pe mijlocul terenului, iar pe final Nino Rocha a restabilit egalitatea. Timişorenii nu au mai avut forţa necesară să revină, în timp ce oltenii au fost mai periculoşi în ultimele minute, dar fără să mai înscrie.

Poli Timișoara: Kirschstein, Belu, Luchin, Melinte, D. Popescu, Artean, Llorente (66 Sarmov), Bărbuț, Croitoru (74 Rufino), Goga (58 Zicu), Elek.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (august 15th, 2015 at 20:52 )

Alexa, fa pe antrenorul in alta parte si lasa-ne. incredibil individul asta, nu are habar ce face si ne va duce in Liga 2.

INO a spus: (august 15th, 2015 at 21:04 )

BEY!ROBU! ALEXA OUT! SAU VREI SĂ-L TRIMIT PE BOJIN SĂ O FACĂ!GRIGORAȘ,PUSTAI, CONTRA! ALEXA NU ESTE PENTRU LIGA1!DU TE DRA CU LA CARANSEBEȘ!SAU ÎN LIGAV! BĂ DAR TÎMPIȚI SÎNTEȚI ĂSTA CHIAR ÎȘI BATE JOC DE TIMIȘOARA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

pif a spus: (august 15th, 2015 at 21:10 )

nu schimbarea lui Croitoru cu Rufino a ruinat meciul, ci schimbare lui Zicu cu Llorente. din momentul ala n-am mai putut tine mijlocul. Luchin a gresit decisiv la gol visind in loc sa dea cu capul ca sa indeparteze mingea. sa-l tii pe Artean tot meciul in joc, nici la Caranbeses nu a jucat meciuri intregi e uluitor. Luchin, Zicu, Belu si Barbut la urma dupa min.85, desi a fost cel mai bun jucator al nostru, nu au mai putut sta in picioare. Zicu a jucat 15 min. si a facut intindere ca nu s-a incalzit deloc. era clar ca urmeaza un joc brutal dupa gol, si tu il bagi pe Zicu la mijloc, sa ce, sa faca fente si sa dea pase elegante? Alexa e complect necalificat sa conduca atit technic ca antrenor cit si ca motivator, o echipa de fotbal.
un haos total, Alexa trebuie indepartat, echipa asta nu poate juca fotbal cu el si cu schimbarile lui. un antrenor total depasit de situatie, e greu sa-i mai ceri ceva. e clar ca nu poate oferi nimic.

soryn a spus: (august 15th, 2015 at 21:25 )

alexa trebuie schimbat, dar problema numarul unu si asta nu prea spune nimeni, sau poate nu observa nimeni este pregatirea fizica a echipei, dar si problemele fizice ale jucatorilor care nu le au in urma accidentarilor suferite din cauza adversarilor:
pedro – ruptura musculara
doman – ruptura musculara
scutaru – probleme musculare dupa antrenamente
luchin – probleme musculare si schimbat cu astra dupa 10 minute
zicu – probleme musculare dupa 20 de minute dupa ce intra din postura de rezerva
din pacate echipa nu poate sustine un efort mai mare de 60 de minute, rezervele nu reusesc sa aduca un plus la intrarea in teren si sa vazut diferenta dintre croitoru si ceilalti coechipieri la nivel fizic… problema este la pregatirea fizica necorespunzatoare… la care se adauga si amatorismul la nivelul bancii tehnice … alexa trebuie sa mai antreneze citiva ani la nivel de liga 2, poate chiar 3…

muzo a spus: (august 15th, 2015 at 21:26 )

daca portarul Kirschstein a fost unul din cei mai buni de pe teren, jucind acasa, e cam clar ce echipa avem si ce antrenor.

blue a spus: (august 15th, 2015 at 21:28 )

Ultima moda in politica: sa-ti faci echipa de fotbal … Nae vs. Olguta 🙂
Si nu inteleg ce va luati de Alexa. El doar face ce i se cere.

mihai constantin a spus: (august 15th, 2015 at 21:31 )

Oricit de ageamiu ai fi in fotbal,iti dai seama ca acest Alexa e departe de-a fi antrenor de prima liga!Greseli peste greseli,inlocuiri de jucatori total neinspirate,si probabil ca se doreste ca sa nu mai vina niciun spectator la meci.Sigur ca fiecare om trebuie sa invetze cite ceva,dar nu pe banii nostri,pe care le dam pt.bilete!Sa faca stagiu altundeva,si daca se implineste si se maturizeaza,poate peste citiva ani,sa revina pe banca lui Poli,daca va fi cazul.Cea mai buna solutie este Pustai,pt.a drege cit de cit busuiocul,altfel ne intilnim la matineu,si e pacat si pt.unii jucatori,care sunt f.ok,precum Elek,Croitoru,Barbutz si Kirschstein,acesta din urma fiind din nou excelent.Nici managerul Stanciu nu e de isprava,asa ca daca ai doi cai schiopi,cum sa participi onorabil,la o competitie!

mihai constantin a spus: (august 15th, 2015 at 21:36 )

Sa nu fie bun nici Alvarez,care e responsabil cu pregatirea fizica?Atita l-au laudat unii,ca ar fi fost si la Real Madrid 2…,si iata ca nu e in regula nici cu el!

teo musante a spus: (august 15th, 2015 at 21:41 )

Pacat ca doar in ceasul 25 toti si-au dat seama ca un semianalfabet e pe banca ! zero barat !

@soryn a spus: (august 15th, 2015 at 21:45 )

si atunci il scoate pe Croitoru il baga pe Rufino si pe Zicu care face intindere dupa 20 de minute ca intra fara incalzire in teren. si la urma il baga si pe Sarmov care de cind e aici nu a aratat absolut nimic, ca doar nu-i fundas la inchidere. Sarmov lasa si impresia ca e nepregatit fara forta si viteza, iar in aparare e o catastrofa, nu are habar cum se face un tackling corect. dar dezamagirea totala, de cind a sosit a fost Luchin, o umbra a sa insusi. lent, fara forta, si gafeur la golul incast a aratat ceea ce a jucat si in celelalte meciuri, adica nimic. ce-ti foloseste „experienta” daca livrezi jocuri din astea unde gafezi ca un incepator. sigur presiunea a fost mare, da de aia esti Luchin si nu Seroni pe care nu l-au vrut, nu stiu de ce? mie mi s-a parut ca Goga chiar incepuse sa joace inainte de a fi scos. incep sa ma indoiesc tare de campania asta de transferuri a cuplului Stanciu/Alexa. ma intreb cu ce va juca inlocuitorul lui Alexa, ca e clar ca schimbarea se va produce si inca repede, daca sint destepti.

INO a spus: (august 15th, 2015 at 22:00 )

BEY!VOI CHIAR NU AȚI ÎNȚELES! LA POLI SE JOACĂ PE PRECENIE!ALEXA ȘI TRUPA EXEMPLU NEGATIV PENTRU TOȚI CEILALȚI JUCĂTORII! DECI ALEXA OUT ȘI SĂ JOACE DOAR CINE VREA CINE NU SĂ PLECE!TREBUIE O CURĂȚENIE DE URGENTĂ ORI AM PUSO ÎNAPOI ÎN LIGA2 !UNDE TOT ALEXA A MAI DUS O DATĂ ECHIPA!
ROBU FĂ O SCHIMBARE DE ANTRENOR ORI SÎNTEM DE RÎSUL CURCILOR!
VĂ IUBESC PE TOȚI CEI CARE AȚI VENIT LA MECI ALTFEL AM FI ARĂTAT SINISTRU!ȘI CÎND TE GÎNDEȘTI CĂ BANATUL -TIMIȘOARA -TIMIȘ ESTE TOTUȘI O FORȚĂ A EUROPEI!SCĂPAȚI DE ALEXA ȘI MULTE SE VOR SCHIMBA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Mircea_tm13 a spus: (august 15th, 2015 at 22:04 )

Singurul câștig al meciului de astăzi este Croitoru, care iată la 34 de ani da clasa majorității coechipierilor prin atitudine, determinare si tehnica; bravo lui Stanciu, care înțeleg ca l-a adus/ convins sa vina si despre care eu continui sa cred ca este un foarte bun team manager.
In rest așezarea in teren, retragerea dupa ce dai gol acasă si vrei sa tii de scor, schimbările total aiurea si rezultatul sunt de imputat lui Alexa… Degeaba insistam, nu are „fata” de Liga1 si TREBUIE SA PLECE!
Cu cat mai repede, cu atât mai bine!
In plus, foarte multă lume face referire la jucătorii accidentați si care sunt „out” dupa relativ putine jocuri sau pentru perioade mari de timp… Aici responsabilitatea este a medicului si nu a preparatorului … Cum au făcut arabii facultate in Ro? Cu bani… Cat de buni profesioniști sunt?…

polistu violet a spus: (august 15th, 2015 at 22:08 )

Din pacate trebuie sa le dam dreptate celor de la asu (desi nu-mi plac deloc), aceasta echipa este facuta pt moftul unui primar zabauc, nu are vreo legatura cu Timisoara, o sa fie naveta intre A si B pana se va desfiinta! pacat de banii cheltuiti aiurea, daca se mergea de la inceput cu proiectul suporterilor acum echipa era in B, cu sanse la promovare in A la anul cand erau alegeri, asa cred ca primarul zabauc si acs se vor duce naibii!

@polistu violet a spus: (august 15th, 2015 at 22:14 )

Nu trebuia sustinut nimeni. Treaba unei primarii e alta, nu sa sustina echipe de fotbal. De banii cheltuiti aiurea trebuia facut un stadion, nu doar pentru fotbal.

@polistul violet a spus: (august 15th, 2015 at 22:16 )

aia de la ASU nu vor ajunge nici macar sa faca ABBA. si nu stiu ce s-ar fi schimbat daca promovam dupa 5 ani. ar fi fost alt antrenor? la ASU a fost antrenor ala de-o jucat 12 ani in Italia, si chiar cu succes si tot l-au dat afara dupa doi ani. aici nu-i vorba de cintatul pe margine ci de fotbalul din teren. si fara primar nu merge, habauc sau nu. asta e realitatea.

mario a spus: (august 15th, 2015 at 23:55 )

Cirtu si-a dat demisia azi (conform Look TV), dar Alexa de ce nu si-o da ? Nu observa ca e penibil. Cel mai slab antrenor al lui Poli din ultimii 20 de ani. Nu are o conceptie de joc, face schimbari de jucatori in prima repriza – unde a invatat acest lucru ? Echipa nu rezista decat 60 de minute, cade fizic total.
Domnule primar Robu, in loc sa va scaldati in Marea Mediterana, mai bine ati schimba antrenorul, ca noi, platitorii de bilete, ne-am saturat sa plecam dezamagiti de la stadion.

astral a spus: (august 16th, 2015 at 00:12 )

Nu fiti dezamagiti, e doar a sasea etapa de ghinion. Asa o numeste dl Cosmin Bradu. Alexa e cel mai ghinionist antrenor din Romania. E un antrenor foarte bun dar nu are rezultate, pentru ca e pur si simplu ghinionist. Si totusi a pierdut astazi doua puncte mari. Te contrazici, Bradule! Dar nu-i nimic, vom retrograda cu fruntea sus, pentru ca avem antrenor spurcat de zei sau blestemat de vrajitoarea Omida.

INO a spus: (august 16th, 2015 at 02:05 )

BEY! DACĂ ÎL VEZI PE DAN ALEXA ÎȚI DAI SEAMA CĂ LA CUM ARATĂ ORI E DROGAT OR ESTE O GREȘEALĂ A NATURI! COCOȘAT ȘI FĂRĂ CUR ÎN PANTALONI! NEBĂRBIERIT ȘI POSOMORÎT ȘI LA UN PAS DE SINUCIDERE! MĂ POATE DE ASTA NU L -AU DEMIS! ȘI CUM ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ CARACTER MĂ DOARE ÎN SPIȚ DE VOI AR ZICE ALEXA! ÎNSĂ ECHIPA JOACĂ JALNIC! A VENIT CROITORUL DE LA BOTOȘANI SĂ STRIGE LA JUCĂTORII PE TEREN SĂ ATACE SĂ RĂMÎNĂ LA MIJLOC ȘI SĂ JOACE SUS SĂ NU -I LASE SĂ VINĂ PESTE NOI ȘI TOCMAI ASTA SA ÎNTÎMPLAT CU O ECHIPĂ DE DOI LEI UNDE SE VEDE CLAR CĂCI NU S -A INVESTIT NIMIC! DAR POLI TAM TAM ȘI SU LA NIMIC!BEY FACEȚI BANATUL DE RUȘINE! OAMENII ÎNCĂ UN MECI AȘA ȘI VOR FI 300 DE SPECTATORI LA MECI!ȘI ASTA NE MAI TREBUIE!SINCER MĂ AȘTEPTAM SĂ JUCĂM CEVA ȘI ÎN MECIURI UȘOARE MĂCAR SĂ CÎȘTIGE POLI TIMIȘOARA!
DAR CÎND TE ÎNCURCI CU O ECHIPĂ CA ȘI CRAIOVA CE SĂ MAI VORBIM DESPRE FOTBAL!CÎND AI 1 GOL ÎN LOC SĂ MAI DAI CÎTE POȚI TU TE RETRAGI ÎN APĂRARE ȘI ÎI LAȘI SĂ VINĂ PESTE TINE! NU GREȘIT TOTAL GREȘIT,LUCHIN DEPĂȘIT TOTAL ERA SĂ LUĂM ÎNCĂ 2 GOLURI DIN CAUZA LUI TOȚI STAU PE TEREN ȘI ȘMECHERIA SE DAU ACCIDENTAȚI ȘI SALARIUL LE MERGE ASTA ESTE POLI UNDE SE JOACĂ PE PRIETENII ȘI CU DURERE ÎN PU LÂ DE FOTBAL!CÎND UNII JUCĂTORI VĂD ASTA SÎNT SIGURI CĂ NU LE POATE REPROȘA NIMENI NIMIC!DACĂ PLEACĂ ALEXA SE STRICĂ. GAȘCA NEBUNĂ!ORI JUCAȚI CEVA ORI OUT PRAMATI CA ȘI GOGA, CURTEAN, SARMOV, LUCHIN, ȘI ALȚI CA ȘI EI! ALEXA OUT! ROBU STĂ CA ȘI BROSCOIUL LA MARE ȘI BANI SÎNT ÎN CONTUL LUI POLI LA ZI! RUȘINE CRED CĂ ÎMI BAT JOC DE MINE DACĂ LE ZIC SĂ VĂ FIE RUȘINE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

antirob a spus: (august 16th, 2015 at 03:24 )

inca o data, zeci de mii de suporteri au asistat la meci…asta numarand si scaunele goale.Bravos acesime, halal sa-ti fie!!!

birlic a spus: (august 16th, 2015 at 08:29 )

Am mai spus si continui, Alexa nu mai are ce cauta ca antrenor la echipa ,palaria e prea mare pt. el ,basca faptul ca odata cu prima vedeta din aparare dupa ce sa insurat ,D-l Luchin ,nu mai joaca nimic ,e al doilea meci pierdut pe mana lui :la Dinamo si acum cand a scos o minge in corner cand nu trebuia si cand a sarit pe sub minge la centrare ,ce mai vreti?de vedete nu ducem lipsa .

uiuiuiiuiu a spus: (august 16th, 2015 at 09:07 )

interesant e faptul ca Luchin astepta transferuri in strainatate. numai ACS Poli da bani pe calitatea asta deplorabila. banii nu sint multi, dar daca se cumpara de pe piata libera, nu cu „prietenii” am fi avut fundas. chiar daca l-am fi luat pe Seroni din nou, ala juca pina in min. 120 si sarea la toate mingile nu cadea lat dupa min.60. asta e, vom retrograda.

ccc a spus: (august 16th, 2015 at 09:46 )

Sper sa se ia masuri ca daca Poli retrogradeaza nu cred ca o sa mai promoveze prea usor… Am inteles ca de la anul va fi o singura serie de B cu 22 de echipe.

usor cu pianul a spus: (august 16th, 2015 at 11:02 )

bine inteles ca Poli va retrograda. „antrenorul” Alexa va fi schimbat numai dupa ce ne vom instala stabil pe ultimul loc si atunci vor urma citeva actiuni „artistice” ale lui Robu, eventual niste cintece pe facebook si dupa eceea inapoi in Liga2, unde de fapt ne e locul. cu asemenea amatori n-ai ce cauta in Liga 1, asta-i un club dur in care fraieri din astia ca Robu sint bineveniti pentru un an, ca urmatorul nu-l prind.

florin a spus: (august 16th, 2015 at 23:32 )

daca pana la etapa trecuta punctele pierdute au fost numai din cauza unor greseli personale ”de judet”, in acest meci Alexa are principala vina pentru pierderea celor 2 puncte; cu toate ca sunt convins ca Alexa trebuie sa conduca in continuare pe Poli, eu nu inteleg cum a putut sa abordeze acest meci (nu stiu daca Stanciu se implica in pregatirea tactica a unui meci) in care rezistenta fizica era primordiala in jocul cu oltenii, stiind faptul ca sunt o echipa greu de batut; am inteles ca Croitoru ar fi cerut sa fie schimbat, dar in locul lui intra un atacant, nu un mijlocaj de travaliu, ceea ce noi nu aveam pe banca, Ov. Popescu nefiind convocat; Sarmov (!?!) nu a intrat in joc, aportul sau in defensiva fiind f slab, Barbut a facut un efort consistent si abia putea sa mai respire in ultimele 20 min., Artean e lipsit de experienta totusi, potential ar avea, dar nu in formula asta de joc, despre Zicu, nu stiu ce a vrut sa faca pe teren…E clar ca am pierdut mijlocul terenului intr-un moment favorabil noua, poate Curtean ar fi putut intra mai bine joc, ca prospetime, e greu de spus avand in vedere desele schimbari in echipa; Greseala colectiva de la golul oltenilor a fost anuntata de galbenul spre rosu al lui Luchin, parca am presimtit ca luam gol cand am vazut cu ce usurinta a dat mingea in corner Luchin, ce usor au centrat oltenii, cand noi ne pregateam de ”aparare in zona”, Melinte parca e hipnotizat, n-are nicio reactie, Belu ar fi stat mai bine langa bara a doua si salva un lant de greseli care au pornit mai devreme de la antrenor…Singura sansa sa ne mentinem in pluton este sa castigam la Viitorul, asa ca Stanciu, Alexa si nu numai ei au o saptamana grea de tot… aproape decisiva

mihai constantin a spus: (august 17th, 2015 at 12:41 )

Degeaba ne agitam,ca mizerabilul cuplu Stanciu-Alexa,nu va fi schimbat.Cu 2 ani in urma,n-a fost bun cuplul Rosenblum-Velcea,pt.ca nu „cochetam” cu retrogradarea,insa a venit Alexa ,si tot el ne-a aratat drumul spre liga a 2-a,iar acum face la fel. De ce a fost ‘uns” Stanciu ca manager?Ca sa nu vine altii mai buni,ca sa stea mai mereu in Bucuresti la Digi,si ca sa readuca la Poli,niste ‘fosti” care nu mai dau satisfactie pe teren!Astea sunt achizitii??Vai si-amar!Ne meritam soarta,iar acum probabil ca vom scoate un nul la Constantza,si iar se umfla in pene,unii,total aiurea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top