A sunat clopotelul la Colegiul National Banatean, printre viitori… ministri sau presedinti / FOTO

Viitori președinți, miniștri sau primari, dar și… potențiali câștigători ai Premiului Nobel – cu toții s-au aflat, luni, în curtea Colegiului Naţional Bănăţean, la deschiderea anului școlar. La fel ca în 2014, la festivitate au asistat primarul Nicolae Robu, președintele CJ, Titu Bojin, rectorul UVT, Marilen Pirtea, dar și consilieri locali și județeni.

colegiul banatean39

La Colegiul Naţional Bănăţean au început noul an școlar peste 2.400 de elevi și 170 de cadre didactice. Luni, cei mai emoționați au fost picii din clasa pregătitoare, care au asistat la cel dintâi început de an școlar din viața lor. A fost plin și de oficialități: primarul Nicolae Robu, viceprimarul Traian Stoia, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, rectorul UVT, Marilen Pirtea, senatorul liberal Ben-Oni Ardelean, consilierii județean Bianca Gavriliță și Adrian Pășcuță și consilierul local Ramona Olteanu. „Îmi face plăcere să fiu între cei ce se ocupă de educaţie de pe diverse poziţii. Mult succes! Se depun eforturi mari pentru ca voi să învăţaţi în condiţii cât mai bune. Dintre voi, cei care învăţaţi acum, foarte mulţi veţi ajunge să fiţi vârfuri în diverse domenii şi să faceţi cinste Colegiului Bănăţean, Timişoarei, vouă înşivă. Vă adresez îndemnul să fiţi cuminţi, silitori, să ascultaţi de profesori şi părinţi, să vă bucucraţi de tot ce vă oferă poziţia voastră de elevi. (…) Sunt fericit şi pentru că echipa noastră de fotbal Poli Timişoara a repurtat o victorie extraordinară şi a bătut pe Steaua. Timişoara este oraşul performanţelor, echipa de rugby a câştigat prima Cupă a Regelui”, a spus primarul Nicolae Robu. „Eu cred că învăţământul timişean este unul dintre cele mai bune la nivel naţional. Mă bucur pentru Colegiul Naţional Bănăţean, care are trei din cei nouă performeri ai Timişului. Un an uşor pentru părinţi, copii, profesori, pentru că-şi dedică viaţa pentru educaţia acestor copii”, a spus Titu Bojin, preşedintele CJ. „Constantin Brâncuşi spunea că lucrurile nu sunt greu de făcut, greu este să te pui în situaţia de a le face. Vedeţi astăzi şi în fiecare an ce a ieşit – performanţă. În educaţie perfomanţa este esenţială. Şcoala românească are viitor. Poate vom conştientiza în timp că educaţia salvează naţia. În această curte se găsesc viitori preşedinţi, miniştri, primari, sau viitori rectori”, a afirmat, la rândul lui, Marilen Pirtea, rectorul UVT. Din acest an, trei clase a IX-a de la CNB funcţionează ca şi clase ale Universității de Vest. Instituția de învățământ superior va pune la dispoziţie laboratoarele și experiența cadrelor didactice, pentru ca aceste clase să fie clase de excelenţă. La festivitate au participat și cei trei absolvenți care au obținut „10 curat” la bacalaureat. Directorul CNB, Sorin Ionescu, le-a spus acestora că speră ca, după 50 de ani, unul dintre ei să câştige un premiu Nobel.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mariana a spus: (septembrie 20th, 2015 at 13:51 )

Ce fumooooos, dar oare de ce nu s-or fi aliniat „ministrii, presedintii” acestia la deschiderea de la Lenau sau Loga ? Pentru ca le e jena, cumva, de situatia lucrarilor la aceste scoli ? Nu cred ca le e jena, cred ca doar s-au ferit sa inghita praful din santiere. Eu zic sa isi deschida primaria, CJT, UVT cate un birou la CNB, ca acolo e liniste si pace, nu-i deranjeaza nimeni cu probleme asa cum au alte scoli. Bravos, natiune !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top