BC Timisoara, meci de prezentare cu o legenda a baschetului: Crvena Zvezda

Echipa de baschet BC Timișoara își va prezenta luni seară, de la ora 19, noul lot în cadrul unui meci cu una dintre cele mai mari formații din istora baschetului european, Crvena Zvezda. Actuala campioană a Serbiei este participantă în Euroliga, cea mai importantă competiție intercluburi la nivel european, dar și în Liga Adriatică.

baschet

Baschetbaliștii de la Crvena Zvezda au ajuns de duminică la Timișoara pentru meciul cu „Leii din Banat”, o partidă considerată importantă și de către sârbi, în perspectiva viitoarelor competiții. Deși vor avea câteva absențe din lot cauzate de prezențele unor jucători la Campionatul European aflat în plină desfășurare, sârbii pot fi un adversar care să arate adevărata valoare a BC Timișoara. De fapt, acesta este unul din scopurile organizatorilor. „E o onoare pentru noi, dar și o mare plăcere să avem șansa de-a juca în meciul de prezentare cu o legendă a baschetului european, Crvena Zvezda. Sper să fie o bucurie pentru timișorenii care iubesc acest sport, dar și un joc care să ne arate nivelul la care suntem. Asta și în perspectiva meciurilor din FIBA Eurocup, care vor începe peste aproximativ două luni”, ne-a declarat Leo de Mayo, managerul timișorenilor. Acesta va fi primul meci, după foarte mulți ani, în care se va intra pe bază de bilete. La un preț modic, 5 lei, acestea pot fi achiziționate de la Sala Olimpia, începând cu ora 16,30.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat proiectul „Campionii României în școală, liceu și universitate”, care își propune să atragă cât mai mulți copii și tineri la diverse activități sportive. Fie că aleg să facă performanță, fie că decid doar să bată mingea alături de prieteni, mișcarea este esențială.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii Romaniei in scoala, liceu si universitate
Timișoara a ales să-și înceapă lungul și greul drum spre anul 2021 cu o poveste despre viață și echilibru. Spectacolul „Limite”, al companiei suedeze Cirkus Cirkör, a fost o lecție. Aceea că granițele sunt făcute să fie depășite și nimic nu e imposibil, câtă vreme ești pregătit să renunți să-ți mai fie frică.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cirkus Cirkor, in premiera la Timisoara: poveste despre echilibru, speranta si renuntarea la frica / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top