Ce surpriza: PSD Timis il sustine pe Liviu Dragnea la presedintia partidului!

Liviu Dragnea pare să fie președintele ales al PSD chiar înainte de alegerile propriu-zise. Rămas singur în cursă, liderul interimar primește mesaje de susținere din toate părțile. Ultima pe listă: filiala Timiș a partidului, care a anunțat că îl sprijină.

zgonea dragnea grindeanu

Congresul PSD este programat pe 18 octombrie, dată la care vor fi aleși numai secretarii și vicepreședintele. Președintele urmează să fi stabilit prin votul tuturor membrilor de partid, cu o săptămână înainte, și să fie numai validat la congres. Candidații nu se prea înghesuie, iar în ultima săptămână am asistat deja la două retrageri, din care una de-a dreptul ilară. Dacă senatorul Șerban Nicolae a anunțat că face acest pas din cauza că alegerea şefului PSD „e viciată de noile reguli impuse de conducere”, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a reușit să se facă de râs. După ce a susținut că partidul are nevoie de un lider care să nu aibă probleme cu justiția, nominalizându-l pe Liviu Dragnea pentru condamnarea sa nedefinitivă din dosarul referendumului, Negoiță a anunțat, 32 de ore mai târziu, că… îl susține pe Liviu Dragnea.

Sâmbătă, la Timișoara, s-a întrunit și Comitetul executiv judeţean al PSD Timiş. La această întâlnire au fost luate două decizii: una, de a-l susţine pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat, iar cealaltă, de convocare a Consiliului Judeţean pentru 9 octombrie. Atunci urmează să fie aleși, în sfârșit, preşedintele executiv, secretarul executiv şi vicepreşedinţii Organizaţiei Judeţene Timiş a Partidului Social Democrat. Funcțiile sunt vacante încă din luna iunie, de când Sorin Grindeanu a fost ales, din postura de unic candidat, președintele social-democraților timișeni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (September 27th, 2015 at 07:35 )

Cine se aseamănă se adună.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au mers miercuri seară la Inspectoratul Școlar Timiș, pentru a vedea ce șanse au ca școala lor să nu fie desființată. Decizia a fost luată în plenul CL Timișoara, însă cei de la „Mincu” o consideră nedreaptă și acuză o anumită discriminare din partea primăriei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorii de la „Mincu” acuza Primaria Timisoara:  Ne cerem scuze ca scoala noastra este in centru
Există speranță pentru vaporașe! Ministerul Transporturilor pare să fi găsit, în sfârșit, soluția pentru ca transportul în comun pe Bega să poată porni. La o săptămână după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că se va adresa Comisiei Europene, MT a oferit, spune edilul, o variantă pertinentă de deblocare a situației. Primul pas a fost făcut în plenul CL.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pornesc vaporasele? Ministerul Transporturilor a gasit solutia pentru deblocarea Canalului Bega
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top