Poli s-a calificat in sferturile de finala ale Cupei Ligii / FOTO

Poli Timişoara şi-a trecut în cont a doua victorie consecutivă. După succesul din campionat în faţa Concordiei Chiajna, elevii lui Florin Marin s-au impus cu 1-0 şi în jocul cu Petrolul Ploieşti, care a contat pentru optimile de finală ale Cupei Ligii.

ACS Poli - Petrolul 19

Antrenorul timişorenilor a început cu un prim „11” în care s-au regăsit cei mai mulţi dintre titulari, surpriza fiind bulgarul Sarmov, care a fost titularizat la mijlocul terenului. Zicu, Cânu, Elek, Goga sau Belu au apărut destul de periculos în faţa porţii Petrolului în prima repriză, dar niciunul dintre aceştia nu s-a „lipit” la gol. Petrolul, cu mai mulţi jucători experimentaţi, a avut momente în care a dominat jocul, dar fără să fie prea periculoasă pentru poarta neramţului Kirchstein. A doua repriză s-a desfăşurat după acelaşi scenariu. Mai norocoşi au fost însă timişorenii, care au înscris prin Elek, dintr-o poziţie suspectă de ofsaid în minutul 66, după o perioadă bună a oaspeţilor, care au dominat jocul. Petrolul a forţat egalarea, dar defensiva lui Poli a avut o evoluţie bună şi a închis tabela, timişorenii calificându-se în sferturile de finală ale Cupei Ligii. Florin Marin a trimis următorii jucători pe terenul de joc: Kirchstein, Belu, Luchin, Cânu, Dan Popescu, Sarmov, Llorente, Zicu (57 Hernandez), Goga (63 Curtean), Bărbuț, Elek (89 Artean).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (September 10th, 2015 at 04:39 )

BEY!JOC SLAB,NOROC,CINU CRIMINAL DIN NOU!VAI DE POLI.MARINE AI GRIJA SA NU JUCAM ASA CU STEAUA CA TE DUCI DRECU DE NEROD.SLAB DAR AM AVUT NOROC PORCESC!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (September 10th, 2015 at 09:30 )

Bravo Florine , se vede mana ta ,asteptam sa o batem si pe fcsb .

eu a spus: (September 10th, 2015 at 10:02 )

Daca batem si pe FCSB atunci eu ii dau girul lui Flocea 🙂

mihai constantin a spus: (September 10th, 2015 at 17:47 )

Imi place cum joaca Poli,acum!Se vede mina unui antrenor cu experienta,marea prostie a fost ca schimbarea lui Alexa,s-a produs atit de tirziu!!!!
De departe,cei mai buni jucatori ramin Elek,Kirchstein si Dan Popescu,si vad o revigorare la Hernandez,care a intrat f.bine,in joc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile

Vă lăsați terenurile în paragină? Veți fi amendați cu până la 2.500 de lei. Polițiștii locali încearcă să prevină, astfel, invazia de ambrozie, care dă de furcă timișorenilor la fiecare început de toamnă. Sunt pasibili de amendă, în acest moment, în jur de 250 de proprietari de terenuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, unul dintre cei mai influenți și respecati lideri ai PNL, susține că în jurul lui Cristian Bușoi s-au strâns cei care consumă voturi din PNL, iar în jurul lui Ludovic Orban, liberalii care au generat voturi. Printre „consumatori” se numără și președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan stie: Robu e consumator de voturi de la PNL
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top