Romanita Jumanca, noul presedinte al OFSD Timis

Organizația Femeilor Social Democrate Timiş are, de vineri după-amiază, o nouă echipă de conducere. Cele 250 de delegate și-au desemnat, prin vot, șefele. Sâmbătă vor avea loc alegeri și la organizația județeană de tineret.

romanita

Romaniţa Jumanca este noul președinte al OFSD Timis, iar Floare Fâșie a fost aleasă secretar executiv al organizației. Sunt, de asemenea, zece vicepreşedinți: Luminiţa Ţundrea, Adeline Chilom, Bianca Gavriliţă, Voichiţa Lăzureanu, Gabriela Popovici, Ramona Maţedolean Fekete, Nicoleta Şipoş, Gerlinde Grozav, Simona Marinescu, Domnica Corşatea şi Simona Magdin. Din Biroul Judeţean al OFSD mai fac parte Voichiţa Olariu, Maria Melniciuc, Laura Miclău, Miliţa Martin, Lăcrămioara Csiszer, Oana Tyukodi, Voichiţa Coţolan, Gabriela Colar, Ana Vinţan, Camelia Năstăsoi, Andra Buduran, Florica Lupuţ, Otilia Zbercea, Rita Maria Silivaşi, Mariana Lakatoş şi Marina Ţveci. Consilierul local Romanița Jumanca a fost timp de opt ani președintele OFSD Timişoara „Organizaţia Judeţeană înseamnă, în primul rând, o responsabilitate foarte mare pentru că vorbim de o structură foarte solidă, cu femei puternice şi determinate. Nu vreau să conduc singură, ci îmi doresc să fim o echipă”, a spus noul președinte. Sâmbătă își va desemna liderul și organizația județeană a TSD. Actualul președinte, Alfred Simonis, candidează, de unul singur, pentru un nou mandat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (September 26th, 2015 at 12:36 )

S-a suparat rau Sandu Tatar de scie el asa de curajos, ca fost miner ce fuse. Să nu-l dea afara de la Radio dl Mişu, care nu-l înghite oricum, că nu ar avea voce de microfon…

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Toamna cu alegeri in PNL Timis. Groza, Roman si Nica ar putea fi iar sefi de organizatii

PNL Timiș se pregătește de noi alegeri în toamnă. Organizațiile de tineri, femei, studenți și pensionari vor avea noi șefi. Foarte probabil, până la finele anului, vor fi alegeri și în localitățile în care, în luna mai, președintele Nicolae Robu a decapitat conducerile, îndepărtând o parte din primarii „disidenți”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamna cu alegeri in PNL Timis. Groza, Roman si Nica ar putea fi iar sefi de organizatii
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Telemea cu solutie pentru dezghetarea soselelor, „delicatesa” in magazinele din Romania

Unul din 3 sortimente de brânză telemea de vacă vândute în România conține clorură de calciu, substanță care previne formarea gheții pe șosele. Experții spun că ar trebui să fiți foarte atenți pe ce dați banii, pentru că orice brânză care costă sub 15 lei/kg nu prea are legătură cu laptele.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Telemea cu solutie pentru dezghetarea soselelor, „delicatesa” in magazinele din Romania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai lungă colonadă din Europa, simbolul orașului Buziaș, vă așteaptă s-o redescoperiți! La ceas de seară, când se lasă și răcoare în parc, o plimbare pe acest minunat traseu, care este și acum și iluminat, poate fi perfectă în această vară. Refacerea colonadei a costat peste 1,1 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colonada din Buzias, proaspat refacuta, luminata superb la ceas de noapte / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top