Un milion de copaci, plantati intr-o singura zi! In Timis se cauta sefi de parcele

Campania „Plantăm fapte bune în România” își propune, în această toamnă, plantarea, într-o singură zi, a un milion de puieți de pom. Câteva zeci de mii vor fi plantați în Timiș. Pentru ca totul să meargă ca pe roate, organizatorii evenimentului caută acum șefi de parcele.

plantam fapte bune

Puieții vor fi plantați pe 15 noiembrie, iar organizatorii campaniei se pregătesc deja intens pentru eveniment. În Timiș vor fi plantați nu mai puțin de 75.000 de copaci, în localitatea Utvin, una dintre cele mai poluate zone din județ. Acest lucru este demonstrat și de rapoartele emise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, care arată că zona este în pericol din cauza depozitului de cenușă și zgură din apropiere. Pentru reîmpădurirea zonei primăria a pus la bătaie un teren de 15 hectare, unde vor planta copaci 3.000 de voluntari. Aceștia vor fi împărțiri în grupuri de câte 20 de persoane, care vor fi ghidate de un șef de parcelă. „Căutăm 150 de colegi care să aibă calitatea de şefi de parcelă. Rolul lor este foarte important pentru o bună organizare şi o reuşită a împăduririi. Atribuţiile unui şef de parcelă sunt descrise pe site”, a transmis Andreea Schneider, coordonator judeţean Timiş. Dacă vă interesează oferta, nu trebuie decât să trimiteți un e-mail aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Si pod, si pasarela pentru biciclisti si pietoni, in zona ILSA

Un pod futurist în zona Jiul, pe un proiect al primăriei, și unul mai simplu, dar alăturat unei pasarele pentru pietoni și bicicliști, la zona ILSA, pe un proiect donat de un investitor privat. Primarul Nicolae Robu spune că, în cazul ambelor, construcția ar putea începe în acest an, dar depinde de cât de repede vor merge licitațiile.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Si pod, si pasarela pentru biciclisti si pietoni, in zona ILSA
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Grindeanu: Daca as fi primarul Timisoarei, n-as fi multumit de banii de la guvern

Nu se va schimba nici prefectul de Timiș și nu vom avea, la Timișoara, nici miting de susținere a guvernului. Asta afirmă premierul Sorin Grindeanu, care spune că, dacă ar fi în administrația locală, n-ar fi mulțumit de banii alocați de la bugetul central. Premierul anunță și când vor începe lucrările la centură și la sala de sport de 16.000 de locuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu: Daca as fi primarul Timisoarei, n-as fi multumit de banii de la guvern

Sport vezi arhiva Sport

Meci greu, dar nu imposibil! Timisoara, la baraj cu Krasnii Iar, din Rusia

Cum era de aşteptat! Un adversar puternic, dar nu de neînvins, pentru bănăţeni, pentru a ajunge din nou în lumea bună a rugby-ului european. Campioana României la rugby, Timişoara Saracens, întâlneşte Krasnîi Iar, o puternică formaţie din Rusia, în drumul spre grupele Challenge Cup, ediţia 2017/2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci greu, dar nu imposibil! Timisoara, la baraj cu Krasnii Iar, din Rusia
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Primavara vine la Timisoara si cu martisoare cu… sfinti! / FOTO

Primele mărțișoare au apărut, vineri, timid, și la Timișoara, pe tarabele și standurile diverșilor comercianți. Ploaia a cam dat peste cap planurile eventualilor cumpărători, dar e abia prima zi în care puteți cumpăra „simbolurile primăverii”. Oferta e variată, iar unii au scos la vânzare și mărțișoare cu... sfinți!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primavara vine la Timisoara si cu martisoare cu… sfinti! / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara nu renunță la proiectul de asfaltare a străzilor cu piatră cubică. Acesta va intra în dezbatere publică chiar în prima zi de Mărțișor. Instanța a suspendat o hotărâre de consiliu local pe această temă și urmează ca, pe 6 martie, să se pronunțe în ceea ce privește recursul înaintat de PMT.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Strazile cu piatra cubica, in dezbatere publica
Nu se va schimba nici prefectul de Timiș și nu vom avea, la Timișoara, nici miting de susținere a guvernului. Asta afirmă premierul Sorin Grindeanu, care spune că, dacă ar fi în administrația locală, n-ar fi mulțumit de banii alocați de la bugetul central. Premierul anunță și când vor începe lucrările la centură și la sala de sport de 16.000 de locuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grindeanu: Daca as fi primarul Timisoarei, n-as fi multumit de banii de la guvern
Programați-vă o escapadă cu... iubire! Compania Ryanair a lansat vineri, 24 februarie, o campanie masivă de reduceri pentru România. Sunt peste 50.000 de bilete cu 20% reducere, disponibile pe 18 rute din București, Craiova, Oradea și Timișoara, pentru călătorii efectuate în perioada 1 martie - 30 aprilie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bilete de avion cu 20% reducere pe 18 rute, de la Ryanair
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top