Arhiva pentru luna: October 2015

Cate cluburi din Timișoara vor fi inchise in perioada imediat urmatoare?

Cate cluburi din Timișoara vor fi inchise in perioada imediat urmatoare?

Tragedia de la clubul Colectiv de la București a produs multă durere, emoție, revoltă, dar și panică. Aceasta din urmă i-a lovit în general pe patronii de cluburi și stabilimente similare din întreaga țară, inclusiv din Timișoara. Și asta, fiindcă în perioada imediat următoare se vor declanșa mari controale în cluburi.

Mirari de toamna: Timisoara nu primeste nimic la rectificarea bugetara

Timișoara e „sărită” din schemă și la rectificarea bugetară din această toamnă. Asta susține primarul Nicolae Robu, nemulțumit că guvernul nu dă bani pentru șoseaua de centură, stadion sau sală polivalentă. Acestea, dar și altele, au fost promise în campania electorală din 2012.

Primar PNL: Deriva Timisului nu mai poate continua, e nevoie de un proiect de judet

Timișul are nevoie de un proiect făcut ca la carte, care să stopeze deriva în care se află cel mai vestic judeţ al ţării. Asta crede primarul liberal din Dudeștii Noi, care spune că numai astfel Timișul și-ar putea pune în valoare adevăratul potențial. Alin Nica acuză lipsa de viziune a șefilor consiliului județean.

Deputatii de Timis ai fostului PDL spun ca PSD a scapat-o pe Udrea de arest

Cine a scăpat-o pe Elena Udrea de arest? Aceasta este întrebarea la care încearcă să găsească răspunsul diferiți politicieni de pe scena națională. Printre ei se numără și Liviu Dragnea, liderul PSD, care spune că Udrea a fost salvată de foștii parlamentari PDL. Deputații de Timiș care au activat în PDL susțin însă că lucrurile stau exact pe dos.

Curatenia de toamna: unde intervin echipele Retim

Primăria Timișoara și RETIM Ecologic Service SA organizează, în perioada 19 octombrie – 3 noiembrie, campania de curățenie generală de toamnă. În cea de-a doua săptămână (26 octombrie-3 noiembrie) se acționează în zona situată la nord de Canalul Bega. Este interzisă scoaterea şi depozitarea pe domeniul public a obiectelor de uz casnic și gospodăresc și

Tragedie in Bucuresti: 27 de morti si aproape 200 de raniti dupa un incendiu intr-un club

Zeci de persoane au murit în urma unui incendiu produs într-un club din București, în timpul unui concert rock. Alte peste 180 de persoane au fost rănite, spitalele din capitală fiind efectiv sufocate de numărul pacienților. Pentru prima dată în România s-a emis cod roșu de intervenție.

Perfuzie pentru sport: primaria isi face club sportiv municipal

Autoritățile locale au găsit o nouă formulă pentru finanțarea sportului de performanță. CL Timișoara a aprobat, vineri, înființarea unui club sportiv municipal prin care să poată fi asigurați bani pentru baschet, handbal și rugby. La fotbal, creditul rămâne, pentru moment, singura soluție, până la o eventuală decizie favorabilă a Curții de Conturi.

Conflictul de la Loga continua! Profesorii s-au saturat sa fie umiliti de director

Colegiul Național „C. D. Loga” stă pe un butoi cu pulbere, din cauza conflictului dintre majoritatea profesorilor titulari și directorul instituției. Dascălii acuză faptul că Mariea Ștefan îi jignește constant, în timp ce aceasta spune că totul i se trage de la faptul că este exigentă și urmărește doar binele școlii.

Reguli pentru joaca in parc: nu va dati pe tobogan cu capul inainte si nu tipati!

Fără câini, fără afrodisiace, fără biciclete și… fără țipete! Așa arată noul regulament pentru locurile de joacă din Timișoara, adoptat vineri, fără discuții, de consilierii locali. Amenzile se aplică însă numai dacă… distrugeți toboganele și leagănele! În rest, sunt multe interdicții, dar nicio sancțiune.

Relocare sau de-poluare! Mesajul lui Robu catre Continental si Azur

Marii poluatori din Timișoara n-au decât o singură variantă, dacă mai vor să funcționeze în oraș: reducerea disconfortului pe care îl suportă oamenii. Asta susține primarul Nicolae Robu, care admite că nu are pârghii legale să-i mute. Mizează însă pe faptul că firmele internaționale sunt… sensibile la imagine.

Sportul timisorean are sanse sa iasa din colaps! In judetul lui Liviu Dragnea s-a putut

Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş așteaptă o decizie a Curţii de Conturi România în ceea ce privește finanțarea sportului din bani publici. În luna octombrie, instituția a dat un răspuns favorabil în ceea ce priveşte deblocarea finanţării sportului din judeţul controlat de liderul PSD Liviu Dragnea, speţa fiind similară celei din Timiş!

Incredibil: Ponta, pe bani publici la Formula 1 in Mexic

Premierul Victor Ponta a plecat miercuri în Mexic, pentru a participa la o întâlnire internațională a funcționarilor publici și ONG-urilor. Inițial, arată site-ul cetateanul.net, delegația română trebuia condusă de Radu Puciu, secretar de stat în Cancelaria premierului, de asemenea șef al Departamentului de servicii online și design din cadrul Guvernului.

Pe motiv de sacosa cu bani in campanie, Maria Grapini se gandeste sa-l dea in judecata pe Traian Basescu

Europarlamentarul Maria Grapini este foarte nemulțumită de declarațiile făcute în ultima perioadă de Traian Băsescu și de Elena Udrea. Cei doi au spus că, în campanii, politicienii au dat bani „cu sacoșa”, iar această practică a fost aplicată la toate partidele. Grapini se gândește serios să-l dea în judecată pe fostul președinte al României.

Top