Grindeanu aproape s-a razgandit: ar putea candida la o functie de vicepresedinte national al PSD

Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu a fost nominalizat de colegii săi la o funcție de vicepreședinte al partidului la nivel național. Deși este susținut și de alte organizații, Grindeanu cere timp de gândire, nefiind convins că vrea această funcție. Acum o lună, el respingea categoric o astfel de variantă.

Sorin Grindeanu17

Sorin Grindeanu a fost propus de Consiliul Județean al PSD Timiș pentru a candida la funcția de vicepreședinte al partidului la nivel național. Inițiativa i-a aparținut primarul din Lugoj, Francisc Boldea. Grindeanu s-ar bucura și de susținerea altor organizații din țară, dar nu încă nu e foart convins că-și dorește o astfel de funcție. „Le mulțumesc colegilor pentru susținere, dar le-am cerut să mă lase câteva zile să mă decid din punct de vedere personal, dacă voi face sau nu acest pas. Faptul că organizația Timiș mă susține, la fel ca și altele din țară, e o mulțumire personală, dar trebuie să analizez din punct de vedere personal. Mă voi decide până luni-marți dacă voi face acest pas”, a declarat Grindeanu. Social-democratul a explicat că este foarte prins cu treburile de la București, din postura de ministru, iar sfârșitul săptămânii este dedicat problemelor de partid, la nivel local. În urmă cu aproape o lună, Sorin Grindeanu spunea un „nu” categoric. „Dacă există doritori îi susțin. Orice dorește, oricine e membru dacă e delegat, e candidat… dar eu nu. Eu am deja foarte multe responsabilități și la partid la filială, și la minister, deci nu. Așa ceva nu”, susținea, în 16 septembrie, liderul PSD Timiș, întrebat dacă vrea o să fie vicepreședinte național al partidului.

Update
Chiar dacă Grindeanu încă se mai gândește dacă vrea să accepte sau nu propunerea, se pare că varianta în care el ar fi vicepreședinte PSD la nivel național, a fost deja luată în calcul la București. Conform www.stiripesurse.ro, Sorin Grindeanu a fost trecut pe lista de persoane care vor face parte din echipa lui Liviu Dragnea. Liderul PSD Timiș ar putea să fie vicepreședinte alături de: Gabriel Mutu (senator, președinte PSD Sector 6), Marian Neacșu (președinte PSD Ialomița), Mihai Fifor (liderul senatorilor PSD), Niculae Bădălău (președinte PSD Giurgiu), Ionuț Vulpescu (deputat, ministrul Culturii), Victor Negrescu (europarlamentar PSD), Mihai Tudose (președinte PSD Brăila), Gabriela Szabo (ministrul Tineretului și Sportului), Marian Oprișan (președinte CJ Vrancea), Cătălin Nechifor (președintele CJ Suceava), Paul Stănescu (președinte CJ Olt), Mircea Dușa (ministrul Apărării, președinte PSD Harghita), Gabriel Zetea (președinte PSD Maramureș), Gabriela Vrânceanu Firea (președinte PSD Ilfov), Aurelia Cristea (deputat), Olguța Vasilescu (primar Craiova), Ecaterina Andronescu (senator), Andrei Dolineaschi (actualul secretar general al PSD) și Dumitru Buzatu (președinte CJ Vaslui).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

piata libertatii1

Muzeul Revolutiei e in aer: Armata refuza spatiile de la primarie, Robu vorbeste de boicot

Degeaba s-au grăbit primăria să propună și CL să aprobe, că spațiile oferite CJ Timiș, pentru diverse asociații ale armatei, nu sunt acceptate de Ministerul Apărării Naționale! Primarul Nicolae Robu vorbește de un boicot la adresa Muzeului Revoluției și spune că alte spații mai bune nu sunt în patrimoniul municipalității.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Revolutiei e in aer: Armata refuza spatiile de la primarie, Robu vorbeste de boicot
Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Uber

Sport vezi arhiva Sport

handbal

Daca e handbal, e spectacol si drama! Poli egaleaza in ultima secunda liderul

Prima etapă a returului din Liga Zimbrilor la handbal masculin a însemnat un nou meci trăit pe muchie de cuţit de violeţii bănăţeni. După un meci cu de toate, dar în primul rând cu doi portari excepţionali, Daskaloski, respectiv Sijan, omul meciului, cele două echipe s-au „mulţumit” cu egalul, 19-19 (9-12)!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e handbal, e spectacol  si drama! Poli egaleaza in ultima secunda liderul
Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din ultimele meciuri „interne” pe 2016 pentru Timişoara Saracens s-a disputat sâmbătă, la Iaşi. Ţinând cont că sâmbăta viitoare, bănăţenii joacă pe „Dan Păltinişanu” cu Harlequins Londra în Challenge Cup, banca tehnică a echipei a hotărât ca în Moldova să trimită o formaţie alcătuită din juniori şi doar câţiva jucători mai experimentaţi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la Iasi, pe zapada si cu multi juniori in lotul campioanei Timisoara Saracens
Studenţii români ar putea testa cum e să înveți, pentru o anumită perioadă, într-o altă universitate din țară, iar apoi cursurile şi notele obţinute să le fie recunoscute şi la universităţile de la care provin. Sistemul este funcţional la nivel european, prin intermediul Programului Erasmus, iar Universitatea de Vest susține introducerea lui în România.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest sustine mobilitatea interna in sistemul de invatamant romanesc
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top