Masinile de epoca au poposit in centrul Timisoarei, la Retroparada / FOTO

„Retroparada Toamnei”, devenită deja tradiție pentru locuitorii orașului de pe Bega, a reunit în centrul Timișoarei câteva zeci de bijuterii pe patru roți. Mașinile de epocă au fost expuse în Piața Victoriei, unde au fost admirate de sute de curioși. De aici, vehiculele au plecat în parada pe bulevardele urbei.

retroparada de toamna24

Timișorenii au fost așteptați, cu mic, cu mare, sâmbătă, la cea de-a patra ediție a „Retroparada Toamnei”. În Piața Victoriei au fost expuse, din nou, aproximativ 30 de vehicule istorice, care de care mai „bătrâne”. Expoziția a fost luată cu asalt de sute de curioși, care au discutat cu proprietarii mașinilor și au făcut o mulțime de poze. Cei mai încântați au fost, desigur, copiii, mai ales că aceștia au avut voie să urce în vehiculele expuse. „Retroparada Toamnei” a reunit automobile atât din țară, dar și din Serbia sau Ungaria. Pe lângă mașinile vintage, timișorenii au putut să admire și câteva motociclete sau camioane care au fost scoase pe piață cu mai bine de 30 de ani în urmă. Publicul s-a putut bucura de bijuteriile pe patru roți până la ora 13, iar apoi vehiculele au pornit în coloană prin oraș pentru a putea fi văzute și în mișcare. Evenimentul a fost la cale de Filiala Timiș a Retromobil Club.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! / FOTO

Unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din Banat va fi redat circutului turistic în luna iunie. Este vorba de colonada de la Buziaş, construită în 1875, la solicitarea împăratului Franz Joseph, pentru soţia sa, Împărăteasa Sissi. Refacerea structurii grav afectate de intemperii a costat 1,13 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colonada de la Buzias revine la gloria de altadata! In iunie sunt gata lucrarile / FOTO
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…

BC SCM Timişoara a „reuşit” una din cele mai slabe partide din acest sezon competiţional, chiar într-un meci care îi putea aduce un drum spre cupele europene. „Leii din Banat” au fost învinşi la scor în sferturile Cupei României, de la Sibiu, de campioana en-titre şi finalista anului trecut, CSM Oradea, 72-92.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Romaniei ramane un vis pentru Leii din Banat! Poate la anul…
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mult de jumătate din autovehiculele care sunt înmatriculate în Timiş sunt mi vechi de 11 ani. La capitolul autoturisme peste 61.000 dintre acestea au vechimea între 11 şi 15 ani. Problema este că mai mult de 53.000 de autoturisme au peste 20 de ani vechime.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul auto din Timis e plin de rable
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top